Nu am prea multe de spus, iar ce am de spus e ca un fel de scuza ca nu am mai multe de spus. E ora 1:41 si tocmai am ajuns acasa dupa ce am hranit o comunitate internationala si mixta formata din 12 persoane cu sarmale, mamaliga, tochitura si mici. Impresiile au fost pozitive inspre repetitie. laudele nu trebuie sa-mi fie adresate mie, ci doamnei Elena de la Restaurantul Transilvania din Bruxelles.
Dupa ce ma trezesc si imi revin, va povestesc cum am dansat si facut karaoke pe Call me maybe, Hit me baby one more time si I was made for loving you. Amu ma duc sa ma culc ca in 7 ore, cel tarziu, trebuie sa fiu la munca. Si am o voce de spart sticle, ca borcane nu am.
Jurnal de Belgia 
Cine ti-a dat tie voie sa scrii despre sarmale si mamaliga pe blog? Tu stii cat sunt eu de pofticioasa? De unde iau acum varza murata, sa fac sarmale? Cred ca mi-ar fi mai usor sa o gasesc pe doamna Elena din Bruzelles decat o frunza de varza murata. 🙂
Iti pun la pachet?!
Macar seamanau la gust cu se mai gateste pe aici, prin Romania?
Foarte buna mancarea!
Ioi da. In lunile mele de pribegie prin Londra, imi duceam colegii de servici la restaurantele romanesti. Toti erau extrem de multumiti de gust, insa se ghiftuiau asa de tare incat li se facea rau :))
Mda, se plange toata lumea pe aici ca au inca stomacele pline si grele. :)))
scuze, o intrebare: dna Elena face sarmale cu foi de varza de Bruxelles?
daaa, si sa vezi ce cinase ies. 😀 :))) dar nu mai multe de trei de caciula! :)))
Mi-e poftaaaa de sarmaaaleeeee!!! 😆 Mananci bine, te distrezi bine, ce ti-ai mai putea dori de la viata? 😀
ar mai fi citeva chestii 😀
Apai chiar sa stii ca ieri eram asa de fericita, fara niciun motiv aparent, ca mai ca ma intrebam daca nu oi avea nevoie de psiholog.