Jurnal de Belgia · Opinii · Reclame & concursuri

Sa asteptam impreuna…

Denisa, fericita castigatoare a BP 60, a propus o tema foarte faina pentru editia cu numarul 61: Aşteptarea – Un mod de a te relaxa sau de a sta sub presiune? – Eşti o persoană care are răbdarea necesară încât să aştepte suficient de mult timp până va primi ceea ce îşi doreşte? – Când eşti nevoit să aştepţi, ce faci ca timpul să treacă mai repede? Si mi-am adus aminte ca la un moment dat incepusem o ciorna pe aceasta tema, deci ce mod mai bun de a-i incheia asteptarea decat sa dau curs ideilor?!

Ne petrecem viata asteptand… Ce asteptam de fapt, nici noi nu stim. Dar pana la urma cred ca ne asteptam sfarsitul si spun asta fara urma de cinism. Pentru ca e singurul lucru inevitabil din viata noastra. Toate asteptarile de peste viata vor muri in acelasi punct cu noi. Implinite sau neimplinite, in functie de cat de puternice au fost dorintele noastre si de cata forta am pus intru indeplinirea lor.

Asteptam sa fim fericiti, dar uitam ca fericirea ar trebui sa fie in noi. Asteptam de la altii, asteptam de la noi… Si asteptand numai relaxati nu suntem. Pentru ca suntem oameni si intotdeauna vom incerca sa prevedem finalul, sa construim scenarii, sa influentam. Putem fi nerabdatori, stresati, bucurosi, dar nu relaxati. Pentru ca indoiala va fi mereu intr-un cotlon al mintii: si daca nu iese cum as vrea eu?! Iar atunci cand asteptam ceva placut, nerabdarea ne va face sa dam tarcoale casei, sa facem urme in podea, sa cautam prin sertare ale mintii amintiri si sa construim imagini, sa facem bagaje si sa verificam ecranul telefonului de cateva ori pe minut.

Daca de obicei ne pierdem rabdarea cand asteptam la coada pentru o hartoaga, cand vine vorba sa asteptam ceva cu adevarat important, ajungem sa ne miram si noi de cat de rabdatori suntem. Desi trecem prin accese de nerabdare, la un moment dat intelegem ca sunt lucruri pentru care nu e momentul si poate nici locul si ca asteptarea ne va scoate la liman. Uneori asteptam doar ca cei din jur sa vada ce vedem si noi…

Si intre timp ne traim viata. Mergem inainte, continuam sa existam, continuam sa ne pierdem in asteptari marunte, sa ne enervam pe casierita de la supermarket, sa planuim vacante, sa furam zambete, sa castigam la loto (stiu pe cineva care asteapta de cel putin 10 ani sa castige potul cel mare!). Asta pana cand asteptarile mari ajung la final. Si apoi gasim altceva de asteptat, caci viata noastra e doar o lunga asteptare.

Iar pentru a exemplifica, va las cu o poezie foarte frumoasa.

Au mai scris pe aceasta tema: Liviu, Denisa, Paolla, Lotus.

Anunțuri

20 de gânduri despre „Sa asteptam impreuna…

  1. Eu sunt foarte nerabdator, asa ca nu ma consider un om care sa reuseasca sa astepte. Sunt extrem de punctual si asta astept si de la cei cu care ma intalnesc, daca nu ajung la timp acolo, eu plec. 🙂

  2. Aveam o colega la serviciu care urma sa iasa la pensie. Fetele o incurajau, spunand ca urma sa se relaxeze, sa se odihneasca, sa faca ceea ce nu avusese timp pana atunci. Mi-a ramas intiparit in minte raspunsul ei: „Toata viata am asteptat sa creasca copiii, am asteptat sa vina concediul, am asteptat sa iau salariul, am asteptat weekend-ul. Acum ma voi duce acasa si… ce mai pot astepta? Doar moartea!”.

  3. Din experienţa mea, cel mai uşor trece timpul atunci când nu aştepţi nimic.

    Exemplu: regimurile de slăbit. Dacă stai să îţi numeri zilele şi caloriile, e un chin. Dacă nu te gândeşti la asta, nici nu ştii când au trecut 2-3 luni şi s-au redus kilogramele.

  4. Mai depinde și ce așteptăm. Sau de unde izvorăsc dorințele noastre.

    Cele care-și au originea în minte, cum ar fi să dai lovitura la loto, sunt precum ai scris: imediat ce o îndeplinim pe una, apare alta în locul ei. Și astfel ne trăim viața într-un fel de, până la urmă, rutină, e un fel de viață goală care merge înainte, având niște marcaje – dorințele noastre îndeplinite – și niște lungi așteptări între ele.

    Dar sunt și dorințe care izvorăsc din alte părți ale personalității noastre. Dorința de a fi fericit. Dorința de a iubi. Aspirația de a preda (pentru un profesor), de a scrie (pentru un scriitor) șamd. Iar ele nu întotdeauna se împlinesc atunci când dorim noi. 🙂

  5. Pingback: Tic-tac | Simplu
  6. Am obiceiul prost ca atunci când aştept ceva presupus a fi plăcut sau incitant, să-mi suspend oarecum viaţa şi să mă gândesc întruna la acel lucru, până când realizez că nu fac decât să-mi irosesc viţa astfel şi că ar fi bine să fac altceva în timpul ăsta. Să trăiesc zi după zi, până se face Vremea.

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s