Imbunatatiri aduse originalului

Am primit o leapsa de la Vienela, care a primit-o si ea de la Rudolph.

1. Alegeţi minim o activitate de tip meserie, profesie, sau hobby, (inclusiv casnic), în care aţi fost activ angajat minim 6 luni, deşi preferabil 1 an, în care, deci, aveţi ceva experienţă autentică, şi descrieţi ce anume concret util pt viaţa dvs integrală PERSONALĂ, pt progresul dvs ca om dezirabil odată şi odată adult matur, credeţi că aţi învăţat sau asimilat pt dvs din exercitiul acestei activităţi. Poate fi vorba de o perfecţionare, nu neapărat de achiziţii de noi cunoştinţe, abilităţi sau îndemânări.

2. Alegeţi minim o activitate de tip meserie, profesie, sau hobby, (inclusiv casnic), în care NU aţi fost niciodată angajat, şi în legătură cu care NU aveţi absolut nici o experienţă autentică, deşi poate că aţi visat la ea, sau v-aţi făcut fantezii în legătură cu ea, şi descrieţi ce anume concret util pt viaţa dvs integrală PERSONALĂ, pt progresul dvs ca om dezirabil odată şi odată adult matur, credeţi că aţi putea învăţa sau asimila pt dvs din exerciţiul acestei activităţi.

3. (facultativ) Ce înseamnă “bochifi-de-randunele” ? (din poezia Legenda Rândunicăi din 1874 de Vasile Alecsandri).

Cam alambicata exprimarea cerintelor, dar hai sa vedem ce putem face. Pana la urma e doar un pretext de a mai pune „pe hartie” niste amintiri.

Imi amintesc de primul meu job. Acela in care mi-am petrecut cinci ani din viata, primii anii de cariera. Si jobul asta a fost asa, mai militarizat si intr-un mediu preponderent masculin. 😀 Tin minte ca in primele sase luni asteptau cu totii sa raman insarcinata si sa imi pun coada intre picioare. Numai ca eu sunt genul ala de Gica-contra si ma incapatanez sa demonstrez contrariul de cele mai multe ori. Asa ca, dupa sase luni eram tot acolo si tot neinsarcinata. In plus mai eram si plictisita sa tot astept sa isi schimbe unii sau altii parerile. Mi-am luat inima in dintii (pe vremea aia inca mai aveam o inima!) si m-am dus la cel ce imi era sef direct – sa-i spunem Seful Meu Preferat – si i-am explicat ca eu vreau pamant de munca. S-au uitat ei toti la mine, si-au dat coate, dar pana la urma cred ca au priceput ca nu sunt chiar … normala si au inceput sa ma bage in seama.

Ei, si de la Seful Meu Preferat am re-invatat sa scriu. Copil de profesori de romana, cu tata critic de … ceva (nu dam prea multe detalii, ca tinem la viata lui privata) si cu un fost job intr-un domeniu care necesita talente in manuitul condeiului, m-a tocat la cap pana mi-am adus aminte sa scriu cursiv, fluent si cum mai vreti voi din prima. Adica, de obicei, elimin repetitiile inca din gand, nu uit sa pun predicatul etc. Facusem treaba asta si pe vremea liceului, dar niciodata pentru documente oficiale. Ei, in astia 5 ani, mi-am adus aminte cum e sa te joci cu cuvintele, sa le intorci, sa te repeti fara sa te repeti, sa fii destul de sigur pe tine incat sa dai drumul unui document fara sa-ti fie frica ca cei ce-l vor citi vor face fractura de neuron. Ca sa ne intelegem: nu spun ca scriu 100% corect, caci tocmai pentru ca nu ma intorc prea des asupra textului deja iesit din degetele mele, se mai strecoara si greseli sau litere absente.

Recunosc ca cea de a doua cerinta mi-a dat ceva batai de cap… Pentru ca am invatat sa dau curs pasiunilor mele, si nu doar sa visez la ele. Iar daca vorbim de meserii, imi place ce fac acum. Da, e misto sa fii medic (de pilda), dar stiu ca nu e pentru mine. Uite ca mi-am pierdut cursivitatea! Ce vreau eu sa spun e ca nu ma pot gandi la nicio meserie/activitate/hobby care sa imi faca cu ochiul si pe care sa nu o fi incercat, in cazul in care am analizat si mi-am spus ca as putea sa fac asa ceva si ca mi se potriveste cat de cat. (Ioi, dar ce infatuat suna!)

Dar, cum frumos e sa raspundem, as zice ca mi-ar placea sa fiu explorator de lumi noi, sa plec in spatiul larg si sa fiu printre cei ce pun bazele unei noi colonii umane pe o alta planeta. Si nu glumesc! Desi stiu ca nu o sa apuc sa fac asa ceva… Mi se pare ca asta ar fi experienta suprema in ce priveste auto-cunoasterea si depasirea pseudo-limitelor personale. Mda, va trebui sa ma multumesc cu Pamantul nostru cel poluat. 🙂

Cat despre a treia cerinta, facultativa de altfel, mi-a luat ceva vreme sa incropesc un raspuns… Cautai in DEX, in dictionarul de arhaisme, in cel de regionalisme si nimic! Zici ca cuvantul „bochifi” nu a existat vreodata in limba romana. Asa ca mi-am spus ca cineva trebuie sa fii incercat sa explice poezia unor copii. Si am gasit asta. Asadar, le dau dreptate celorlalte si celorlalti – e vorba de o floricica.

No, ca de obicei, eu nu dau leapsa mai departe, sa o ia cine doreste. 🙂 (Nu de alta, dar habar nu am cine a primit-o deja si cine nu.)