Liniute

Ieri am schimbat prefixul. Si cum 30 de ani nu implinesti de mai multe ori, parca ma simt obligata sa insir cu liniuta cum ma simt la aceasta varsta. Nu de alta, dar oricum am fost deja intrebata de nenumarate ori… 😀

– Am ajuns sa ma cunosc destul de bine, dar totusi imi mai fac surprize uneori. Oricum, nu cred ca ma mai cunoaste altcineva la fel de bine. Pentru ca ceilalti vad doar bucati din mine, particele din rolurile pe care le am in viata lor.

– Ma simt independenta, cu un curaj nebun in unele situatii, dar extrem de lasa in altele. Inca lucram la asta…

– Abia inspre 30 de ani am inceput sa descopar ce vreau exact de la viata mea. Si nu ma refer la chestii de genul casa, masina, sot, copii, ci la lucruri mai profunde. Sper sa si ajung acolo unde vreau.

– Mi-am dat seama ca cel mai greu lucru pe lumea asta e sa-ti gasesti prieteni cand o iei de la capat. Dar cu perseverenta si putina rabdare, se rezolva. Si nimic nu e mai frumos decat sa stii ca-i ai, sa-i simti in jurul tau. Asa defecti cum sunt ei, ca doar nu or fi perfect normali in conditiile in care eu nu sunt. 😀

– Banii nu aduc fericirea, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa ai suficienti cat sa poti duce un trai decent. Dar nici toti banii din lume nu pot rascumpara anumite pierderi de ordin emotional…

– Imi place sa daruiesc, sa impart cu ceilalti din optimismul meu si din bucuria de a trai. Dar de cate ori recunosc asta si o spun cu voce tare (foarte rar), aproape incep sa plang si par mai mult chinuita decat fericita. La un moment dat cineva chiar a remarcat asta. Acum pot sa-i si explic de ce: pentru ca atunci cand vorbesc despre asta imi dau seama cat de multa lume ar mai avea nevoie de astfel de daruri; pentru ca exista oameni tristi; pentru ca uneori eu daruiesc crampeie de fericire si primesc la schimb crampeie de tristete. Si totusi, cineva trebuie sa daruiasca, pentru ca chiar si abilitatea de a face asta e un dar. Iar darurile nu trebuie irosite.

– Nu am rabdare in ce priveste lucrurile marunte. Dar ma surprind si pe mine cata rabdare am in ce priveste unele situatii foarte complicate, dureroase si de neinteles pentru altii. De cele mai multe ori cred ca rabdarea asta imensa vine din faptul ca prevad finalitatea si stiu ca ceilalti implicati au doar nevoie de timp sa ajunga la aceleasi concluzii. Asa ca am rabdare…

– Imi traiesc sentimentele intens. Si imi place sa le si manipulez putin pentru a le cunoaste efectele si cat de nocive sau benefice pot deveni. Pana la urma ce cobai mai bun pentru experimente psihologice decat eu insami.

– Am descoperit ca imi place sa ma joc cu focul. Rareori aprind paiele, dar deseori ma joc cu focul.

– Dar ce-i mai important este ca sunt diferita fata de acum 10 ani. Si sunt multumita de felul in care m-am schimbat.

Maine o sa va povestesc de cat de tare nu m-am imbatat de ziua mea, cum mi-am petrecut-o si ce cadouri am primit.