Ultima varuiala

V-am spus parca ca imi gasisem vopsea galbena (sau var, uatevar!) numai buna pentru living… Si am lasat-o la dospit intr-un colt de camera, doar, doar s-o aplica singura pe pereti. Nu a vrut si pace, asa ca mi-am luat inima in dinti si am decis sa-i vin de hac. Dar mai intai am facut rost de o scara ca sa nu mai am terminatii valurite si pitici pe creier. (Ca o paranteza in paranteza, scara m-a muscat – incercam eu sa fiu mai desteapta ca ea – si acum ma doare o mana cand o pipai si o sa fac o vanataie imensa si foarte vizibila.)

Decizia fiind luata, mai trebuia sa gasesc momentul potrivit… Si cum eu am un program foarte aglomerat, prinsa fiind intre multitudinea de amanti si amante si cantitatile impresionante de alcool ce se cer a fi consumate, asta era cea mai mare problema. Sambata m-am pozat cu jucatori de rugby, deci nu am avut timp sa intind culori traznite pe peretii presupusi a fi varuiti in culori pastel. In schimb m-a apucat duminica, dupa ce m-am intors de la Atlassib, ca doar in zi de hodina ce altceva as putea face decat sa fiu creativa. Cred ca vremea scarboasa de afara m-a facut sa imi doresc ceva asemanator soarelui… Numai ca mi-am ales un bun moment sa ma apuc – fix cand asteptam musafiri! Bine ca prietenii mei sunt oameni cool si nu se sperie cand intra la mine in casa si vad mobila trasa de la loc si pe mine, imbracata in pijamale, cu pisici negre in picioare si cocotata pe scara cu trafaletul in mana.

Cum eram tare nerabdatoare sa lipesc niste poze pe un anume perete din casa, am inceput exact cu el, adica cu cel de deasupra semineului. Mi-am spus ca il termin in jumatate de ora si ca restul peretilor raman pe dupa plecarea musafirelor (da, de data asta nu am mai avut niciun barbat in casa, ci doar fete!) sau pentru alta zi. Numai ca dupa vreo cateva ore de stat la barfa (nu, mai, nu pe tine te-am barfit!) mi-am dat seama ca am lasat vopsea in tavita si era pacat sa se iroseasca. Ca sa fiu sincera, ma manca atat de tare in… podul palmei sa continui cu varuitul incat abia aveam stare. Si am continuat sub supraveghere atenta si incurajari, caci fata (nu eu, cealalta) voia sa vada lucrul terminat. Oricum, mi-a prins bine prezenta ei si simtul artistic ca trebuia sa stabilesc exact ce pereti colorez. Pana la urma, pe langa cel cu semineul, am mai convins vreo trei sa se infrateasca cu soarele.

Si ca sa vedeti ce gazda buna sunt, pe langa faptul ca am varuit in timp ce musafira isi instala Windowsul pe calculator, am mai pus-o si sa mute mobile cu mine, tina de scara, sa manance prajitura si sa bea vin.

Acum am vreo patru din cei opt pereti din living intr-un galben minunat ce imi aduce aminte de vara. Restul peretilor ramasi neatinsi de culori „pastel” raman mostenire altcuiva sa ii vopseasca in alb. Ca eu nu stiu daca mai am rabdare. Desi parca ma si vad pe la inceputul lui aprilie (trebuie sa astept noul salariu, ca ce a mai ramas din asta o sa beau in week-endul asta!) cocotata pe scaune si alte cele, invartind la trafalet si varuind de zor in alb. Poate de data aia nu mai imprumut o scara care musca…

Dar iar bat din gura cam mult, asa ca mai bine va las cu pozele (care s-au lasat atat de mult asteptate pentru ca am vanat o anumita luminozitate)…

LE: Cum nu puteam lasa lucrurile neterminate, m-am gandit sa indrept si dunga nedreapta din dormitor. In urma acestei actiuni pot sa va explic cu lux de amanunt cum poti sa muti o scara de aluminiu inalta de cel putin doi metri si desfacuta dintr-o camera in alta, fara a o plia in prealabil. Calm, precizie, indemanare, dupa cum ar spune un clasic in viata.