Chestii, trestii... · Jurnal de Belgia · Reclame & concursuri

Suflete in imagini

Fotografia, o arta ingaduita doar unora pana nu demult, a devenit din ce in ce mai accesibila inspre zilele noastre. Suntem inconjurati de instantanee luate naturii si oamenilor in diverse ipostaze. Aproape toti avem un aparat de fotografiat sau macar un telefon cu camera si „tragem poze” ori de cate ori simtim nevoia. Si atunci unde mai este arta? Unde mai este unicitatea unei fotografii?

Pana nu de mult nici macar nu mi-am pus astfel de intrebari si nici nu am stat prea des sa analizez in detaliu vreo fotografie. Dar am descoperit fotografiile facute de un prieten si am inceput sa le vad sufletul. Si mi-am dat seama ca am vazut o puzderie de poze la viata mea, dar prea putine cu suflet. E adevarat ca fiecare spune o poveste a momentului in care a fost facuta, ca fiecare reprezinta o amintire draga celor care sunt prinsi in ea sau celor care au facut-o, dar asta nu inseamna ca au suflet. Nu din punctul meu de vedere.

Apoi mi-am vazut propriile fotografii facute de altii. Si am comparat. Si am ajuns sa inteleg cum ma vad acei altii pe mine. In unele poze sunt doar redata, in altele am suflet. Surprinzator e ca oameni pe care ii cunosti de-o viata doar te redau si altii pe care abia i-ai cunoscut reusesc sa te puna cu totul intr-o fotografie.

Iar dupa toate astea am inceput sa trag concluzii… Pana la urma o fotografie e o relatie de empatie intre doua suflete – al fotografului si al imaginii ce se vrea a fi surprinsa (fie ea fiinta, obiect sau stare). Uneori un fotograf neexperimentat si nedotat corespunzator poate face o fotografie extraordinara doar pentru ca cele doua suflete s-au intalnit la momentul potrivit. Iar alteori cel mai bun fotograf se chinuie ore in sir sa surprindra ceva si tot nu reuseste.

Exista fotografii care doar redau o stare de fapt si exista fotografii care transmit un sentiment. Nu ma pricep la lumini, lentile, diafragme si obiective, dar zic eu ca ma pricep la simtit. Si am vazut fotografii care mi s-au parut geniale. Nu vorbesc de compozitie in cazul lor, caci nu au fost aranjate in studiou, ci de ce transmit. Aceste fotografii m-au facut sa ma intreb ce as fi vazut eu daca as fi fost in locul fotografului, daca as fi perceput aceeasi realitate si daca as fi reusit sa o redau la fel. Cel mai probabil, nu.

Si mi-am dat seama ca pana la urma si subiectul trebuie sa fie dispus sa se lase fotografiat, sa isi expuna sufletul in fata fotografului.

Fotografiile cu suflet tind sa fie descifrate de oameni cu suflet similar celui ce le-a surprins si parca sunt si mai predispuse sa se dezvaluie acestora. Dar pana la urma fiecare vede ce simte intr-o fotografiea. Poate eu vad singuratate, poate altii vad liniste, poate altii nu vad nimic.

Uneori ma gandeam ca cel mai greu e sa fotografiezi oameni, sa le surprinzi interiorul intr-o poza. Dar incep sa cred ca e mai dificil sa iti surprinzi propria traire intr-o increngatura de obiecte neinsufletite, sa le faci sa aiba suflet, sa respire senzatia ta. Desi e greu sa fotografiezi si oameni. Mai ales cand ii cunosti si decizi in mod constient ca ai vrea sa ii surprinzi intr-o imagine cu suflet cu tot. Abia atunci se vede cat de pregatiti sunt cei doi – subiect si fotograf – sa fie reali si sa se accepte unul pe celalat.

Pana la urma, e plina lumea de poze, dar foarte putine au si suflet…

Articol scris pentru Blog Power 59. Tema: Fotografiile – realitate sau imaginaţie? Cât suflet există într-o fotografie? Poate o fotografie să redea mai mult decât vede ochiul? Este mesajul unei fotografii acelaşi pentru orice privitor? Au mai publicat pe aceasta tema: Denisa, Nymphetamine, Liviu Bimbea, Simplu, SimonaR.

Anunțuri

37 de gânduri despre „Suflete in imagini

  1. Un comentariu pe langa tema (nici chiar on-topic, nici cu totul off-topic – dupa parerea mea):

    Unul dintre tablourile care m-au impresionat cel mai mult (si mi-au placut cel mai mult) in viata mea era (sper ca mai este, dar nu mai am ocazia sa-i vad nici macar copia industriala prin care am luat cunostinta de existenta ei) o stampa chinezeasca (alb-negru, bineinteles) in care printr-o singura linie lunga incovrigata si inca vreo cateva tuse autorul reusise sa surprinda nemaipomenit de impresionant un pescar batran, garbovit, tinand undita in apa…
    CUM (Doamne, iarta-ma!) o fi reusit autorul sa surprinda intr-o (printr-o) singura linie atata dezolare resemnata?

  2. Am facut mii de poze in viata mea, dar daca ar fi sa le cataloghez dupa descrierea ta, una singura se incadreaza la cele cu suflet. Am fost tare mandra de acea fotografie si i-am uimit pe toti cu ea. :))

      1. E destul de complicat… Era o poza facuta pe hartie, dar in afara de macii care pluteau spre sosea, veniti de pe un pod, la apusul soarelui, in ea era o persoana care m-a suparat, facandu-ma sa rup cea mai frumoasa poza facuta de mine ever. :))

      2. „…sa rup cea mai frumoasa poza facuta de mine ever.”
        Actiunea este sugestiva pt evaluarea importantei comparative acordate de dumneata aspectului artistic al pozei fata de cea acordata aspectului sau sentimental.

  3. La Mulți Ani !, doar zile fericite și pline de iubire îți dorim, alături de cele mai calde și sincere urări de sănătate și împliniri în viața profesională și socială !
    Acesta este un mesaj „clasic” pe care nu numai bunul simț ci și aprecierea pe care o simțim în ceea ce te privește, transformă „corvoada” și „rutina” trecerii prin astfel de aniversări într-o plăcere reală și sinceră.
    Dar dacă, din motive independente de voința ta și-a noastră, urările noastre nu te vor găsi în cea mai bună dispoziție sau stare sufletească, dacă feluritele și de multe ori nemeritatele amprente ale vieții nu te-au atins în ultimele zile într-un mod tocmai fericit, te rugăm să crezi, și să speri că TREBUIE să existe o lege a compensației, o lege care va face să vină și o zi începând cu care, toate anotimpurile să îți devină calde primăveri, învăluite în parfum de flori de câmp și începând cu care toate zilele să îți devină fericite și pline de iubire zile de „8 Martie”.
    Cu drag, Diana și Dan.

  4. Hai, măi, că în fotografiile de care ştii că-ţi sunt făcute o să vezi cucu – suflet . Că toţi simţim nevoia să ne lăbărţăm feţele în zâmbete iliesciene pronunţănd cu entuziasm „cheese” în ciuda faptului că ne-a ieşit un coş pe, şi anume, fund, de ne trec lacrimile când ne aşezăm pe scaun. Singurele poze cu dichis sunt alea „furate”, alea făcute pe ne-ve care-ţi surprind uimirea că ai terminat şi-a paişpea sticlă de bere sau groaza că te taie burta în personalul de Făurei în care toaletele sunt ocupate de blatişti.

  5. „Aproape toti avem un aparat de fotografiat sau macar un telefon cu camera si “tragem poze” ori de cate ori simtim nevoia. Si atunci unde mai este arta? Unde mai este unicitatea unei fotografii?” Cred că îţi pot răspunde eu la întrebări: arta există în orice fotografie, chiar dacă nu toţi privitorii o văd. O fotografie a unui pix să spunem poate însemna o chestie banală pentru unii, spunând că şi ei pot să „pozeze” aşa ceva. În primul rând, nu pot ei să pozeze, pentru că de pozat pozează doar modelul, în cazul nostru pixul. Ei pot doar să fptpgrafieze. Dar acea persoană care a făcut fotografia a pus mult suflet şi aici pot da N motive: a fost primul pix al copilului, a fost pixul primit de la cineva drag, sau poate primul pix cu peniţa nu ştiu de care din viaţa lui. Arta nu trebuie să se vadă într-o fotografie. Arta se simte într-o fotografie. Denisa( Atitudine Slabă )

    1. Asta este prima oara in viata mea cand citesc sugestia ca un pix (in engleza – ballpointpen) ar avea penita…
      (Poate mai degraba un toc – sau eventual un toc-rezervor (stilou)?)

      1. Ce-i drept m-am cam grăbit când am lăsat comentariul. Trebuia să dau ca exemplu stiloul, era mai bine.

    2. Denisa draga, pe principiul asta arta exista in orice si Dumnezeu la fel. 🙂 Dezbaterea depinde foarte mult de parerea fiecaruia despre arta, iar in cazul asta cred ca avem opinii diferite.

  6. Nu m-am gandit la aspectul acesta al sufletelor redate in imagini- dar pana la urma cred ca asta e diferenta dintre un artist (sau profesionist) si un amator care manuieste la intamplare obiectivul doar cu scopul de a ridica anumite praguri in calea uitarii…

    1. Am vazut si poze facute de amatori extraordinare. Dar e adevarat ca arta in adevaratul sens al cuvantului cere pregatire si rabdare pana la a prinde cadrul perfect. 🙂

      1. Corect in principiu – dar nu este mai putin adevarat ca poate si o intamplare norocoasa (sau o inspiratie unica a cuiva care nu este cu-adevarat pregatit) sa joace un rol importantin realizarea unei fotografii de o calitate unica. (Cumva „pe alaturi”, dar nimerit pt exemplificare: iti amintesti de filmarea aia (DE AMATORI) a luptei („tug of war”) dintre „haita” de lei si crocodil pt prada constituita din vitelul de bivol cazut in apa la atacul leilor? „A dat clasa” sutelor de cameramani profesionisti, anume specializati in surprinderea faunei salbatice in ipostaze cat mai interesante si mai atragatoare, care pandisera de MULTI ani si nu reusisera nici macar sa vada ei, si cu atat mai putin sa si surprinda in imagini inregistrate, o scena de un asemenea dramatism…)

  7. Ha! Eu o susțin în totalitate pe belgiancă. Și dacă ne pune și niște poze cu ea, dar mai mari și mai complete ca cea din avatar, care mai mult îți trezește foamea decât te satură, îmi dau și cu părerea despre care au suflet și care nu, ca să vedeți că există totuși o diferență… 😆

    (PS: E unul dintre cele mai faine articole citite pe bloguri în ultima vreme.)

      1. Pai ca la politica si fotbal (sau la agricultura si prognoza meteo) – adica mai-deloc, in ciuda veleitatilor contrare – DEJA ne pricepem toti la fotografiat…

      1. Pana nu ne chinuim si nu constatam rezultatul chinului nostru nu avem de unde sa stim daca de chinuim cu folos sau inutil…

  8. Pingback: Blog Power 60.

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s