… ce sa scriu. Iar!
Am cateva drafturi incepute, dar nu pot sa le continui. Dupa cum ar spune un bun prieten, poate ca nu e timpul lor, poate ca nu sunt pregatita pentru ele.
Nu ma apuc sa va descriu vremea din Bruxelles ca asta ar insemna sa fac conversatie de complezenta.
Despre vanataile din genunchi nu mai are nici un rost sa mai povestesc, ca e clar ca in fiecare marti seara se fac unele noi peste cele vechi.
Ca nu sunt o alcoolica, iar e de prisos sa incerc sa demonstrez, ca m-ati mirosit din prima. (Trebuie sa stea unul treaz pana la sfarsit sa ii trimita pe toti la casele lor…)
Deprivarea de somn cu cateva ore pe noapte din lipsa de timp, iar nu mai e un secret… Altfel poate as fi avut mai multa inspiratie.
De asemenea, nu cred ca va intereseaza ca ieri la pranz am mancat humus (mancarea libaneza, nu ceva argila, da?!) din belsug si ca am fost chiar fericita sa fac asta. Aaa, si seara am gatit fasole cu afumatura. Multiculturalism, dom’le!
Daca tot am ajuns sa vorbim despre mancare, sa ma si laud ca mi-au fost comandate doua quiche-uri pentru vineri seara – cina comuna de la firma, adica pretext sa bem si sa mancam. Sau sa mancam si sa bem…
Aaa, si nici macar despre Facebook nu imi vine sa vorbesc unde daca postezi vreo melodie se gaeste vreunul sa o ia personal si sa creada ca ii e destinata.
Oricum, daca va tenteaza sa cititi despre ceva anume pe blogul asta, nu ezitati. 😀 Dupa cum observati, sunt sinceritatea intruchipata.
Si daca tot nu stiu despre ce sa scriu, va las cu ceva muzica.
Jurnal de Belgia 
Nu ştiu …
… ce să comentez. Iar !
No. Ca să vezi şi tu cum îi … 👿
mai, mai, sugubat ca intotdeauna! 🙂
Ce pofta mi-ai facut cu fasolea aia..Recent am iesit dintr-un regim sever, si acum tot caut sa imi fac de cap dpdv gastronomic 🙂
sa-ti dau reteta?! 😀
Am mancat si eu humus de-asta, ca era ultimul strigat in materie de mancare intr-un timp. Mi s-a parut ca seamana tare mult la gust cu fasolea frecata, doar ca eu o prefer pe ultima in locul lui. Uniculturalism, deh! :))
Eu prefer fasolea gatita altfel. Dar oricum sunt haplea si o mananc in orice forma. :)))
Cat despre humus, habar nu am de ce imi place asa de tare…
Eu cand nu am chef sau nu am chef (:D) sa scriu, nu scriu. Cat despre humus, nu stiu altii cum sunt dar eu salivez numai cand citesc cuvantul. Delicios, mai ales cu tabouli.
Nu a fost ca nu am avut chef, cat ca nu stiam despre ce. 🙂
P.S. Nu mai saliva peste tastatura! :))))
SLVC: fasolea batuta, sau frecata, sau făcăluită, are aromă de ceapă prăjită, usturoi, bulion. Humusul vine cu ulei de măsline (care mi se pare că nu merge de nici o culoare cu fasolea), susan prăjit și alte mirodenii din mulțimi disjuncte. O să-ți mai explic eu … 😀
Asa, asa, explica-i tu! 😀
Și 2. ref. : humus. Doar ce citisem un material nu numai amplu și exact dar și bine documentat și plin de statistici aparținând unor organisme credibile cu trimitere la amploarea fenomenului (conștient și dirijat sau nu) de islamizare a Europei. Eu zic să mai mâncați slană cu ceapă cât mai se poate. N-aș vrea să fiu greșit înțeles, am prieteni musulmani și fac la rândul meu același lucru ca mulți alții : când îmi vin în vizită adaptez și meniul funcție și de prezența lor. Invers, lucrul acesta nu se va întâmpla vreodată.
Eu am ajuns sa mananc mancare libaneza pentru ca mi-a fost prezentata de doi colegi de ai mei, ambii jumatate libanezi si jumatate nemti si tot ambii crestini. 🙂
Am si prieteni musulmani, dar nu tin atat de tare la chestia cu mancarea pentru au inteles care e substratul din spatele anumitor dogme.
Am patit si eu asta de multe ori … si acum am 10 articole incepute si alte 4-5 pe care-as vrea sa le incep, sa nu uit idea 🙂
O data la cateva luni, sterg ciornele – daca nu am continuat mai mult de trei randuri cand mi-a venit ideea, dupa nici atata. 🙂
Poate ca n-ar fi o idee rea ca acele ciorne – dupa ce ai ajuns la concluzia ca nu le vei mai termina de scris – in loc sa le stergi, sa le gasesti loc de „depozitare” intr-un folder anume destinat; in fond, SI ideile spontane – chiar si nedefinitivate, neconcretizate – fac parte din istoricul vietii dumitale…
(Si UNDE mai pui la socoteala SI faptul ca poate candva, altadata, intr-un viitor neprecizat, iti poate veni cheful sa concretizezi vreo veche idee, sau ai nevoie de-o idee si poti sa apelezi la acea rezerva de idei stocate…)
Am vazut la cineva in blogosfera ca din timp in timp, cand nu are inspiratie, arunca pe blog tocmai acele idei nefinalizate. Le pune in ordine, lasa cateva cuvinte despre ele, uneori chiar intreaba ce cred altii ca a gandit in clipa in care le-a asternut pe foaie. :)) De ce nu?