Cred ca am stabilit pana acum ca eu sunt o fata citita. Citita in sensul ca imi bate vantul prin cap si iti dai seama de asta dintr-o privire, deci ma citesti repede. Asta nu care cumva sa creada careva ca am aere de intelectuala ratata sau ca as crede, duamnii feri, ca blogul asta ar fi citit.
Si ca sa mentin aparenta asta de fata (ma scuzati) baba (ca mai am un pic si dupa standardele romanesti sunt trecuta gata)… citita, de obicei umblu cu cate o carte in poseta. Uneori o mai si scot prin tram si ma prefac ca ma culturalizez, ca pe aici pe la Bruxelles asa face lumea, in loc de ascultat manele. Cea mai mare grija e sa nu o tin cumva cu capul in jos (am ceva dificultati in a bunghii literele corect) si sa mai dau pagina din cand in cand, ca fac naveta cu aproximativ aceeasi oameni si nu care cumva sa se prinda. Desi, fie vorba intre noi, ii suspectez ca fac acelasi lucru, ca altfel nu vad cum la ora opt dimineata cineva poate sa isi tina ochii deschisi sa citeasca.
De vreo saptamana, doua, car dupa mine Harry Potter. Clar, de cand am inceput, am schimbat volumele de vreo 3 ori, ca m-am prins ca sunt diferite – au culori si grosimi diferite. Si ca sa ma dau si mai rotunda, le tarai dupa mine pe alea in original, adica in engleza. E mai greu sa ma dumiresc care-i susul si care-i josul, dar m-am prins ca in partea de jos a paginii sunt niste cifre. Ciudat e ca sunt atat de absorbita sa ma uit la hieroglifele alea incat uneori aproape uit ca trebuie sa cobor…
Lasand gluma la o parte, nu stiu daca va mai amintiti, dar anul trecut de ziua mea am primit cele sapte volume Harry Potter in original. Am fost taaaare fericita. Si cum se apropie din nou ziua mea si le atinsesem doar ca sa le asez mai bine in biblioteca, am decis ca e timpul sa ma ocup de ele. Si m-am regasit in una din starile alea pe care mi le-au dat Fundatia, Dune, Lumea fluviului, cartile lui A. Dumas in copilarie etc. – adica pierduta complet, abia asteptand sa continui lectura, refuzand sa ma culc numai penru a mai citi cateva pagini. Imi era tare dor de senzatia asta.
Stiu ca la fel am patit cand le-am citit in limba romana. Pe primele doua le-am primit cadou cand am implinit 19 sau 20 de ani (cine mai stie, a trecut tare mult de atunci!). Pe restul le-am imprumutat de la biblioteca, sectia pentru copii. Imi amintesc ca pornisem o adevarata campanie de vanare a lor, caci erau la mare cautare. Le-am innebunit pe bibliotecare cu telefoane si vizite. Intre timp am colectionat toate volumele in romana si tot intre timp le-am si facut cadou unei fetite care ar vrea sa citeasca, dar nu are ce. (Na, asta nu trebuia sa spun aici!)
Cred ca imi plac atat de mult pentru ca sunt bine scrise. OK, povestea e simpatica, dar conteaza foarte mult si felul in care iti e prezentata. Iar cartile astea ma fac sa rad. Felul in care autoarea reuseste sa ma atraga in poveste, sa ma faca sa vad expresiile de pe fetele lor, este incredibil. Pentru mine sunt genul de carti pe care le pastrez in biblioteca pentru momentele in care simt nevoia sa fiu sigura ca ma voi scufunda intr-o lectura, ca voi uita de facebook, real life si alte cele.
Filmele am incercat sa le vad cand au fost difuzate prima oara pe Pro TV, numai ca am ales compania nepotrivita – doi masculi care luau in deradere numele lui Harry Potter si care nu au citit cartile niciodata si nici nu le-ar citi. Asa ca am beneficiat de cele mai … sarcastice comentarii, incat pe la jumatatea filmului mi se acrise de Harry Potter. Pana la urma, anul trecut mi-am facut curaj si le-am vazut pe toate, unul dupa altul – un fel de maraton homemade. De data asta singura si nederanjata de nimeni. 😀 Iar acum as vrea sa le revad, cu cartile proaspete in minte.
Asadar, daca nu vedeti vreo postare cateva zile la rand, puteti presupune ca am uitat sa ma dau jos din tram si inca ma plimb prefacandu-ma ca citesc.
Jurnal de Belgia 
Măi, deci nu cred o iotă din tot ceea ce ai înşirat tu acolo. Unu la mână : cine pisici primeşte de ziua lui/ei „Harry Potter” odată ce a depăşit pragul psihologic al clasei a IV-a. O fi fost vreun subtil de dădea pe dinafară care a vrut să-ţi sugereze cu delicateţea unui elefant care pictează cu trompa gladiole, cum că pentru el tu eşti încă un copil inocent şi nevinovat dar, nieeee … parcă tăt nu-mi vine a crede…
be) Dacă vrei să îţi scuzi o eventuală viitoare absenţă de pe blog, fii, fatăăăă, cinstită şi recunoaşte „Băi, mi-i o lene de crăp.” sau n-am chef să vă mai văd moacele pe-aici dar nu mă lua pe mine cu „maraton” Harry Potter că genul ăsta de vrăjeală nu mai ţine la mine încă de când am realizat că ţâţele femeilor nu sunt numai pentru bebeluşi.
Mai, deci am primit cartile de la cineva care a inteles ca mi le doream ffffff mult in original. Cand am deschis cadoul, mi-au dat lacrimile de bucurie si nu exagerez!
Iar de blog nu prea ma satur. Daca chiar dispar ceva vreme, inseamna ca am devenit antisociala (adica deprimata, pe intelesul tuturor 😀 ).
Eu am facut greseala sa vad filmele si apoi sa citesc..:( Cartile bat la ani lumina creatiile cinematografice…Eu recomand cartea si apoi filmul..La orice daca se poate…
Intotdeauna prefer cartea filmului. 🙂 Dar filmele astea sunt destul de bune. 🙂
Şi mie mi-a plăcut mai mult versiunea originală şi la urma urmelor nici nu prea mi se pare că ar fi cărţi neapărat pentru copii, depinde la ce nivel vrei să le citeşti. Bine având în vedere cum mi-am botezat blogul nici n-ai bănui că mi-a plăcut seria aia :))
hi hi hi! Lasa mai, noua sa ne placa. Restul sa fie ei sanatosi!
Eu i-am cumparat baiatului volum cu volum, pe masura ce dadeam de ele prin librarii. Ma consideram adult. Am deschis totusi prima carte, pentru a vedea pe ce am dat banii si ce urmeaza sa citeasca baiatul. Si m-a furat povestea. Abia asteptam sa adoarma copilul, sa pot lua eu cartea… :))