E plina lumea de scriitori. Mai buni, mai prosti, mai bine vanduti sau mai necunoscuti. Nici nu stii de unde apar, de ce scriu si ce ar vrea sa ofere. Dar ei scriu. Unii castiga premii, unii devin bogati, alti raman scufundati in anonimat. Constati toate astea, dar totusi ai vrea si tu… Nici nu stii ce ai vrea de fapt, dar parca ai vrea sa fii scriitor. Habar nu ai de unde sa incepi si unde sa te opresti, dar ai vrea.
Pe langa ca ai vrea sa fii ceea ce poate nu esti, mai ai si un job si o viata… normala. Adica o imagine pe care o afisezi fata de ceilalti, un chip de om ce gandeste in limitele impuse de societate si actioneaza tot la fel.
Si la un moment dat te apuca – incepi incet cu un blog, mai un articol azi, mai unul maine. Apoi parca ai merge mai departe, dar iti dai seama ca pentru a fi un scriitor adevarat ar trebui sa mergi adanc in tine, ca nu poti sa descrii sentimente pe care nu le-ai trait. Poti inventa istorii, poti sa redai ceea ce vezi, dar nu poti expune cu acuratete un sentiment pana nu l-ai simtit… Si deschizi Cutia Pandorei. Pentru ca vrei, chiar vrei!
Daca tot ai inceput, simti nevoia sa lasi degetele sa alerge pe taste, sa redea amintiri, senzatii, trairi. Caci pana la urma copacii din fata casei si albastrul cerului tot acolo o sa fie si peste 2 luni, dar amintirea sentimentului s-ar putea sa fuga din calea ta, sa te paraseasca si sa nu-si mai doreasca sa se intoarca. Si, in momentul ala, toata imaginea pe care le-o areti celorlalti pica. Iar ei raman uimiti si te intreaba ce se intampla cu tine.
Pai nimic in plus fata de ce se intampla de obicei in tine, dar pe care le tii doar pentru tine. Acum le lasi sa iasa pentru a-ti demonstra ca se poate. Si brusc toti te privesc de parca ai fi innebunit, cand de fapt tu esti mai real ca niciodata.
Cam asta mi-a trecut prin cap zilele trecute cand eram „acuzata” ca sunt mult prea introspectiva, grava etc. Oricum, mi-am dat seama ca in felul vostru aveti si voi dreptate. (Va rog, notati momentul in calendar – am dat dreptate altcuiva!) Adica eu, de felul meu ar trebui sa fiu un mic Caragiale ce descrie cu amuzament ce i se intampla in viata de zi cu zi, ce va face sa va inecati cu cafeaua de ras. Caci pana la urma asta imi si doresc: sa fac oamenii sa zambeasca, sa fie fericiti. Numai ca mai am si momente de… nebunie. Sau realitate pura, cum vreti sa-i spuneti. In care mintea mea o ia razna, se simte descatusata si incepe sa faca tampenii.
Incerc sa ma decid ce as construi ca si roman, daca vreodata voi ajunge sa nu ma plictisesc scriind atat de multe pagini. Pe de o parte as vrea sa fie ceva super amuzant, care sa va faca sa va stea cafeaua in gat de ras, sa va tineti cu mainile de burta, sa faceti patratele pe abdomen etc. Dar pe de alta parte, as vrea sa fie un pui de Asimov sau Herbert. Poate ca ar putea fi ambele, poate ca as putea scrie mai multe, fiecare cu alt specific.
Pana una alta, experimentez. Imi imping anumite trairi si sentimente la limita numai pentru a vedea cum se simt si pana unde se duc. Tin minte ca ii povesteam cuiva foarte apropiat pe la inceputul lui ianuarie ca am acceptat sa fac o anume chestie pentru a intelege cum e sa te simti intr-un anume fel (apropo de relatii intre femei si barbati). Si tot ce a inteles el a fost sa ma bage in aceeasi oala cu tagma femeiasca si sa imi spuna ca toate avem aceeasi nevoie perversa (nu chiar in cuvintele astea…). Nu s-a dus cu gandul mai departe spre a intelege ca poate am vrut sa simt asa pentru a putea descrie sentimentul si pentru a putea folosi la un moment dat experienta. Mda, am nevoie de psiholog. Psihiatru de acuma!
Recitind ce am scris pana aici, ma gandesc ca voi tot experimenta sentimente pana pe la o varsta onorabila, cand ma voi apuca intr-un final apoteotic sa scriu o carte. Care carte se va dovedi o capodopera. Numai ca va ramane neterminata, caci voi fi fost atat de ocupata cu depasirea limitelor personale si analiza pe sentimente date incat voi fi uitat ca sunt doar un muritor…
Jurnal de Belgia 
Nu m-ar deranja patratelele la abdoment, dar parca n-as vrea sa ma inec cu cafeaua… . Totusi am gasit solutia:n-o sa mananc si n-o sa beau nimic atunci cand te voi citi 🙂
asa sa faci! nu ca mine, care rontai tot ce prind prin pat in timp ce citesc. :))))
Nu stiu ce sa zic, nu cred ca trebuie neaparat „sa testezi piata” pe blog. Scrii pentru ca vrei, pentru ca iti place. Iti aduni cititori si din comunitatea ta blogosferica. Dar nu e cazul sa te limitezi la ea.
eu doar le puneam pe blog ca daca tot le scrisesem… aparent lumea nu are nevoie de introspective. :))
Eu astepta sa scrii un roman..Sunt convins ca ai avea succes 🙂
ok, te anunt cand e cazul. 🙂
Mai… totusi, sa experimentezi ceva ca sa poti apoi descrie… parca nu mi se pare chiar de dorit. Oricum ti se vor intampla in viata evenimente carora nu li te vei putea opune si care te vor marca.
Ca vei scrie candva, de asta nu ma indoiesc. Ai stil, talent, esti cultivata si reflexiva. Toate astea se vor aduna la un moment dat si vor exploda intr-un roman (sau mai multe) pe care as vrea sa-l citesc si eu (daca-ti vei mai aminti de mine atunci. :D)
v-am avertizat ca sunt ciudata, nu?! :))
Şi eu cred, ca şi ŞIlavarăcald, că nu trebuie să forţezi succesul. Una e scrisul, alta e succesul. Mai bine trăieşte aşa cum simţi, măcar vei şti cine eşti, nu cine ai vrea să devii.
Şi în plus oamenii au nevoie să creadă ceea ce citesc, nu să vadă un alt SF isteţ fără credibilitate.
nu vreau sa fortez nimic. 🙂
Belgianca, eu sunt convinsa ca ai putea scrie o carte, cu ceea ce ai deja in cap. Daca te tin puterile, go! Cred ca este o munca titanica, mai ales daca ai serviciu, familie, prieteni…
mda, sa vedem cand o sa ma apuc…
Există o poveste de succes a unei cărți scrise „direct” pe blog, deci ai putea încerca. Eu am scris mai demult pe blog despre asta dar cum știu că celor mai mulți nu le place să pui link-uri în comentarii nu am s-o fac, Dar, dacă te interesează povestea, te dirijez într-acolo. Ca model de studiu, merge.
uite, ca regula, la mine pe blog poti sa pui link. 🙂 tu ai voie. 😛
Săru’mâna !
Uite și link-ul, știu și eu, poate cumva îți e de folos să îți arate cum să te aduni, sau ce pași să urmezi, sau pur și simplu numai te inspiră ori îți conferă determinare, whatever, vezi tu la ce și dacă ți-o fi bun :
http://garapentrudoi.wordpress.com/2012/10/05/aici-nu-sunt-mai-mult-decat-sunt-acolo-o-sa-fiu-altul-pot-sa-fiu-altul/
Și n-am spus ce era mai important : taaaare mi-ar place să citesc o carte scrisă de tine. 😛
Daaaa?! Bine, atunci promit sa scriu una!
Esti doar un muritor , dar unul excelent!
Am rosit. 🙂 Multumesc!
succes, merita sa incerci, de ce nu? asta daca nu te lovesti de impedimentele financiare ce implica editarea ei
intr-adevar toata lumea scrie, indiferent din ce domeniu e, ca e din fotbal, din lumea sportului sau din viata artistica, se pricep sau nu, ei au „scos” o carte.
daca ai acest imbold si simti ca te implineste nu mai cauta aprobari din partea altora.
Succes
Eu spun ca semnul unei carti de succes e atunci cand nu trebuie sa platesti ca sa iti fie publicata. 🙂
Multumesc deurare!
Looking forward to reading more. Great article post.Really looking forward to read more. Much obliged.