Cu gandul la plimbare

Nu am mai scris de vreo 2 saptamani pentru BlogPower, asa ca poate ar fi timpul. Desi nici tema asta nu ma inspira prea tare. Bine, ca sa fiu sincera, tema ma inspira, dar mi-e ca iar imi iau ciocane in cap ca sunt introspectiva, serioasa, grava, neaducatoare de comicarii la cafea. (Tocmai de aia am decis sa o public seara, ca sa le dau cosmaruri unora. :D) Dar, totusi hai sa incerc sa vorbesc despre: Gândul – Mesaj telepatic sau creaţie proprie? Mijloc de comunicare sau doar mijloc de creaţie individuală? Poate fi transformat gândul în purtător de energii informaţionale?

Nu stiu altii cum sunt, dar eu gandesc. Sau cel putin asa mi se pare… Asa ma amagesc, ca am mai vazut pe unii care ma privesc de parca as fi talamba. Dar eu stiu ca gandesc.

Daca tot am stabilit asta, sa trecem la procesul in sine. Cica a gandi inseamna ” A-și forma o idee despre un lucru, a pătrunde ceva cu mintea; a reflecta, a medita, a cugeta, a chibzui la ceva.” – asta zice o editie de DEX, daca nu ma minte Google. Pai cred ca asa avem si raspunsul la prima intrebare – gandul in sine e creatie proprie. Cat de influentabil esti cand iti vine gandul, e alta treaba, ca uneori ajungi sa gandesti gandurile altora pentru ca al tau creier nu e obisnuit sa formeze ganduri de sine statatoare.

Cat despre telepatie, eu cred tare mult in empatie. Am persoane cu care sunt pe aceeasi lungime de unda, cum ar spune romanul cel poet. Si in cazul astora cam stiu cum ar reactiona in anumite situatii, pentru ca in 90 la suta din cazuri si eu as face la fel. Si nu vorbim despre felul in care-si beau cafeaua, ca atunci nu as rezona cu nimeni – eu mi-o beau in functie de starea si locul in care sunt si variaza de la neagra pana la latte machiatto. (Cine reuseste sa se uite in ochii mei sa stie cum as vrea-o in momentul ala, il accept de secretar!) Vedeti, chiar acum ma gandesc ca inca nu am gasit un candidat competent pentru postul ala… S-au oferit vreo doi, dar s-au dat de fund inapoi. Deci Q.E.D. – eu gandesc!

Revenind la empatie, si adaugand capacitatea omului de a-si pune trairile pe fata, cred ca gandul poate fi si un mijloc de comunicare. Sa dam un exemplu concret, ca poate oi fi cam vaga in gandurile mele: daca stau fata in fata cu un om care-mi povesteste vrute si nevrute cand eu tot ce vreau e sa… fac orice altceva, la un moment dat poate ca gandul se va gandi ca as vrea sa il pocnesc pe respectivul. Si poate ca gandul asta va fi atat de puternic incat va incerca sa evadeze din cutia craniana si sa se puna in practica. Bineinteles ca in acest caz va incerca sa fuga prin ce orificii prinde si cat mai orientat inspre tinta, asa ca mai mult ca sigur ca imi va contorsiona trasaturile fetei pana voi ajunge sa exprim ce gandesc. Ati priceput?!

Avand in vedere ca, in mod normal la humanoizii bipezi nu de abia scoborati din copac, gandul e ceva ce se naste din sine, eu as putea sa pariez ca e creatie proprie. La ceilalti (adica aia care isi urmeaza pastorul ca oile), nu e creatie proprie, e doar o interiorizare a gandurilor celorlati. Nu sunt sigura ca macar gandurile alea cu „mi-e foame”, „is bat ranga” etc. ar fi creatie proprie in cazul astora. 😀

Ca sa raspund la ultima intrebare, spun doar atat: depinde de empatie si expresivitate. Atat a ta, cat si a celor care ar trebui sa te inteleaga.

Articolul asta nu e chiar in spiritul unui „lider de opinie”, dar se pare ca am revenit in dispozitia… sarcastico-pamfletara. 🙂 Ca sa indeplinim toate cerintele, mai spun ca a fost scris pentru editia cu numarul 58 a concursului, pe o tema propuse de Liviu. Au mai scris si: Decanu, Irealia, Denisa, Liviu Bimbea, Idei Nepractice.