Jurnal de Belgia · Scriituri

Dureri de cap

Tot fictiune. Desi cam searbada… Poate pentru ca nu am trait niciodata senzatia.

Am deschis ochii. Si am vazut un cearsaf… Un cearsaf care nu parea al meu! Ultima data cand am verificat, nu aveam nimic alb cu puchitele colorate. Hmmm! Am decis totusi sa ridic capul, sa incerc sa imi dau ochii roata, totusi oi realiza ce-i cu cearsaful ala. Deja imi statea pe creier. Aparent nu doar el, caci in incercarea mea de a-mi ridica capul am provocat o durere inimaginabile de… creier. Ioi, de cand doare creierul?!

Buun! Cu teama nemarginita, delicatete de elefant si privire de taietor de ceapa, m-am ridicat incet. Asa cum am invatat la cursul de dans – in sfarsit s-a dovedit util! M-am impins in brate, am dat piciorul drept peste stangul si am reusit sa ma intorc si sa ma pozitionez in fund. Mare greseala! Pentru ca mi-am dat seama ca nu recunosc nimic in jurul meu. Unde p*** mea eram?! Ups, am uitat ca sunt o doamana! Nu-i nimic, continuam cu cugetarile, poate si-o da seama creierul meu ca de fapt nu exista, deci nici durere nu are cum sa simta.

De dupa usa la fel de necunoscuta ca si restul obiectelor din camera se auzeau voci soptite. De fapt am descoperit ulterior ca erau murmure, caci mie imi momentul ala mi se pareau bubuieli asurzitoare. Cu chiu cu vai, m-am ridicat in picioare si mi-am propus sa trec de usa aia. Dar cand am dat sa ma proptesc cu mana in saltea, am simtit ceva… dubios sub palma. Si am intors capul repede sa vad in ce rahat am pus mana. O durere crancena mi-a strafulgerat ochii, si nu era corelata cu cea de creier – privirea mea cazuse pe o tipa care era in acelasi pat cu mine. Aproape dezbracata. De sub claia de par ce ii cadea peste fata (dormea tot pe burta) nu se vedea nicio trasatura care sa imi ofere vreun indiciu in privinta identitatii exacte. Cum si creierul imi era melasa, am decis sa o las balta.

Neaparat trebuia sa vad ce e dincolo de usa. Dar mai intai m-am uitat in jos sa vad daca nu cumva eram la fel de despuiata ca si colega mea de pat. Nu, nu eram, dar nici nu recunoasteam hainele pe care le purtam – niciodata nu as fi pus pe mine o pijama cu Donald Duck. Nu era sexy de loc! Am deschis usa si lumina m-a izbit in fata. De ce dracu era mai multa lumina ca in camera cu patul?! Si brusc nu mi-am mai dorit sa fii vazut ce era de partea cealalta a usii… Imaginea era si mai dezastruoasa! Varul meu dormea pe o canapea, iar alti doi tipi erau tolaniti prin fotolii si sforaiau de zor. S-a dovedit ca ce crezusem eu a fi bubuituri groaznice era de fapt ceva muzica in surdina si… niste sforaituri.

Parca imi aminteam unde sunt, iar cand am vazut cine iesea din baie am fost sigura ca stiu unde sunt – la o amica acasa. Problema era ca nu mai stiam cum ajunsesem acolo. Iar curand am mai descoperit o problema: eu eram mahmura, iar ea nu parea sa fii fost, asa ca a inceput sa ma intreb daca imi amintesc diverse lucruri din noaptea precedenta. Uitandu-ma lafata ei si ascultandu-i vocea care-mi bubuia in acelasi creier pe care il suspectam ca nu exista, mi-am dat seama ca nici nu voiam sa stiu ce facusem inainte cu o noapte…

Anunțuri

7 gânduri despre „Dureri de cap

  1. Ai fi buna sa scrii romane fantastice, daca ceea ce ai descris aici este fictiune. Am auzit multe povesti despre oameni care habar nu aveau cum au ajuns intr-o anumita casa si ce au facut pe acolo noaptea. :))

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s