Fictiune, da?! Ca tot fu, cica, ziua indragostitilor…
Ma uit la ceasul de pe noptiera ta si imi dau seama ca il urasc. Acum, ca si in alte nopti, imi arata cum se scurge timpul picatura cu picatura. Timpul meu cu tine, nu timpul altora. Timpul nostru impreuna…
Iti aud respiratia regulata si ma gandesc ca dormi, ca tu poti dormi, in timp ce tot ce imi doresc eu e sa nu dorm, sa fiu cat mai mult cu tine, sa nu pierd nimic, sa nu uit nimic. Imi intorc privirea spre tine. Lumina ce intra de afara e de ajuns sa ma faca sa iti vad fata, sa vad calmul care te acopera in somn. Cand dormi, nu simti durerea noastra…
As vrea sa-ti ating fata, sa iti inspir mirosul, sa te absorb pentru eternitate, dar mi-e teama ca te-as trezi. Si ne-am aduce aminte… Ca nu ar trebui sa fim aici si acum. Asa ca doar te privesc si ma bucur de somnul tau linistit, de starea pe care mi-o inspiri. Nu stiu cand am devenit una din persoanele alea ciudate care il priveste pe celalalt dormind, caci nu imi mai amintesc sa o mai fi facut vreodata. Dar nici nu imi amintesc sa mai fi dorit vreodata sa pastrez o clipa pentru eternitate.
Iti urasc ceasul. Acum, de pilda, imi aduce aminte ca mai sunt vreo 2 ore pana la ivirea zorilor. Iar 2 ore mi se par putine… Si totusi incerc sa pretuiesc fiecare moment. Si totusi nu ma pot abtine sa ma gandesc… Doar 2 ore in care mai pot sa ma uit cu nesat la chipul tau. Doar 2 ore in care pot sa fiu cu tine de data asta. Doar 2 ore in care mai pot sa inspir calmul somnului tau.
As vrea sa te iau in brate, dar ma abtin – mi-e teama ca nu te-as mai lasa sa pleci niciodata. Si nu ar fi bine pentru nici unul din noi. Ma intreb de ce nu am curajul sa o fac?! Daca totusi ar fi bine? Daca nu te-as mai lasa si totusi nu ar fi rau?! Mintea mea incepe sa alerge, sa-si puna intrebari si imi dau seama ca ar trebui sa o linistesc caci nu e inca timpul pentru ele. Si iti privesc chipul si totul se estompeaza.
Acum nu-ti mai urasc ceasul, ci fereastra. Acea fereastra care ma anunta ca e dimineata, ca timpul meu s-a scurs. Si tu dormi in continuare. Iar eu te privesc ca si cum ar fi ultima data cand te-as mai vedea. Ca de fiecare data, de altfel. Si tu nu stii nimic, nu vezi nimic, nu simti nimic. Mai bine, caci imi dau seama ca ar trebui sa plec si sa nu ma mai intorc. Sa raman cu chipul tau de acum in minte, iar tu sa ramai cu aminterea mea care a fugit pe furis din asternuturi. Ar trebui sa fac asta. Pentru tine. Pentru mine. Pentru noi…
Si totusi nu o fac. Mai trag de timp (din nou, iti urasc ceasul), dar pana la urma plec de langa tine. Ma imbrac cu acelasi gand in minte: ar trebui sa nu ma mai intorc. Dar stiu ca nu pot sa o fac. Nu inca. Poate niciodata. Asa ca, inainte sa plec fara sa te fii trezit, uit mici chestii in urma mea. Lucruri aparent fara noima, dar care iti strica dezordinea si iti vor aminti ca am fost acolo. Iti vor aminti ca exist si ca te iubesc.
Ma mai uit o data la chipul tau si plec. Pana data viitoare…
P.S. Ia sa vedem care ghiceste ce-a urmarit de fapt si de drept „poetul”? 😀 Daca nu ghiciti azi, va spun eu maine. 🙂
Jurnal de Belgia 
O fi vorba despre laptop? Probabil ca nu, ca ala din cate mai stiu eu nu respira… Hmm…
ti-am explicat in mail care era spilul… mai, mai, cu totii va ganditi la obiectul veneratiei si nici unul nu bagati de seama scrierea in sine. 🙂
Prin acest text, de o adanca veneratie, la care se adauga un strop de ranchiuna, poetul exprima voalat, prin mijloace artistice specifice, dragostea lui nemarginita fata de PATUL cald si ravasit, care isi doarme nepasarea fara sa ii pese de trecerea timpului, fara sa se gandeasca la frigul umed al diminetii, la cosmarul plimbarii prin metroul aglomerat si urat mirositor.
nu-i mai patul. :)))
ca nu respira!
e vorba de text in sine si de maniera in care e scris, ca sa iti dau un indiciu. 😛
L-ai copiat dintr-o carte careia maine ii vei face recenzia? :))
ma, asa ma stii tu pe mine?! e complet original. 😀
Nu ai cazut in capcana… :((
Offf, grea ghicitoare. Stai sa imi fac o cafea si revin. :))
vezi raspunsul meu la comentariul lui Tarabostes. poate te ajuta. 😀
Gata, stiu! Asta ti-ai imaginat tu ca a gandit iubitul, cand a plecat ultima data de la tine si a lasat o adancitura pe perna, in locul in care si-a odihnit capul. 😛
omini (ne)buni, nu-i vorba de continutul ideatic ci de cuvinte in cel mai pur sens si de… genul substantivelor. na, ca va dadui un indiciu!
Ma doare capul! Ma prefac ca nu am vazut nimic si vin maine sa aflu raspunsul. :)) Intre timp mai trag cu ochiul, poate vine cineva in urma mea cu raspunsul. :))
eu credeam ca e telefonul – ca pe mine ala ma trezeste.
uita-te la raspunsurile mele de mai sus. 😀
apropo, nici nu stii ce pierdeti maine. :))
offf, sunteti un pic mai poeti si mai romantici decat o ceapa degerata in dimineata asta! :)))
nu e vorba de „cine”, ci de o chestie literara… 😀
ei, fictiune …
😀
maaa, chiar ii! 😀
E vorba de vreun actor? Ca nu cred ca vb asa de cv barbat din viata ta.
Ii pare rau de scurgerea prea rapida si implacabila a timpului atunci cand este in compania „ei” … 😀
nu-i asta raspunsul, dar esti primul care a vazut postarea si „din cealalata parte”. 🙂
eh, inseamna ca ai fost indragostita…si eu am fost, iti sare tot somnul. pacat ca trece (indragosteala).
Nu-i numai stilul, ci şi conţinutul trăirii. Care e mai degrabă al unei femei decât al unui bărbat, în pofida grijii tale de a nu deconspira sexul „privitorului”. 😀
of, of, ochiul asta de scriitor! 🙂