Calmul de dupa furie

marti, ora 11:30

Urasc hormonii! In momentul asta, adica marti pe la pranz. De obicei nu urasc nimic, dar acum sunt furioasa. Nici macar nervoasa, nici macar iritata, ci doar furioasa. As vrea sa pocnesc pe cineva la propriu…

Dragi masculi, nu stiu la voi cum e, dar la noi e in felul urmator – hormonii au o viata a lor proprie, ba ne fac delicate, tandre si iubarete, ba ne fac un uragan mai mare si mai isteric decat insasi Katrina. Dar voi ne iubiti asa cum suntem iar daca sunteti destepti, in ultima din cele doua situatii fugiti cat vedeti cu doi ochi sau doar ne aprobati orice cu o fata intelegatoare. Sau suntem noi mai destepte si in fazele de urlat la luna ne ascundem sub un colt de pat si nu facem zgomot ca sa nu fim gasite.

In fine, ideea e ca sunt in faza de uragan. Mi se intampla rar (adica o data la cativa ani!) sa fie atat de puternica, dar azi si acum chiar am impulsul de a pocni pe cineva. Cu tinta si cu premeditare. Nu ca nu ar fi facut faze tampite si inainte, dar azi nu m-a prins in momentul potrivit pentru a oferi solutii cretine la probleme auto-create si apoi a-si pune coada intre picioare si a evita asumarea oricarei responsabilitati.

Azi ma enerveaza fericirea altora si ma enerveaza ca ma enerveaza asta. Ma enerveaza pentru ca nu e in felul meu… Ma enerveaza nefericirea altora si ca nu pot face nimic pentru a o indeparta. Ma enerveaza ca stiu lucruri pe care nu le pot spune pentru ca nu ar trebui sa ma bag in anumite chestii. Ma enerveaza ca pot doar presupune finalitatea unei situatii si ca datele pe care le detin acum imi arata ceva nu tocmai roz. Ma enerveaza ca tot ce imi iese din varful degetelor sunt lucruri pe care imi dau seama ca nu ar trebui sa le spun inca. Ma enerveaza ca am sentimente, ma enerveaza ca simt, ma enervez eu! Ma enerveaza tot si nu imi place.

Si ma mai enerveaza ca astept sa treaca ziua de azi si cea de maine ca sa plece si hormonii la casa lor si sa nu ma mai enerveze asa de tare. Sunt furioasa, dar ma felicit ca am blog si ca pot sa ma exprim. Cel putin asta nu mi-ar atrage aceleasi probleme pe care le-as avea daca chiar as pocni fata cuiva!

Ca sa fac un rezumat: I feel rage and I think this is outrageous!

Gata, ca am impresia ca v-am enervat si pe voi. Oricum, stiti – daca nu aveti chef, click dreapta & ignore!

marti, ora 20:00

Sunt calma. Nu imi vine sa cred ca ce am exprimat mai sus chiar a trecut prin mine. Exact cum am ramas uimita de felul in care am decompensat… In timpul mesei de pranz, alaturi de prieteni, nebunia a iesit prin toti porii. Iar eu ma uitam de undeva de sus si nu imi venea sa cred. Nu, nu am tipat, nu am batut pe nimeni, nu am fost chiar isterica. Am fost doar… ciudata. Si ei au inteles si mi-au incurajat ciudatenia si nebunia sa iasa la suprafata, chiar s-au prins in hora pana la exorcizarea completa. A, si sa nu uit sa mentionez ca mi-au turnat si vin din belsug.

Astfel ca, dupa vreo 15 minute de ras nebun, dupa ce am primit un carnetel portocaliu, dupa 4 pahare de vin si dupa ce am constatat ca nu sunt singura care ar vrea sa-i sparga fata lui x, hormonii pareau sa se fii retras in cotlonul lor cel mai ascuns. Pana la urma se prea poate sa nu fii avut nicio legatura cu situatia si sa-i fii acuzat pe nedrept, dar ma indoiesc – cred ca m-au facut mai vulnerabila la instinctele de a le spune in fata unora ca sunt idioti.

Intre timp am primit si un SMS de la un alt prieten, care habar nu avea ce se intampla cu mine, in care mi se spunea ca „You are an angel. Thanks. Hugs!”. Cum sa nu ti se faca ziua mai buna?! Cum sa nu te calmezi la gandul ca, din fericire, ai mai putini idioti in viata ta decat prieteni? (bine, am muncit din greu ca sa elimin majoritatea idiotilor)

Referitor la prima parte, de al carei preview s-au „bucurat” ochii altcuiva inainte de a fi scrisa aceasta a doua parte, mi s-a „reprosat” ca ar fi prea sincera… O fi, dar prefer sinceritatea dureroasa decat anestezia simturilor. Si ma gandesc ca lasand marturisirea exact asa cum este as putea ajuta si alte suflete ratacite sa priceapa ca furia poate fi decompensata si altfel decat spargand fata cuiva, ca sinceritatea fata de tine insati e de preferat minciunii si ca sunt momente in care ar trebui sa ne bucuram „to the Moon and back” ca suntem animale sociale.

Si inca ceva: avand in vedere ca visul meu ascuns si secret e sa devin scriitor (nu din ala comercial…), exercitiile de sinceritate ajuta la forta exprimarii si a mesajului. Oricum, dintre cei vizati de furia mea, in afara de mine, niciunul nu pricepe o boaba romaneste. Avantaj eu! 😀

Acum ca am vazut ca linistea poate veni si dupa furtuna, ma duc sa ma delectez cu primul volum din Harry Potter. Dar despre asta, alta data. 🙂