Gata, situatia trebuie lamurita, ca nu se mai poate! Dupa unele postari mai din urma am impresia ca inclusiv mama crede ca am devenit o betiva consumatoare ferventa si efervescenta de alcool. M-am hotarat sa marturisesc tot. Stati linistit, nu o sa va imbatati din aburii de alcool emanati de postarea asta.

Daca tot vreau sa ma confesez asa in public, trebuie sa incep cu copilaria, adica de la Potop incoace la cat de batrana sunt. Si totusi… Cred ca trebuie sa sar peste o anumita parte, caci e neinteresanta rau. Adica pana la aproape 29 de ani eu nu am baut. Nu chiar deloc, am mai gustat eu cate un pahar de vin sau bere, dar mai mult de gura lumii si intr-u fericirea familiei. Iar refuzul asta avea o incarcatura profund psihologica, o teama de a nu deveni ca si cei apropiati mie care se transformau complet sub aburii alcoolului.  Iar asta inhibitie m-a tinut departe de unii oameni chiar in facultate, cand era varsta la care sa bei ca porcul si sa cazi sub masa (toate trebuie experimentate 😀 ).

Si la un moment dat m-am mutat in Belgia, patria muma a berii. Cum incepusem sa tot am vizitatori, am declansat o campanie de distrare a lor si prezentare a atractiilor importante: Delirium, Irish Pub etc. Si am inceput sa mai descant si eu cate o bere. Dar linia de demarcatie a fost clar momentul in care m-am angajat in echipa in care lucrez si azi. Lobbisti pasionati, se pricep tare bine sa bea si sa manance. Tin minte ca am inceput cu shoturi de Mad Dog…

De atunci si pana azi am ajuns sa imi dau seama ca nu prea am probleme cu alcoolul – un ficat odihnit timp de 29 de ani reuseste sa isi faca treaba cu brio cand e cazul. Si cazul nu e chiar in fiecare seara, nici macar in fiecare saptamana. Reusesc sa tin pasul cu masculii, dar nu am incercat niciodata sa ii bag sub masa. Nu ca mi-ar fi mila de ei, dar nu gasesc nimic fermecator intr-o astfel de dorinta. Iar acasa nu ma tenteaza sa beau. Poate niste vin in doi… Am nevoie de un grup de betivi prieteni buni ca sa mi se deschida apetitul.

Am zis ca voi marturisi tot, asa ca iata mai jos o lista ca sa fie usor sa mi se intocmeasca rechizitoriul.

– Nu am fost niciodata beata. Nu am ajuns vreodata in situatia in care sa nu stiu unde sunt, cum am ajuns acolo etc. Si asta mai ales pentru ca nu imi place sa pierd controlul…

– Nu mi s-a facut niciodata rau de la cat am baut (credeti-ma ca nu stau degeaba in astfel de cazuri, deci nu vorbim de o bere). Dar, daca beau vin, oricat de scump si de calitate ar fi, a doua zi am niste arsuri stomacale demne de o gastrita.

– Daca beau toata noaptea, doar ma simt bine si nu am observat alterari ale starii de spirit. Daca beau doar vreo 2 beri din voleu, dupa vreo ora imi aduc aminte de probleme pe care incerc sa le tin ascunse (inca nu au rezolvare) si ma deprim instantaneu.

– Prefer vinurile demidulci, berea Guinness si shoturile de tarie combinate cu diverse arome. Iar Pink Killer e singura bere pe care pot sa o dau pe gat dintr-o dusca. Ce-i drept, e la sticla mica.

– Nu pot sa dorm cu prea mult alcool in sange. E ca si cum as fi baut cafea inainte de culcare. Asa ca petrec cel putin o ora baaind apa plata inainte de a ma baga la somn. Si mai tragica pentru mine e combinatia alcool + cafea: duminica noaptea nu am inchis un ochi!

– Si ultima si cea mai tare: sub pretextul de a fi atinsa de aburii alcoolului, am curajul sa fac unele lucruri pe care nu le-as face in mod normal. Mai ales pentru ca stiu ca a doua zi toti ceilalti isi vor spune ca au fost beti si nu isi vor mai aminti nimic. Dar eu imi amintesc… Tot!

Cam atat cu marturisirile.

Intre timp mi-am dat seama ca alcoolul nu te transforma, ci doar scoate la suprafata adevaratul tau eu. Adica te dezinhiba… Daca esti violent din fire, violenta vei cauta. Daca esti optimist, veselie vei imprastia.

Sper ca v-a mai scazut ingrijorarea si ca pricepeti ca nu sunt un pericol public. 😀