Jurnal de Belgia · Reclame & concursuri

Despre pana mea

Orice scriitor, fie el şi diletant, are o relaţie puţin mai specială cu ustensila sa de scris, indiferent că vorbim despre o pană, o peniţă, un pix, o maşină de scris sau un computer. Iar dacă scriitorul mai e şi o femeie, păi să te ţii nazuri şi mofturi în alegerea ustensilei. Cam aşa eram şi eu până acum ceva vreme. Mă ataşasem de laptopul meu ceva de speriat, numai gândul de a rămâne fără el câteva zile provocându-mi adevărate atacuri de panică.

Prietenii mai competenţi în ale tehnicii au încercat să-mi explice că am un model uzat moral, că au apărut altele mai bune, care pot duce jocuri nu ştiu de care, cu procesoare ce zbârnâie în loc să gâfâie etc. Un argument de top era posibilitatea de a instala Windows 8, de care eu mă temeam la propriu pentru că aveam impresia că îmi va lua cel puţin 2 săptămâni de studiu intens pentru a mă obişnui cu el. Dar eu o ţineam una şi bună – scula mea e cea mai tare că face exact ce am eu nevoie să facă şi suntem deja obişnuite una cu alta.

Ca de obicei, vine o zi… în care descoperi că nu deţii adevărul suprem şi că nu ai inventat gaura la macaroană. În cazul meu ziua aceea a fost cand l-am vizitat pe Vlad, un prieten bun, aflat încă la vârsta studenţiei, atât în buletin cât şi psihologic. Cum mă apropiam eu de uşa garsonierei sale, am început să aud gemete din ce în ce mai puternice şi mai sugestive. Chiar mă gândeam că hăbăucul iar a uitat că vorbisem să ne vedem şi avea vreo fetişcana prin zona. Mi-am zis să îmi încerc norocul, să fac şi puţin mişto de el şi să bat totuşi la uşa. Mi-a răspuns pe un ton puţin enervat să intru.

Şi mi s-a lămurit misterul: Vlad nu era prins în focurile pasiunii cu o femeie, ci avea în braţe un ASUS VivoBook S400. Dar îl atingea de parcă ar fi pipăit o femeie, ochii îi sticleau, scotea sunte de care nu era conştient, avea broboane de transpiraţie pe faţă şi părea să fi făcut corp comun cu canapeaua şi notebookul. M-am minunat puţin, am încercat să-l scot din starea aia (doar venisem să bem o bere!), dar nu am reuşit să fac nimic. Până la urma mi-am spus că cel mai deştept cedează şi am hotărât să intru eu în starea lui.

În primele 5 minute doar am privit. Apoi am început să ating, să încerc să explorez. Vlad mi-a simţit ezitările şi a înţeles că îmi e puţin teamă de tehnologii pe care nu le cunosc. De-a lungul timpului a constatat şi el ca „limba informatică” e păsărească pentru mine, că puţin îmi pasă de procesoare, plăci video şi alte maţe interne ale unui calculator. Aşa că, de data asta, s-a hotărât să mă iniţieze încet şi cu răbdare. Şi a început să-mi explice exact ca unei femei afone în ale tehnicii…

A închis notebook-ul şi mi-a arătat cât de frumos e, ce formă de carte are (ştia că mă pasionează cărţile 🙂 ) şi cât de glamour arăta cu carcasa lui metalică. Cel pe care îl avea el era argintiu şi chiar arăta foarte elegant… Apoi mi l-a pus în braţe, mi-a închis ochii şi m-a făcut să înţeleg cât de uşor e şi cât de facil va fi să îl iau cu mine peste tot. În plus, mi-a explicat că bateria va fi prietenul meu cel mai bun şi că nu mă va lăsa de izbelişte când îmi va fi priza mai departe. Când l-a redeschis nu a trebuit să aşteptăm reluarea aplicaţiilor o veşnicie, ci în 2 secunde totul era funcţional şi gata de a fi utilizat.

Vlad şi-a continuat demonstraţia ghidându-mă să aleg un videoclip şi să îl pornesc: imaginea ecranului LED era uimitoare iar sunetul redat de tehnologia SonicMaster m-a lăsat fără cuvinte. Mă simţeam vrăjită, cucerită, indrăgostită… Şi nu s-a oprit aici! Mi-a luat mâna şi mi-a dus-o înspre ecranul tactil. Timid, am început să descopăr cât de uşor pot interacţiona cu notebook-ul şi mi-am dat seama ca aş putea crea o relaţie mult mai intimă cu instrumentul meu de scris.

Mi-am petrecut vreo 3 ore jucându-mă, experimentând, studiind. Vlad se uita la mine ca şi cum ar fi privit un copil cu o jucărie nouă. Dar avea pe faţă şi un rânjet satisfăcut care spunea că se simte mândru ca a reuşit să facă ce nu au reuşit alţii oricât s-ar fi chinuit: m-a făcut să iubesc o tehnologie nouă, total diferită de cea cu care eram obişnuită. Şi asta numai pentru că a înţeles că pentru majoritatea femeilor un procesor Intel i7 nu înseamnă mare lucru (chiar daca e un armăsar pur-sânge), dar că un design atractiv şi o interfaţă user friendly pot să ne facă sclavele unei noi tehnologii.

Am plecat de la Vlad topită, arzând de dorinţa de a avea şi eu un ASUS VivoBook…

Articol scris pentru Blogwars – etapa I.

Anunțuri

10 gânduri despre „Despre pana mea

    1. Vlad e un personaj imaginar. :))) Mr. G al meu ii da inainte cu tehnica. Nu ca nu as pricepe, dar nu vad de ce mi-as incarca memoria cand nu am nevoie sa stiu atti astea. 😀

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s