Jurnal de Belgia

Cum sa pierzi ce nu ar trebui sa pierzi

De ceva vreme, dimineata pe la 8.45 am conversatii ciudate cu una din colege. Ne gasim doar noi doua in bucatarie in fata unui ceai sau a cafelei si ne conversam ca intre fete. Dar nu ca intre fete normale, caci nu vorbim de reduceri, toale si papuci. In schimb vorbim de traume psihologice si alte filosofeli demne de niste masculi beti (ca tot circula bancul ala pe Facebook). Si toate discutiile astea imi aduc aminte de mici patanii din viata mea anosta tumultoasa, ca doar ati vazut cum obisnuiam sa sar pe geamuri…

De pilda, saptamana trecuta ne-am trezit vorbind despre cum sa-ti pierzi chilotii. Sau mai bine zis cum sa nu-i mai gasesti pentru o perioada determinata. Inainte sa faceti legatura cu acrobatiile peste pervazul geamului, trebuie sa va spun ca nu era in perioada aia. Din contra, intamplarea mea intamplatoare se petrecuse in perioada in care eram femeie serioasa, maritata (sau oricum, bine cuplata cu Mr. G), locuiam intr-un oras mic de provincie si aveam un job intr-o institutie care impunea respect, deci dansatul pe mese in cluburi si amantii de ocazie erau strict interzisi. Asadar, eram prinsa intr-o viata normala, imi petreceam noptile in patul propriu – mai putin in vacante – si nu as fi avut unde si cum sa-mi pierd obiectele de imbracaminte.

Credeam eu… No, acuma mai trebuie spus ca oricate perechi de chiloti as avea, tot le tin minte ca am o memorie vizuala extraordinara. Si eram eu la un moment dat in apartamentele conjugale din Vaslui. Era o zi de week-end, ma pregateam sa fac baie si stateam proptita in fata sertarului cu lenjerie intima chestii despre care o doamna nu vorbeste in public. Belind eu ochii in gol ca omida la sudura, reflectez ca ar trebui sa spal haine ca e cam gol prin sacul ala fara fund. Continuand dilatarea globului ocular pentru a incerca sa ating dimensiunile unor cepe de marimi mici, constat ca parca nu am vazut o anume pereche de chiloti de ceva vreme. Cum aveam mintea odihnita, am inceput sa cotrobai sa vad pe unde or fi, ca aveam un feeling ciudat ceva de speriat.

In sertar, nu erau, nici macar sub fundul dublu (al sertarului!!!) care nu exista. Incep sa scot de prin masina de spalat, aruncand in spatele mele haine murdare de zici ca eram un caine ce cotrobaia in pamant dupa oase de mult ingropate. In tot timpul asta Mr. G se uita la televizor. Vazuse el cu coltul ochiului sosete zburand prin casa si simtise damf de haine nespalate, dar in afara de o intrebare discreta „doar nu te apuci de spalat la ora asta?!”, s-a abtinut de la comentarii ulterioare. Ca doar nu te pui cu nebuna… Scormonenile mele nu au dat rezultatul scontat, asa ca m-am indreptat spre cele doua paturi din casa (dormitor + canapea) si am inceput sa arunc priviri interogative pe dupa si pe sub ele. Visam si eu cu ochii deschisi ca oi fi trait in somn vreo patanie de felul celor din cartile Sandrei Brown. Dar, cum nu mi-am gasit chilotii pititi prin locuri rusinoase, banuiesc ca nu a fost cazul.

Mai apoi am cautat in rucsacul in care imi pregateam bocceluta pentru vizitele la socri – nimic! Epuizand si varianta asta, imi pun mainile in solduri, ma interpun intre ochii lui Mr. G si televizor, iau o figura de tzatza si intreb: „Ma, ce amanta lu’ peste ai adus pe aici de mi-o furat chilotii?! Zi acuma pana nu ma enervez!”. Tacere. Mutenie. Parca el era pestele si eu berbecul, nu invers. No, iau grimasa de fata lui drept negare spasita (desi parea un hohot de ras abia tinut) si imi continui investigatiile, dar de data asta la nivel cerebral incercand sa-mi amintesc pe unde am umblat de a trebuit sa-mi dau chilotii jos si sa-i las asa de izbeliste: la ginecolog nu am fost, la sala nu faceam dus ca era aproape de casa, pe la prieteni nu obisnuiesc sa ma dezbrac o data cu descaltatul… Deja era de-a dreptul intrigant.

Ca sa fiu sincera, teama mea cea mai mare era sa nu-i fi ratacit cumva prin camera de baiet a lui Mr. G din casa parintilor lui… Deja ma si vedeam cu fata crapandu-mi de rusine in timp ce soacra-mea mi-i dadea spunandu-mi „Uite, i-a gasit socru-to  sub masa in camera. Cum tot trebuiau spalati, i-am bagat cu ale mele.”. Sau, duamnii feri, sa-l fi vazut pe patrupet alergand cu ei in gura prin curte. Cum un raspuns nu aparea de nici unde, m-am resemnat, mi-am numarat ridurile nou aparute si am asteptat sa vad ce se intampla.

Trece azi, trece maine, trec zilele in insiruirea lor normala in general. Nimeni nu ma suna sa ma intrebe daca nu cumva am pierdut vreo pereche de chiloti, Mr. G nu ma ameninta cu repudierea. Mai ca imi spuneam „las’ c-am scapat si de data asta!”. Pana intr-o zi cand m-am decis sa schimb cearsafurile de pat. Si din coltul unuia cu elastic, cand sa-l intind peste saltea, ce sare?! Perechea de chiloti!

Postarea asta face parte dintr-o serie de postari menite sa ma ajute sa scap de faza cu tabuurile din scrierile mele. Am rosit de cel putin 3 ori in timp ce am scris-o. Dar asa s-a calit otelul! 😀

Anunțuri

17 gânduri despre „Cum sa pierzi ce nu ar trebui sa pierzi

  1. Tocmai ce vroiam sa zic: da-n cearsafurile cu elastic te-ai uitat? Ca io usuc la bulendre mititele in incretiturile alea, de numa! Si-n cearsafurile plic, daca-s mai neatenta si nu tin sa le intind prea bine. N-ai zis ce anotimp era, ca ti-as fi sugerat si in dosul caloriferului unde a stat o soseta de-a sotului din sezonul rece pana pe la Pasti, cand m-am apucat sa spal intre elementi, desi aspiram saptamanal. Da’ era asa de bine priponita… 😀

  2. Vai ce-am ras! Si eu am pierdut o pereche de chiloti, si tot asa, nu intelegeam pe unde as fi putut sa-i uit. Cand intr-o zi, mi-a venit depanatorul ca mi se stricase masina de spalat, si imi scoate cu doua degete perechea de chiloti de pe furtunul de evacuare. Mi-i inamaneaza solemn si imi zice ca poate delicatele ar trebui spalate de mana….

  3. :)) eu nu ma mai chinui sa ii caut..asta e, au vrut o casa noua, ghinion. Ulterior am mai aflat ca din fostii mei sunt vreo doi care aveau fetishuri cu colectii de izmenari ai actualelor si fostelor…:)) Si Lavinia…exista saculeti d’aia cu scai sau fermoar special pentru masina de spalat in care sa pui toate chestiile marunte, eu asa am scapat de masina de spalat care manca sosete…:))

  4. Chiloti nu prea am pierdut, dar din cauza sosetelor disparute am avut de multe ori senzatia ca am niscaiva fantome in casa.
    Avea Ionut vreo 4 ani cand am pierdut o sosetica de-a lui, pe care o purtase o singura data. Pe cea ramasa am tinut-o la vedere un an, tot sperand ca apare ratacita. Dupa un an, cand sortam niste hainute, ca sa le dau nepotului meu, dintr-o gluga de hanorac rasare soseta mult cautata. Normal ca intre timp Ionut crescuse, iar soseta nu mai era chiar buna. :))

  5. Doamna, acum iti citii dilema. Eu imi cumpar 3-5 chiloti la fel. Seturi. Nu am dilema cum ca unde ar fi.
    Doar sosetele copilului m ai dispar, dar le scot din: fete de perna, fete de plapuma, gluga, alte haine, asezat in susul masinii de spalat, sau imbraca o papusa etc.

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s