Sau impietrit. Sau tapan. Sau orice alt sinonim… Acuma nu ca sa ma laud, desi o cam fac, dar mie mi se intampla rar sa nu pricep ce se intampla. Sau macar sa nu imi treaca prin capsorul asta acoperit cu par care numai balai nu e vreo idee despre ce ar putea sa fie. Vorbim de situatii de criza. Dar mi s-a intamplat o data. Cred ca aproape 1 minut am ramas tapana in pat cu genunchii la piept uitandu-ma in gol. Dar sa revenim la o forma de organizare, sa lasam dezlanarea asta un pic la o parte si sa incepem cu inceputul.
Se facea ca eram la socrii in vizita de curtoazie. Adica dormeam peste noapte acolo, tot tacamul. Casa de felul ei a fost construita pe bucati, dupa timpuri si puteri. Intrarea din spate e prin bucatarie – o incapere destul de maricica situata deasupra beciului. Din bucatarie se intra intr-o camera mica si apoi intr-una mai mare. Mai sunt si alte odai, dar nu au relevanta pentru patania de fata. Fiind mai iarna si mai prin Moldova, din ratiuni calorice lumea statea gramajoara. Adica tineretul taurin a fost parcat in camera mica, stapanii conacului in camera mare si animalul din dotare a fost lasat sa nu moara de frig in bucatarie. Chiar i s-a permis sa doarma pe coltar.
Dupa ora stingerii, bucataria a fost parasita si, in afara de patrupedul cafeniu, bipezii s-au retras prin paturi. Si dormeau bipezii nostri ceva de speriat. Trageau aghioase, manau porcii, spuneti-i cum vreti. Aaaa, ca sa ne fie clar, printre bipezii astia eram si eu. In timp ce toata lumea isi facea somnul de frumusete, la un moment dat in noaptea neagra, cand tacerea era atat de adanca incat pana si linistea palea in fata sa, se aude un bubuit. O singura zguduitura puternica si un bububuit de ziceai ca s-a prabusit acoperisul, podeaua bucatariei = planseul beciului si beciul in sine in strafundurile pamantului.
Eu am sarit din pat, am aprins becul si m-am bagat la loc. Mi-am strans genunchii la piept si am ramas imobila. Mr. G zice si in zi de azi ca m-am speriat. Pot sa-l asigur pe aceasta cale ca sigur nu m-am simtit speriata. Am fost pur si simplu paralizata, fara a simti altceva. Recunosc frica, teama si alte sentimente in cazul meu. Nu le-am trait prea des, din fericire, dar mi le-as recunoaste, ca doar is copilasii puiatii de creierul meu. Si cred ca am stat asa cam un minut, ianinte sa misc sau sa zic orice altceva. Dupa cele 60 de secunde regulamentare in care ceilalti trei humanoizi au deschis deja usa bucatarie si aruncau priviri cercetatoare prin crapatura, mi-am dat seama ca s-ar fi putut sa fii sarit inapoi in pat de frig: oricat ar fi de frig, eu dorm in tricou cu maneca scurta, asadar e o placere deosebita sa iesi din plapumi cu bratele dezgolite la mai putin de 18 grade in camera… Dar nu pot sa bag mana in foc ca asta a fost motivul. Sa ramanem la varianta cu paralizia psihica.
Ce se intamplase?! Ceva banal, care se intampla in toate casele de oameni citavi de trei o pe zi si o data seara: cazuse unul din dulapurile suspendate. Ca sa fiu mai exacta, ala plin cu pahare si cesti. Si in caderea mariei sale, a dat cu fundul de dulapul de sub el, cu o laterala de coltar si apoi a facut buf cu gratie neobisnuita de halterofil in calduri pe podea. Unde bineinteles ca buful a rezonat in beci…
Si acum sa redau cateva ganduri care au trecut prin capetele infierbintate ale bipezilor si patrupedului din momentul in care s-a auzit bufnitura si pana s-a identificat sursa:
– Razboi!
– Parca astia nu au zis nimic de vreun cutremur la televizor…
– Cutremur! Oare mai are rost sa ma dau jos din pat?!
– Petardeeee! Unde-i sifonierul sa ma ascund dupa el?!
– ………….. (nimic)
Asta din urma eram eu…
Si uite asa asta ramane singurul moment din viata mea in care imi amintesc ca am fost paralizata. Bine ca macar imi amintesc.
Jurnal de Belgia 
:)) Deci se poate intampla si mai rau decat sa iti cada hota cand esti plecat la plimbare!!! Noi macar nu am auzit zgomotul. Nu s-a speriat decat biata vecina de palier. :))
Bine ca nu aveai probleme cu inima, ca nu am mai fi citit noi astazi patania. :))
am o inima rezistenta: nu se prinde nimic de ea! :)))
Inca nu mi s-a intamplat sa raman lemn, eu reactionez la frica prin tremurat :)), si fuga, bineinteles. Daca eram in Turnurile Gemele cred ca as fi fost printre cei care sareau de la etaj.
pai nu cred ca mi-a fost frica, caci mi-a fost frica de vreo cateva ori in viata si stiu ce simt in astfel de momente…
Nu ştiu de ce lucrurile astea se întâmplă numai noaptea!
Să se dea o lege ceva, care să stopeze acest fenomen.
Ar face şi parlamentul ceva util…
Într-o noapte (cum altfel?), abia adormisem când m-a trezit un zgomot înfiorător. Se spărsese ceva greu, bag seama. În hol dorm cele două pisici din dotare. Holul e prevăzut cu o oglindă mare, ca să se vadă omu’ din cap până-n picioare. Primul meu gând a fost că pisicile au spart oglinda şi cioburile le-au ucis, că prea nu se auzeau. Sar din pat şi mă uit pe hol: linişte şi pace, oglinda la locul ei, pisicile în viaţă. S-o fi spart ceva la bucătărie? Nu. Atunci, în baie? Ei da, am nimerit-o! În tavan aveam o aplică drăguţă dar, recunosc, cam grea. Aplica asta era dotată cu un capac, ca un glob turtit, din sticlă, prins de corpul aplicei cu 3 cleme. Una dintre cleme cedase, iar globul a căzut în chiuvetă şi s-a făcut ţăndări. Acum, aplica stă descoperită, ca proasta. Aşa-i trebuie, dacă nu suportă globuri!
ha ha ha!
naspa e ca noaptea zgomotele se aud si mai puternic ca nu mai exista poluarea sonora de pe fundal.
S-ar putea spune că eraţi avantajaţi de faptul că nu aveaţi gaz (unul din cele mai răspândite motive pentru care bubuie ceva la români are legătură cu gazul).
~Nautilus
haidi, bre, ca este gaz in Moldova. totusi eram in mijlocul Barladului…
Urat..La mine acuma recent cand dormeam bustean a nevasta cu mana peste veioza si a cazut..Atunci sa vezi tu sperietura :))
mda, am mai patit si eu din astea – ba un tel mbil, ba o sticla cu apa. dar crede-ma ca nu se compara cu un bufet cazand de la 1.5m 😀
animalul mai traia?
inca traieste. si inca se ascunde de petarde si tunete dupa sifonier. a dezvoltat adevarate tactici de furisare printre picioare pentru a intra in casa si a tasni inspre ascunzatoare. :)))
Eram sigur ca a cazut soacra-ta din pat 😀
na, ea nu ar face asa zgomot. mai repede socrul al bubui! :))))
dar catelul, ce face catelul? saracul, poate are nevoie de psiholog…:)
a scapat, e teafar, de psiholog avem noi nevoie, ca-i suflam in bot mai ceva ca la un rege..
Cand eram mic, cred ca aveam vreo 6 ani, intr-o dupamiaza calduroasa de august, duminica, asa… cam pe la 17-18, multi copii in fata blocului, vecini la o vorba, atmosfera plictisitoare…
Deodata o bubuitura cum n-am mai auzit de-atunci si pana acum. Cu ecou puernic si sunet luuung de cioburi sparte. O scapare de gaz + o scantee au aruncat in aer blocul de vis-a-vis.
Incendiul a fost stins abia peste 5 ore, dar astea-s detalii…
aoleu! asta da tragedie…