Chestii, trestii... · Jurnal de Belgia

Scapatul cu fuga pe geam

Din ciclul „Amintiri din tineretea zbuciumata”, azi m-am decis sa ma fac de rusine in public si sa va povestesc cum (nu) am sarit pe geamuri in facultate pentru a iesi din camerele boyfrienzilor fara sa ma banuiasca careva ca am fost acolo. Probabil ca pana oi ajunge la sfarsitul postarii imi voi schimba complet parerea despre moralitatea mea, dar cred ca imi voi asuma riscul. 😀

1. Se facea ca eram in primul an de facultate si aveam un boyfriend, sa-i spunem M. Care s-a dovedit ca avea o girlfriend in alt oras. Cu care s-a si casatorit. (Am fost la nunta lor si reciproc, deci ma port frumos. :D) In fine, dupa ce eu am aflat de ea, ne-am despartit. Numai ca gandul bun ne-a tinut cateva luni, mai apoi cum hormonii erau in floare, ne-am gandit noi ca „friends with benefits” nu ar putea dauna sanatatii niciunuia din noi. Numai ca traind intr-un mediu mai ciudat (camin cu circuit inchis, ca sa spunem asa), toata lumea tindea sa fie interesata de viata tuturor si sa emita judecati de valoare. Asa ca ne-am spus ca mai bine pastram secretul, cat s-o putea. Ale tineretii valuri, efectul filmelor siroapoase etc.

Toate bune si frumoase pana intr-o seara cand colegul lui de camera, si totodata un prieten de-al nostru, s-a intors mai devreme de pe unde era plecat. Noroc ca usa camerei era inchisa. Amuzant e ca nu faceam nimic deosebit (ori facusem, ori intentionam…), dar eram incuiati in camera doar noi doi. Si cum aveam incredere in capacitatile intelectuale ale prietenului nostru, stiam ca 1+1 o sa dea exact rezultatul corect. Dar eu sunt recunoscuta pentru sangele rece pe care mi-l pastrez chiar si in situatii fierbinti (draga, am uitat tigaia pe aragaz, hai sa amanam orgasmul!), am deschis geamul si am sarit. Era la parter, asa ca nu riscam sa-mi rup nimica, doar amorul propriu sa-l fac tandari. Si era si intuneric… Numai ca prietenul nostru nu si-a dezmintit parerea buna pe care o aveam despre intelectul lui si m-a asteptat la coltul cladirii. 😀 Antologica faza, am ras pe seama ei pana am terminat facultatea, adica inca vreo trei ani.

2. Cred ca eram prin anul 3 de facultate si aveam un nou „friend with benefits”. De data asta era mai harsit tipul, asta era sportul lui preferat. Am inteles ca a si ramas pana intr-o dimineata cand s-a dus la recoltat de sange pentru analize, s-a uitat in ochii asistentei medicale si asta a fost tot, caci a urmat nunta, copilul si cumintirea lui definitiva. In conditiile astea, secretul profesional se impunea a fi respectat, ca doar omul avea de aparat o reputatie de mare crai care nu ar fi fost congruenta cu afisarea la bratul unei studente. (El era masternad si avea cu vreo 8 ani mai mult ca mine.)

Azi asa, maine tot asa, pana intr-un week-end cand activitatile cultural-educative s-au prelungit un pic mai mult decat era cazul si restul populatiei ramasa in camin a inceput sa iasa de prin hrube sa se duca la cantina pentru masa de pranz. Iar mie imi era foame, deci ratarea delicioasei mese nu putea fi luata in calcul. Bineinteles ca am apelat la solutia deja testata – saritul pe geam! Am avut noroc ca era tot la parter. Numai ca geamul dadea inspre o parte a curtii in care chiar nu aveai ce cauta, nici macar loc de plimbare romantica nu era. Bineinteles ca s-au gasit vreo doi sa uite ciudat si intrebator la mine incercand sa-si explice de ce veneam de acolo, dar au ramas cu nedumerirea asta.

3. Eram tot in anul 3 de facultate, se racisera lucrurile cu craiul mai sus mentionat (mda, cand e vorba de „friends with benefits” ma plictisesc relativ repede) si trecusem la urmatorul. Care pana la urma s-a transformat in husbandul de serviciu, dar abia prin anul 4 am decis asta… Si, in focurile inceputului, fiind inconjurati de oameni tot timpul (fiecare din noi isi impartea camera cu inca doua fiinte bipede), cautam cuibusor de nebunii. Iar intr-o seara am ajuns noi intr-o cladire, tot in campus, care uneori era incuiata pe la orele 23, alteori ba. Numai ca fix in seara aia cineva si-a gasit sa decida sa o incuie. Bineinteles ca noi eram preocupati de cu totul altceva, asa ca nu am bagat de seama orele inaintate.

Numai ca la un moment dat ne-a izbit realitatea… Asa ca eu, fiind mai cu experienta in astfel de situatii limita, am indicat calma solutia arhicunoscuta – geamul. Bine, bine, dar ce te faci cand esti la etajul doi? In mod normal exista un balcon care inconjura cladirea si avea scari ce il uneau cu parterul, numai ca niste spirite inteligentae blocasera pasajul cu un grilaj care impunea sa faci echilibristica inafara balconului pentru a putea sa-l depasesti. Iar Mr. G avea retineri in a ma lasa sa fac acrobatii la cativa metri deasupra solului… Asa ca am cautat un alt geam care sa dea in balconul cu pricina. Ochiul de sticla a fost gasit „in persoana” unui geamlac de la baie, situat undeva la 2 metri si ceva deasupra solului si avand dimensiunile unei gauri de soareci. Am purces la escaladare, am reusit sa trec ca printr-un inel si sa aterizez in picioare in balcon. privind in urma, cred ca a fost exact la fel de periculos ca si prima varianta. 😀

Ce nu am luat in calcul a fost ca femeile de serviciu aveau de felul lor sub 1.6m inaltime, deci nu prea isi ridicau ochii inspre cer geamul de la buda. Care geam fusese luat in stapanire de paienjeni si panzelele lor. Pe care eu, in nemernicia mea, am indraznit sa le deranjez. Si sa le iau cu mine. Privirea colegelor mele de camera cand am intrat pe usa imbracata in treningul meu rosu proaspat spalat si incununat cu toate prafaraiele a ramas epica!

Mda, dupa cum spuneam, ale tineretii valuri!

Anunțuri

16 gânduri despre „Scapatul cu fuga pe geam

  1. Mda :)). Deci m-am ras. Deci mi-ai adus aminte de un tip din camin (eu n-am locuit acolo, dar mai dadeam o raita pe la colege) care facea sportul asta cu saritul de la geam. Cam de la toate geamurile, ca era crai si mai facea vizite de „lucru” si pe la gagici maritate. O data s-a nimerit sa-l gasesc chiar la colegele mele, 2 la numar. Nu faceau nimic compromitator, macau niste sarmale impreuna. Dar tipul, cand m-a vazut, din reflex, a deschis geamul, gata sa sara. Eram oricum la parter.

  2. Mda, n-am practicat sporturi de-astea periculoase. Asta, poate, si pentru faptul ca m-a luat in primire Pestisorul din prima luna a primului an de facultate. Dar, pana sa ne „luam cu acte”, bineinteles ca-i mai faceam cate o vizita… pre-conjugala. In caminul de fete era imposibil acest lucru, asa ca ostilitatile de desfasurau pe teritoriul lui. Cu intratul, mai era cum mai era, ca faceau de serviciu la poartacolegi de-ai lui. Cu iesitul erau oarece probleme, pentru ca de la opt seara caminul era pazit de portari, care te puteau legitima. Nu mi s-a intamplat niciodata asta, dar posibilitatea exista, asa ca o cam bagam pe maneca cand intarziam mai mult decat trebuie acolo, deci daca ma prindea ora cu pricina prin locurile alea, trebuia sa raman pana dimineata si nu-mi prea convenea, ca avea si el colegi de camera carora prezenta mea le impunea sa se poarte mai cu grija la anumite aspecte…
    Deh, a trecut si faza asta cu „am cu cine, am cu ce, dar n-am unde”. :))

  3. Deci ne radem toti. Da, te-am tradat, le-am citit si baietilor mei aventurile tale, pentru ca mi-au placut si mi-au amintit de un moment la fel de haios din tineretile mele. :))

  4. Eu ti-am spus zilele trecute ca ai nevoie de un coleg de apartament si m-ai luat in ras 😀 Uite ca se leaga lucrurile … Experienta cu saritul pe geam ai, asa ca riscurile sunt minime 😀

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s