Avertisment! Ce veti citi mai jos, s-ar putea sa nu va placa! 🙂
Saptamana asta am gasit un link inspre un articol de-al Simonei Catrina. Citindu-l mi-am amintit vreo cateva situatii in care aproape mi-a venit sa pocnesc pe careva pentru ca imi punea aceeasi intrebare pe repeat de cate ori ne vedeam… Si poate m-as fi calmat, daca un cititor (caruia ii multumesc ca ma citeste, dar precizez si ca am opinii foarte puternice in ceea ce priveste felul in care imi traiesc eu viata mea) nu ar fi insinuat ca sunt egoista pentru ca am spus ceva de genul „cand altele puiesc, eu imi doresc caine”. Dar nu am avut sansa sa ma calmez. Tin minte ca si Hapi a incercat sa se amuze pe aceasta tema la un moment dat… Peste toate astea, ma mai doare si capul, asa ca trebuie sa tacan tastele.
Unul din motivele pentru care nu imi place in mod deosebit sa vietuiesc in Romania e perceptia majoritatii asupra caii normale in viata. Adica te nasti, te duci la scoala sau nu, furi sau muncesti cinstit, dar neaparata la o anumita varsta trebuie sa te casatoresti si sa faci copii. Punct! Si fereasca Vidul Etern sa iesi din tiparul asta, ca esti mancat. Oricum, si daca te incadrezi, tot nu scapi de tot felul de intrebari ciudate si stupide, caci orice ai face tot s-o gasi cineva care sa considere ca puteai face altfel.
Daca nu esti casatatorita, de ce nu esti, Daca esti, de ce cu ala. Daca nu ai copii, de ce nu ai. Daca ai doar unul, de ce doar unul. Daca nu poti sa faci, de ce nu poti. Daca nu iti cumperi casa, de ce nu iti cumperti. Daca iti iei totusi, de ce atat de mare/mica. Si de ce in zona aia si nu ailalta. Daca nu ai credit, de ce nu ai. Daca ai, la ce te-ai gandit. Daca iti iei masina, de ce marca aia. Daca nu vrei sa iti iei, de ce nu. Daca pleci in vacanta in Cucuietii din Vale, de unde ai bani. Daca nu te duci nicaieri in concediu, ce faci cu banii. Si as putea sa continui pana maine…
Bineinteles ca mi-am auzit si eu genul asta de intrebari de nenumrate ori. Pana la urma, prin 2007, a dat Zeul Casatoriilor si m-a luat si pe mine cineva de nevasta. Cu chiu cu vai, ce-i drept, deja aveam vreo 24 de ani si imi era teama ca oi ramane fata batrana… Bineiteles ca cei doi ani de dinainte in care am convietuit in pacat mi-am luat portia de intrebari cretine gen „dar voi cand aveti de gand sa va casatoriti?”. Si ne-am luat! Ca sa convingem lumea ca e adevarat, n-am facut numai o nunta, ci vreo 2-3. Cu acelasi partener! Cand credeam ca am scapat, a urmat faza cu copiii! Dupa vreo doi ani de intrebari exasperante (culmea e ca aceesi persoana tine mortis sa te intrebe acelasi lucru cel putin o data pe luna), ajunsesem sa raspund ca poate nu vreau. Ooooo, alta discutie! Si nelipsitele predici despre cat de frumoasa e maternitatea…
OK, va cred. Sau nu… Dar pana la urma e o chestie de alegere personala. Iar din partea celor care nu se mai satura intreband ar trebui sa fie o chestie de intelegere si toleranta: nu toti suntem la fel, nu toti avem aceleasi nevoi si nu toti vrem aceleasi lucruri. Ca sa fiu sincera in momentul asta (nu stiu ce m-a apucat, cred ca e de la durerea de cap), cand o sa fac un copil care sa cresca in mine si sa iasa din mine pe o cale sau alta, o sa fie mai ales pentru ca Mr. G isi doreste un urmas din sangele lui. Si nu pot sa-i neg acest lucru, mai ales ca am de gand sa cer o favoare la schimb – sa adoptam un copil.
Si inainte de a incepe careva sa imi insire diferenta de sentimente pe care o simti fata de „al tau” si de „infiat”, as vrea doar sa spun ca din punctul meu de vedere cine e capabil de iubire fata de semeni, e in stare si de dragoste parinteasca cu adevarat fata de un copil ce nu a iesit din el, dar care are nevoie de el. Pana la urma cred ca e o forma mai mare de egoism sa faci un copil numai pentru a-l avea pe al tau si a lasa ceva in urma (strict in acest scop!), decat sa nu faci niciunul pentru ca vrei s-o freci la rece fara responsabilitati toata viata.
Apropo de mentalitati, de cand sunt in Belgia doar vreo cativa romani si o marocanca au manifestat curiozitati de genul asta fata de viata mea. Restul isi traiesc viata linistiti fara sa stie daca si cand am de gand sa imi reintregesc familia, sa fac copii, sa imi iau casa, masina, caine, purcel etc. Cu prietenii mai discut aceste aspecte, dar niciodata nu m-am simtit judecata si nici nu au incercat sa-mi dea „sfaturi” despre cum ar fi bine sa-mi traiesc viata. Oricum, cand intru pe teritoriu romanesc, imi plec capul de rusine automat: sunt o ratata – mai am 3 luni si fac 30 de ani si niciun urmas! Valeu! De aia vine sfarsitul lumii vineri!
Am scris cam mult despre faza cu ploditul, ca asta m-a afectat in ultima vreme. Dar, inainte de a incheia, nu ma pot abtine sa nu mai exemplific cu o intrebare dubioasa care mi-a fost adresata de cateva ori, culmea, chiar si de membri ai familiei. Cand am decis sa emigram si eu sa plec prima, nu putini au fost cei care m-au intrebat daca nu mi-e teama ca Mr. G ar putea sa-si gaseasca pe „alta” si sa ma lase cu fundul in balta (de aia mi-am tatuat delfinul, ca sa pot innota in balta!)… Uite, nu stiam eu ce subiect de bataie de cap sa-mi mai dau si cum sa imi scot peri albi singura! Si chiar daca as fi avut aceasta temere, de ce ar reprezenta asta problema altora?! Mai ales cand acesti altii nu fac parte din relatia mea de cuplu (=2 oameni/parteneri).
No, capul tot ma doare… Ma duc sa ma culc! (Voi cititi asta dimineata, ca de obicei…)
Jurnal de Belgia 
Nu vreau sa par mai rautacioasa decat sunt, dar se spune ca prostul moare de grija altuia. Am fost si eu tentata de cateva ori sa pun intrebari stupide, deci nu pot spune ca sunt nvinovata. Incerc sa ma abtin, dar nu mereu imi iese. :))
Important este sa gasesti repede un raspuns usturator, care sa le taie pofta. Dar stii cum este… Uneori chiar si gandurile simple ne fac sa ii deranjam pe ceilalti. De ce ti-ai cumparat bluza albastra? Sunt convinsa ca te prindea mai bine rosu.
no, cred ca mi-au mai iesit si mie porumbei pe gura, ca nu sunt vreo sfanta si gura afurisita stiu sigur ca am. 🙂 dar ma indoiesc ca m-am repetat cu obstinatie fata de aceeasi persoana cu aceesi intrebare. 😀
Inspirăm, expirăm, înjurăm în gând şi…ne trăim viaţa. Ce bine ar fi totuşi dacă asta ar fi ultima lor grijă – copilul. Eheiii, atunci să vezi câte ştiu ei despre ce îi trebuie copilului tău. Nimic nu-i mai poate opri. Poate doar 21.12 dar nu bag mâna în foc nici pentru asta 😀 😀
ooo, da… dupa ce-l faci incepe alt balamuc: cum ar trebui sa-l tii in brate, sa-l stergi la fund, sa-l botezi…
Si viata mea e total atipica (inclusiv prin faptul ca am infiat un copil) dar nu mai indrazneste nimeni de mult sa ma mai intrebe de ce, sau ce am de gand, sau… etc 🙂 Asa ca ai putintica rabdare… ca le trece.
daca nu le trece, mare paguba in papusoi!
noi sa fim sanatoase si multumite!
corect 🙂
Coemntariul meu la asta e unul destul de scurt si de transant:
Gura lumii doar pamantul o astupa.
🙂
stai sa vedem ce se intampla maine. 😉
Peste 10 ani s-ar putea sa-ti lipseasca gurile astea curioase. Sau nu peste 10 ani, peste 30, 2 sau 6 zile sau niciodata. Nu stii cum ti se suceste sufletul.
Dar nu despre asta e vorba in propozitie. Nici mie nu-mi plac cei care-si baga nasul in viata mea, insa nu-i mai asociez cu un loc anume. Ii asociez cu lipsa de respect fata de mine ca persoana. Ii tratez cu indiferenta, dar nu o sa ma duc nu stiu pe unde ca sa scap de ei. Daca plec, voi pleca atunci si daca va veni timpul. Intre timp, ei pot pleca linistiti unde vad cu ochii, caci nici eu nu am nevoie de straini scormonind in viata mea.
Cat despre adoptatul unui copil, hmmm, mai asteapta macar sa-l ai pe al tau. Nu e un sfat, dar eu am avut neplacuta supriza de a constata ca dupa ce am nascut, nu mi-a mai placut decat copilul meu.
draga mea, viata se intampla. nu spun niciodata niciodata, doar ca acum asa gandesc. si mi se pare interesant sa ma uit in urma si sa vad cum gandeam atunci…
Draguta doamna, tu i-ti pui viata pe tapet si tu esti ce-a suparata? Ce m-a zgaraiat pe mine in urechi a fost folosirea termenului ” puiat”. Am inteles lipsa de respect fata de cele care au nascut si catalogarea lor in regnul animal, mai precis al iepurilor ca ei puiesc fara numar, in rest azi, nu se intampla nimic, poate maine …..
nu m-am suparat, doar mi-a crescut tensiunea. :)) sa stii ca nu sunt nici suparacioasa…
iar intentia utilizarii acelui temen nu asta e fost. e o figura de stil… nu respect mai putin femeile care au copii fata de cele care nu au. nu are nicio legatura.
O figura de stil, destul de ironica…..am mai citit si alte figuri de stil, care nu sunt purtataore de ironii.
imi pare rau daca asa ai perceput-o. intentia mea nu e sa-i ironizez pe cei care nu-si traiesc viata la fel ca mine.
poate cu timpul o sa ajungi sa vezi asta. sau nu. oricum, nu am cum sa ma fac inteleasa si placuta de toti. 🙂
Si eu imi doresc copiii mei..Dar mi-as dori si sa adopt..Nu stiu de ce, dar simt ca trebuie ajutati si acei copilasi…
pai cam asta zic si eu. 🙂
M-a uns pe suflet postarea asta! Gandeste-te ca eu o sa am 32 de ani la nunta (daca nu se razgandeste al meu in urmatoarele 5 luni). Reactia unei matusi cand a auzit ca ma marit? Nu a fost „in sfarsit!” ci… „da’ ce a apucat-o?” (adica asa, la batranete!). La puiat nu ma gandesc deloc (imi doresc o pisica din tot sufletul, nu un copil) si IMI VINE SA URLU cand aud ca TREBUIE sa fac un copil ! Zaaaau? Says who??????
Si ca sa-ti oripilez si mai mult cititorul indignat, eu nu numai ca ma refer la „puiat” dar „produsului brut” ii mai spun si „oracaitor”. Blasfemie, nu? 😀
ha ha! ar trebui sa facem un club al „ratatelor” :))
si eu, si eu vin acolo…
uite d-aia la englezi dialogurile sunt mai putin “complicate”
el, prvind lung pe fereastra: “urata vreme!”
ea, mestecand agale in ceai: “da, o sa ploua”
el, privind agale la mainile ei: „ai auzit ca a murit x?”
ea, privind lung inspre el: „sigur l-a ucis cumnatul suorii nevestei sale”
Am devenit imuna. Nu ma mai deranjeaza intrebarile. Cateodata sunt foarte directa si sincera, alteori tac ca pestele in tigaie si ma prefac ca nu am inteles/auzit/priceput
mi-a trecut si mie puseul de tensiune 🙂
Totul e relativ. E la latitudinea ta daca le raspunzi sau nu.
ai si tu dreptate. 🙂
si ca raspuns general, desi incerc sa evit raspunsurile la intrebarile repetitive, recunosc ca la un moment dat incep sa ma macine. Pt ca evident, am si eu intrebarile mele la adresa mea. Si problemele mele. Si indeciziile mele.
iar la babele repetitive, am mai raspuns rautacios si direct- asta chiar a functionat!
Peste tot sunt un fel de Stie Tot si un Vor Sa Stie Tot :))
uneori am impresia ca sunt altii care stiu mai bine ca mine ce vreau eu de la viata mea. parerea lor… 😀