De fapt, mi-a murit inspiratia pe aripile oboselii. Asa ca m-am apucat sa raspund la lepse, concursuri si alte cele. Si azi e randul lui Blog Power 50 cu o tema care incita la lauda de sine si introspectie. Cica ar trebui sa vorbesc despre mine:
Vorbeste despre tine -Calitatile tale -Defectele tale -Chestiile particulare care te scot din tiparul normalului
Am ezitat putin pentru ca nu cred ca eu ar trebui sa fac asta, ci cei din jurul meu. Asa ca am cautat o formula de mijloc si am intrebat in dreapta si stanga ce vad altii in mine. Pun mai jos listuta exact in ordinea aparitiei raspunsurilor si comentariile mele acide. Defectele le voi scrie cu mana mea, ca nu are rost sa-i las pe altii sa le minimizeze.
Cica as avea un suflet mare. Ce-o fi insemnand si asta… Oricum, il am, dar numai dupa ce trec de gradele de afurisenie aparente. Si ajut oamenii cu cea mai mare palcere (nu-mi fac un titlu de glorie din asta!), dar fara comentarii spurcate doar in cazurile in care ei chiar nu ar fi putut face singuri ce imi cer.
Mi s-a mai spus ca as fi o femeie puternica. Hmmm! Sa nu ma vedeti voi cand ma apuca crizele de puternicie si bocesc din toti rarunchii cate 3 ore ca sa decompensez stresul si frustrarile! Bine inchisa in casa, ce-i drept, Si, daca s-ar putea, m-as baga chiar sub pat ca sa nu dau ochii cu vreo cineva…
Aparent sunt o persoana organizata. Sub aparente, am doar trasaturi obsesiv-compulsive: daca locul obiectului x e in locul y, pai ma astept sa il gasesc acolo la orice ora din zi sau din noapte (exceptand cazurile in care l-am mutat cu mana mea) si fereasca personajele biblice sa nu fie asa!
Cica sunt tonica si optimista. Mda, sa nu ma vedeti pe dinauntru! Dar e cam adevarat, cred ca sunt incurabila din punctul asta de vedere. Nu, nu cred ca oamenii sunt buni, din contra chiar, dar iubesc viata si incerc sa gasesc fericirea in cele mai simple lucruri.
Eu as mai adauga ca sunt independenta (desi uneori cam scap de sub control) si adaptabila – uneori cam prea adaptabila la nevoile altora.
Si cam atat cu calitatile. Mai sunt vreo 2-3, dar chiar nu e locul sa fie insirate. Trecem la defectele belgiencei, dupa belgianca!
Afurisita: am o gura mare! Si iau peste picior pe oricine, chiar si pe mine. Nu toata lumea gusta astfel de faze… Dar cine reuseste sa vada dincolo, da de calitatea de la punctul unu. 🙂
Incapatanata: imi amintesc cand am decis ca ne trebuie un dulap in hol. Saracul Mr. G a rezistat pe baricade 2 luni, dar la un momendat i se incretise parul in asa hal incat a accepta. Sa nu uit sa precizez ca in peste 90% la suta din cazuri am dreptate in incapatanarea mea. 😀
Cred ca imi lipseste/este alterata gena care duce la aparitia fricii. Nu vreti sa stiti ce iese de aici! Le tin numai pentru mine, ca e mai bine.
Sunt cheltuitoare si mancacioasa. Nu am scuze, asa ca dupa ce o comit trag ponoasele – restriste bugetara si sport pe paine. Oricum bani de mancare nu s-ar mai gasi. Nu e grav, nu ma pregatesc de faliment, ba chiar am si bani pusi deoparte.
Mi s-a spus ca am pretentia ca toti ceilalti sa fie ca mine. O fi, ca nu iese fum fara foc. In apararea mea as spune doar ca am pretentia ca toti sa-si foloseasca creierul (chiar daca eu nu-l folosesc pe al meu in 100% din cazuri) si sa gandeasca inainte sa induca o stare de panica sau sa isi scoata peri albi singuri.
Nu imi place sa imi impart casa cu altcineva, desi in ultimii doi ani asta amfacut. Tin minte ca de cand am inceput sa am constiinta potentialului adult din mine, am visat numai la „casa mea”. Musafirii bagaciosi care imi dau indicatii pretioase despre cum ar trebui sa imi aranjez blidele in dulap si resturile in frigider devin instantaneu tolerati si nu bineveniti. Husband nu se pune in ecuatie, ca el ma lasa sa fac dupa capul meu ai deseori am impresia ca eu sunt cea tolerata.
Cat despre iesitul din normalitate, ma indoiesc profund ca as fi un astfel de caz. Nu sunt niciun geniu care va duce omenirea pe alte culmi, dar nici un criminal in serie. Sunt doar o femeie normala. Cu o puternica viata interioara, ce-i drept, si o la fel de puternica dorinta de a se descoperi sine, ceea ce atrage si neplaceri uneori.
Si acum se da startul la comentarii! Daca va mai sar in ochi ceva defecte, va rog puneti-le pe tapet, ca ma nevoie de teme de gandire cand m-oi prezenta iar la malul marii.
Au mai scris pe aceasta tema: Liviu Bimbea, O tipa,
Jurnal de Belgia 
mie mi-a placut descrierea 🙂 lasa ca te laud eu daca ai nevoie :)) sa-mi zici doar cand si unde
ioi, stai ca imi iau nasul la purtare. :))
Lacrimile nu arata ca esti un om slab ci pur si simplu ca esti OM…
Mie mi-ai parut o femeie puternica doar citindu-te in episoadele cu Mr. G…
Felicitari….
Ai un caracter frumos….
mersi de aprecieri, dar stii tu – „aparentele insala”. 😉
Mr. G trebuie sa fie fericit 🙂 Esti mult mai normala decat altele..
hmmm, eu ma abtin de la comentarii. si el la fel. :))
Bine face!
comentatorul amator se pare ca are la dispozitie statistici intregi :))
o fi socio-psiholoaga 😀
Nimic de comentat pînă aici 🙂 Important e să fii tu mulțumită de tine, în primul rînd, ceea ce pot spune cu siguranță că ești 😉
Esti fată faină și cui nu-i place să scrie-acasă ! 😀
ha ha! mersi. :*
Mai fata, noi suntem surori, zau. Belgianca si olteanca, the dream team:))))
duamnii feri sa fim surori! nu stiu ai tai, dar mama cred ca fugea de-acasa daca trebuia sa creasca doua ca mine! :))))) dar putem sa ne facem frati de cruce. sau surori de sange (chhhh, asta suna ciudat :))) ).
Eee.. trimite niste mailuri si ia vezi cum aduni laudatori :))
mailuri? la cine? acuma, da lista.
Noa serbus. După o asemenea spovedanie chiar dacă te-aşi cunoaşte în realitate ce să mai adaog şi IO ?
Să ai o noapte liniştită să-ţi poţi recupera forţele irosite.
servus. 🙂 sa stii ca e destul de probabil sa ne cunoastem si in realitate – macar din vedere, nu de alta, dar am crescut prin Alba Iulia. 🙂
Esti o normala echilibrata, normal echilibrata sau cum vrei tu. O femie cu toate defectele si calitatile ei (de ce incepem intotdeauna cu defectele?)
ha ha ha! am ajuns si eu la concluzia ca as fi normala. trist, dar adevarat! 😀
o calitate ar trebui sa mai fie faptul ca esti foarte amuzanta 🙂
mda, sa vezi ce amuzant ar fi sa locuiesti cu mine – Hitler era mic copil fata de mine! :)))
Esti ff ok, daca esti impacata cu ce ai facut pana acum ca sa ajungi aici.
pai nu am lasat cadavre in urma… deci ma simt bine. 🙂
Esti om, un om complex si frumos 🙂
Te poti simti bine si altfel, nu numai lasand cadavre. Esti o luptatoare si iti sta bine.
Off-topic:
Pacat ca n-ai numerotat „punctele” – mentionand numarul evitam necesitatea citarii.
On-topic:
„Mi-au murit laudatorii!”
Mai ai destui! (SI admiratori!)
„Cica as avea un suflet mare. Ce-o fi insemnand si asta…”
Poti sa verifici (fa-ti rost de un http://dexonline.ro/definitie/spirometru )
„…ma apuca crizele de puternicie si bocesc din toti rarunchii cate 3 ore…”
Bagsama acest gen de defulare, de „descarcare” reprezinta un mare atu: este (poate fi) unul dintre mecanismele care iti ingaduie sa fii tare fara sa te „frangi” si fara sa te „uzezi” inainte de vreme – si (atata timp cat aceste crize au loc ulterior, nu in timpul rezolvarii propriu-zise a problemelor, si daca dupa o asemenea criza de descarcare poti continua un demers inceput pana termini de rezolvat problema) nu vad CU CE consideri ca ar impieta asta asupra tariei dumitale. (NIMENI nu este nevoit sa fie „tare” TOT timpul – si nici n-ar fi nici sanatos, nici feminin: tare tre’ sa fii in caz de nevoie.)
„Aparent sunt o persoana organizata. ….daca locul obiectului x e in locul y, pai ma astept sa il gasesc acolo…”
Din descriere rezulta ca INTR-ADEVAR ESTI o persoana organizata – ulterior doar ne descrii motivatia, calea pe care ai ajuns asa. (Da’ CE crezi ca ar fi normal sa te astepti: sa-ti plece prin casa (sau – MAI rau – DIN casa), tiptil si pe furis, cheile (sau mobilul, sau laptopul), ferindu-se sa faca zgomot ca sa nu-ti dai seama ca „se strecoara”?)
SI EU sunt o fire la fel de obsesiv-organizata – de nevoie: de la mamica natura eu sunt uituc, zapacit si „imprastiat”, si daca n-as tine ordine stricta intre lucruri… n-ar fi bine. In consecinta, TOATE lucrurile de folosinta mea continua (telecomenzi, ochelari, chei, telefoane, papuci, batista, medicamente etc) – si (in principiu) SI majoritatea celorlalte lucruri – isi au fiecare locul sau (sau eventual „locurile sale” – doua-trei) bine (ferm) stabilite, si daca nu le gasesc EXACT acolo, se da alarma in casa si toata lumea (mai putin eu, care sunt ocupat cu eforturile de a ma calma) cauta… (Atunci cand – spre ex – vreo scula imi ajunge din greseala – de regula „cu concursul binevoitor” al doamnei mele, sau al vreunui prieten – in alta parte decat la locul ei, decat sa rascolesc toata casa cautand-o prefer sa ma duc sa-mi cumpar alt exemplar…)
„Cica sunt tonica si optimista. Mda, sa nu ma vedeti pe dinauntru!”
Optimista esti intr-adevar „pe dinauntru” (daca esti…), da’ „tonica” nu poti sa fii decat „pe dinafara” (cu exceptia cazului in care te referi la faptul ca ai fi tonica pt dumneata insati): caracteristica de a fi tonic nu are sens DECAT in prezenta vreunei alte fiinte asupra careia acea caracteristica sa se manifeste (EXACT la fel cum nu poti sa DAI ceva daca n-ai CUI sa dai, nu poti sa dai atunci cand esti de una singura; si nici tonica nu poti sa fii de una singura – decat fie pt dumneata insati, fie daca poti sa-ti manifesti aceasta caracteristica asupra altora si „de la distanta”).
„…sunt independenta (desi uneori cam scap de sub control) …”
Adica? (Crezi ca ai putea sa fii independenta si fiind sub control? Nu ar fi o contradictie in termeni? Sau te referi la AUTOcontrol*?)
* Ca doar de dumneata insati nu poti sa fii independenta…
„…iau peste picior pe oricine, chiar si pe mine.”
Asta nu inseamna ca ai fi „afurisita”, ci doar critica (eventual caustica) – SAU glumeata. Si (in principiu) atata timp cat aceeasi caracteristica se manifesta si asupra propriei persoane (si cat nu te supara acelasi procedeu „aplicat” dumitale de catre altii) caracteristica (daca nu este chiar PREA exagerata, si daca nu ia in ras lucruri dureroase pt cel vizat, sau scumpe sufletului lui) este (ar trebui sa fie) cel putin suportabila (daca nu chiar placuta; mie spre ex TERIBIL ce-mi tihneste cate o „partida” de tachinari reciproce cu cineva inzestrat cu umor si cu bun-simt…)
„Sa nu uit sa precizez ca in peste 90% la suta din cazuri am dreptate in incapatanarea mea.”
Daca ulterior viata iti da dreptate, atunci nu mai este vorba despre incapatanare (caracteristica negativa), ci despre perseverenta, staruinta (aceeasi caracteristica, dar cu conotatie pozitiva).
„Cred ca imi lipseste/este alterata gena care duce la aparitia fricii.”
ASTA – in opinia mea – CHIAR ca-i rau… (Lipseste „dispozitivul”, „frana” care sa te impiedice de a actiona in asa fel incat sa-ti risti exagerat de mult – de indelung si de grav, de intens – sanatatea / integritatea / viata / libertatea.)
„…am pretentia ca toti ceilalti sa fie ca mine.”
AIUREA! FEREASCA Sfantul sa mai ai prin preajma vreo doua persoane asa cum te descrii, ca „ar iesi scantei”: NICIODATA nu se inteleg bine doua firi puternice (chiar si la moara, INTOTDEAUNA se folosesc doua pietre de tarii diferite – una tare, dar cealalta moale; nu e bine nici cu doua pietre moi, nici cu doua pietre tari).
„…am pretentia ca toti sa-si foloseasca creierul (chiar daca eu nu-l folosesc pe al meu in 100% din cazuri)…”
Daca ai exprimat corect ceea ce ai gandit, nu prea-i bine… (Da’ mie nu-mi vine sa cred – pana acum EU n-am constatat vreodata sa nu-ti fi folosit creierul.)
Eu – cu referire la mine – as fi afirmat ca nu-mi folosesc (intotdeauna) creierul la 100% din capacitate, nu in !00% din cazuri. (Cu exceptia vreunui raspuns reflex la stimuli externi, nu tin minte sa fi intreprins vreodata ceva cat-de-cat semnificativ fara sa fi gandit – inclusiv in putinele imprejurari din viata cand am fost beat-cui.) CUM, CAT DE BINE (corect, eficient) mi-am folosit creierul – asta depinde de la caz la caz (in functie de gradul meu de informare / de oboseala / de interes / de… „imbibatie alcoolica” / de… coruptibilitate (spre ex sexuala: nu stiu CATE persoane (de ambe sexe) „aprinse de dorinta” gandesc prea mult / prea bine).) Dar de incercat (din cate tin minte) am incercat intotdeauna ca ceea ce fac (cu exceptia activitatilor / gesturilor „de rutina”) sa fie gandit…
„Musafirii bagaciosi care imi dau indicatii pretioase despre cum ar trebui sa imi aranjez blidele in dulap si resturile in frigider devin instantaneu tolerati si nu bineveniti.”
Esti foarte toleranta! LA MINE in casa cineva care incearca (prea intens / prea insistent / prea imperativ) sa stabileasca alte reguli de aranjare / de comportament / de vorbire (vocabular, ton, intensitate, subiect etc) decat cele pe care gasesc EU de cuviinta sa le impun nu mai este nici macar tolerat – pur-si-simplu nu mai este primit in casa. (In cazuri-limita – vreo cateva, putine – chiar am dat afara din casa „preopinentul”, o data chiar cu forta, caci nu voia sa iasa; si alta data din mijlocul prietenilor sai cu care venise (care il dezaprobau si incercau sa-l potoleasca, si in consecinta au ramas bineveniti in casa noastra si atunci, si ulterior).)
Doua precizari necesare:
– „Eu am hotarat” – rog a se intelege ca am hotarat de coniventa cu doamna mea – fie pt ca gandim la fel, fie pt ca am putut-o convinge (sau m-a convins ea pe mine), fie pt ca am reusit sa mediem un compromis intre opiniile noastre diferite.
– Atitudinile astea atat de spontan-categorice, atat de… decisive NU se aplica (oricum – nu de la inceput) prietenilor nostri: daca au ajuns sa ne fie prieteni inseamna ca ne-am convins ca firea lor nu este in contradictie cu a noastra, deci ca incidentul probabil ca este un fenomen izolat, poate explicabil si aplanabil (eventual cu ajutor din partea noastra).
(SAU (intr-UN caz) a fost vorba despre faptul ca aspectele pozitive au precumpanit intr-atat de mult asupra celor negative (era cumplit de slobod la gura – chiar daca ideile pe care le enunta erau corecte si in opinia noastra – si vorbea mereu pe un ton ridicat si rastit, de parca se certa; dupa cativa ani, inainte de a fi plecat din tara, deja isi mai… corectase, „domolise” atat vocabularul cat si pronuntia) si ca (in urma firii sale si a imprejurarilor) ii eram atat de indatorati (si nu ma refer aici la datorie financiara, materiala; nu datornici ii eram, ci recunoscatori) incat uneori inghiteam in sec si continuam sa-l acceptam asa cum este).
Pt ca pe un prieten „sa-l scoatem de la suflet” (s-a intamplat o data de cand suntem impreuna, si – la mine – de doua ori inainte) tre’ sa fi ajuns sa ne convingem ca intr-adevar si-a schimbat definitiv (Hm! Definitiv…) comportamentul (probabil in urma schimbarii imprejurarilor).
Si IARASI „am reusit” sa adun „un hectar” de comentariu…