Constatari dupa vizita in Romania

* Tocmai am constatat ca sunt in urma tare de tot cu blogul asta si cu alte activitati, inclusiv cu somnul. Nu de alta, dar ultima saptamana mi-am petrecut-o facand naveta intre spital, AFI Cotroceni si adapostul lui Terry, deci somn pe sponci. Imi facusem eu planul pentru aseara ca bag vreo 3 ore de blogging si apoi somn, numai ca nu s-a indeplinit. Motivat, am sarit orele de blogging si am sustinut o viitoare mamica in demersul sau de a pricepe o asigurare medicala. Am lasat de la mine doar cateva minute pentru a scrie ce va sta voua in gat acum. Cu raspunsul la comentarii si cititul celor publicate pe alte bloguri intre timp, sper sa ma redresez pana la sfarsitul saptamanii.

* Bucurestiul e un oras zgomotos, iar AFI Cotroceni e chiar incununarea aceste stari de fapt. Trenuletul ala interior e moartea pasiunii si a neuronilor – nu ar trebui sa ne mire IQ-ul in scadere al plozilor ca e din cauza neuronilor ce fug speriati. Nu imi vine sa cred cum hoarde intregi de romani aleg sa isi petreaca week-endul alaturi de familie intr-un mall! Exista (sau ar trebui sa existe) parcuri si locuri de joaca pentru copii, activitati in aer liber etc., nu o cladire cu magazine si cateva locuri de mancat… Dupa doua ore petrecute pe acolo, cand ajungeam la spital ma simteam ca-n Paradis. (Ca sa ne lamurim, am petrecut atata timp pe acolo, ca nu as fi avut timp zilnic sa dau fuga pana acasa, sa cumpar cate ceva, sa mananc si sa ma intorc la spital pentru runda a doua de sezatoare.)

* Banii in Romania se duc… Nu se stie unde, dar dispar din portofel cu mult mai multa inversunare si abnegatie decat in Belgia. Cel putin asta e parerea mea. Am incercat sa gasesc explicatii si singura care mi-a trecut prin cap ar fi ca te lasi dus de val si urmezi turma si tot pui in cos diverse chestii fara de care nu poti trai (ai putea chiar sa juri!) cand de fapt poate ai fi chiar mai sanatos (mental si/sau psihic) fara. Inca ceva: nu au romanii bani, dar AFI si Baneasa Shopping sunt pline ochi in week-enduri. Si nu numai… Aceeasi puzderie de masini am vazut-o si in Core, Carefourruri si alte marete hiperhiperhipermarketuri. Si nu ieseau cu mana goala.

* Patinatul e ca mersul pe bicicleta (sau aproape): daca ai invatat la un moment dat, nu-l mai uiti. Asa ma manca in fund sa imi rup si eu o mana sau macar un fir de par (pentru a empatiza mai bine cu Mr. G), ca sambata nu am mai avut stare, am abandonat-o pe DS si pe masculul sau la o masa, am incalecat o pereche de patine portocalii de duzina si m-am avantat pe gheata rugandu-ma sa nu traumatizez pe cineva. De mentionat ca DS statea pregatita sa imortalizeze orice moment penibil, asa de tare tine la mine. Am reusit cu o gratie de balena esuata sa ma mentin in pozitie verticala timp de aprope o ora, dar banuiesc ca nu talentul m-a tinut in picioare, ci teama de a da cu fundul de gheata pe care se formasera baltute deja (era timpul sa fie refacuta). Daca m-as fi udat, pedeapsa ar fi fost sa stau restul zilei asa si sa ma prezint in fata lui Mr. G in halul ala. Asa ca m-am tinut tare, am pastrat concentrarea la cote maxime si am scapat uscata!

* Despre aventura cu masculul la spital, inca ma mai gandesc daca sa scriu au ba. Chiar daca el nu citeste zilele astea, mai citesc altii care ar putea-o lua cam personal. Dar balanta trage tare inspre partea cu „haz de necaz”, asa ca tineti aproape ca poate veti afla cum e sa se gandeasca sotul la binele tau si sa-ti puna adrenalina in miscare o data pe zi. Nu mai mult, nu care cumva sa ti se faca rau. Asa, de intretinere, cate-un soc mic cica ajuta la ten…