Cu toata aventura asta planificata a lui Mr. G prin Bucuresti, a trebuit sa imi gasesc o gazda dornica sa ma adaposteasca vreo cateva nopti pe canapea sau pe podea. Bineinteles ca selectia a fost una riguroasa si alegerea grea. Au fost intocmite nenumarate liste (adica zero!) cu puncte tari si puncte slabe si, intr-un final apoteotic, deciazia a fost luata.
Argumentul care a tras tare in balanta a fost includerea in una din oferte a unei jucarii vii in varsta de circa 3 luni, proaspat aterizat in spatiul in care urma sa ocup si eu un colt de canapea. Am fost avertizata de existenta sa si personalitatea super agitata, dar nici ca mi-a pasat – o creatura cu asemenea ochi angelici nu putea fi nici pe departe asa de zvapaiata precum descrierea.
Din nefericire s-a dovedit ca gazdele aveau dreptate: nenea Terry Beagelu’ se conformeaza intru totul specificatiilor tehnice ale rasei sale. Asa ca Zvapaiala Sa flutura din urechi toata ziua, alearga prin casa tot ce prinde (chit ca e insufletit au ba) si isi cere incet incet drepturile de stapan al casei. Pana in prezent am constatat ca are o preferinta inspre a roade picioare vii, incaltate sau descaltate – isi infige coltisorii cu dexteritate prin soseta, apuca papucii, trage de sireturi si, in final, zgarie cat poate de candid. Parca ar fi mata…
O alta pasiune a Razgaimii Sale este aceea de-a dormi, dar nu inainte de a miorlaii si a-si cauta locul. Cel mai amuzant e dimineata cand se trezeste: isi aduce aminte ca ar vrea sa se joace, dar parca nu e complet treaz. Asa ca urechile flutura fleaura la relanti, jucariile sunt molfaite cu incetinitorul si amusinatul devine activitate de interes secundar.
Rozatoarea Sa mai are si pasiunea de a alerga si a se lasa sa alunece pe parchet, gresie si orice alta suprafata care ii ofera aceasta oportunitate. Chiar am sugerat sa i se puna niste perii pe burtica si sa rezolvam doua cazuri intr-unul… Dar deocamdata nu am gasit ustensila potrivita, asa ca ne multumim cu burtica lui.
Pana in prezent intrebarea cheie e daca nu o fi avand stramosi de prin familia rozatoarelor… Nu stim, ca nu vrea sa raspunda de buna voie si nesilit de nimeni. Unul din colocatarii sai, un biped ardelean, a incercat chiar sa il intrebe pe limba sa (a Beagelului, nu a ardeleanului), dar cred ca nu cunoaste dialectul corect ca tot fara raspuns a ramas.
In esenta, Terry e adorabil. Imi vine sa-l ascund in poseta sa-l duc la spital pentru inveselirea trupelor. Sau sa il iau cu mine acasa… Ma mai gandesc. 😀
Jurnal de Belgia 
Beagelul meu preferat… !
ma gandesc sa il ascund in bagaj maine. :))
Crezi ca sta acolo cuminte si tacut MACAR pana „dispari” dupa colt? 😛 😀
epic cuteness :X cu toate ca mie-mi plac pisoii nu pot sa raman nemiscat sufleteste de o asemenea creatura… mai ales ca azinoapte am visat ca eram alergat de crocodili… :))
eu mor dupa catei, dar imi plac si pisicile.
Simpatic rozatorul, dar cum te descurci cu „deseurile” pe care le genereaza. Imi aduc aminte de o incercare de acum multi ani de a tine un patruped in casa si a fost criminal …
mai, deseurile nu sunt problema mea, ca el nu e al meu. cand am avut eu animalute, ii invatasem sa faca doar intr-un anume loc, daca ii trecea cand nu era nimeni acasa. 🙂
Nu m-a convins.
De fapt, pe mine nu ma convinge niciun caine tinut in casa
nici pe mine nu ma pasioneaza, am vazut cum e si mi se par chinuiti.
Asta depinde pe de o parte de rasa cainelui si pe de alta parte de exemplar si de caracteristicile sale individuale. In plus, mai depinde de apartamentul in cauza (eu am vazut apartament mai mare si mai complex decat curtea casei doamnei mele, care curte nu e mica) si – bineinteles – de educatia si deprinderile cainelui in cauza (un caine de vanatoare invatat sa mearga pe teren MACAR de doua-trei ori pe saptamana va suferi teribil daca de la varsta de cativa ani devine quasi-exclusiv „animal de interior”, dar (spre ex) un pechinez se simte – in principiu – mai bine „inauntru” decat „afara”).
la cate face nu merita sa stea in casa
hai, mai! e super simpatic.
oh … rasa asta este una intr-un milion! Ai mei au unul si cind era de virsta astuia a trebuit sa-i taiem matele sa-i scoatem un ac de vreo 3 cm pe care-l inghitise … Ocazie cu care am mai gasit si un pumn de cuie.
deci cand prietenii mei nu mai gasesc una alta, stim unde sa caute. 😀
Poate simtea ca are deficit de fier in organism? 😛 😆 😀
Ah, ce expresie superba…Razgaimea- Sa! Multumesc 😀
cu placere. 🙂
Cat se vede din poza, ochii ii sunt intr-adevar superbi, si el tot este o scumpete si-o dragalasenie – da’ n-are urechi prea… abundente? 😛 😆
(Imi vine sa-l tin de „manerele” urechilor si sa-l ţuc in vârful boticiului (sic!), desi in principiu si eu TOT „cat-person” sunt, ca si amiralul…)
oh, eu l-as manca…
Ţââââr! Bi-ip! (Lumini rosii „clipind” intermitent:) Atentie gazdele lu’ belgianca: am inteles ca nu mai sta mult, deci chiar daca va este greu mai faceti inca un efort si pana la plecare hraniti-o abundent, peste necesitati, si-‘ntre timp paziti-va „odorul”, ca AUZITI ce ganduri o bat: ba sa-l… (Hm!) „completeze”, ascunzandu-l in bagaje, ba sa-l „ascunda” (definitiv) in propriul stomac… 😛
lol :)) :)) super tare comentariul!
Tare-as vrea si eu un puppy din asta sa mi se incalceasca printre picioare. Dar am fost crescut la tara si ma gandesc la binele animalelor… n-are sens sa-i chinui in apartament. Pana n-am casa cu curte, nu-mi iau nici catel 🙂
asta ma gandesc si eu si tocmai de aia incep sa fac planuri de viitor sa ma mut la o casa cu curte. 🙂
Vreau si eu un Terry pentru prichindelul meu 😀
costa vreo 1.000 de lei unul… 😦
E absolut adorabiiiillllll@@@ Foarte foarte frumos 🙂
si urechiat, de asemenea. 😀