Filme, carti · Jurnal de Belgia

Pascal Bruckner – Copilul Divin

Azi m-am hotarat sa ma dau mare si rotunda (nu ca n-as fi si la propriu) si sa ma prefac intelectuala. Cum in cazul unor astfel de persoane panditul iesitului din sala de operatie devine neinteresant fara o carte cu care sa se prefaca ca sunt interesante, am luat in maini ce am gasit si eu pe la DS prin casa. Si am inceput cu „Copilul Divin”… Iar acum o sa ma prefac si mai intelectuala si o sa-mi exprim opinia legata de aceasta carte.

In primul rand am ales-o pentru ca parea scurta. Dupa experienta cu „Pianista” chiar nu mai aveam chef de carti uracioase care sa astepte cateva luni sa fie terminate. In al doilea rand, recunosc cu rusine (sau nu), ca nu imi amintesc sa mai fi citit ceva de respectivul autor. Am auzit de el, dar m-am abtinut din diverse motive necunoscute mie sa interactionez cu el… Pana la urma am terminat-o in momentele de acalmie din doua zile consecutive si chiar am savurat-o. Cum nu e perfecta, carcotelile acum urmeaza.

Ideea din spatele cartii e simpla: daca am sti ce ne asteapta dupa nastere, am alege sa ne nastem sau sa ramanem in pantecele matern? Cu aceasta filosofie drept fundal, Bruckner croseteaza si o gramada de alte idei legate de psihologia maselor, Dumnezeu, influenta etc. In esenta, totul pare a se invarti in jurul foetusului supra-inteligent ramas timp de 5 ani in pantecele matern cu scopul unic de a descoperii esenta vietii. Spun „pare” pentru ca am impresia ca personajul principal e de fapt societatea umana si felul in care reactioneaza in fata vietii.

Mi-a placut foarte mult stilul in care e scrisa si sinceritatea cuvintelor utilizate, pudicitatea nefiind neaparat o perdea dupa care sa se ascunda. Inventivitatea de care a dat dovada in gasirea de nume si porecle pentru foetusul iesit din comun e, de asemenea, o bila alba, mai ales pusa in opozitie cu titlul cartii – copilul divin se dovedeste a nu fi altceva decat un peduncul, limbric etc…

Pe de alta parte, modul in care autorul a ales sa gradualizeze desfasurarea faptelor nu m-a dat pe spate. Daca la inceput ai impresia ca totul se rostogoleste intr-un ritm normal, de pe la mijloc incolo se accelereaza in asemenea hal incat la final aprope gafai. Unde mai pui ca, tot inspre final, mai sunt descrise si ceva faze erotico-porno destul de ciudate…

Oricum, pentru felul in care sunt expuse ideile filosofice si pentru modul in care e scrisa, cartea chiar merita citita. Si, ca sa ma prefac si mai intelectuala (poate raman asa!), poate voi mai incerca si alte carti scrise de acelasi.

Anunțuri

26 de gânduri despre „Pascal Bruckner – Copilul Divin

  1. puteai sa fii mai rotunda ca mingea la propriu ca tot as fi citit ce scrii 😀 la randu-mi ma chinui de 2 luni sa scot o carte pdf la imprimanta sa o citesc. in magazin costa 120 de lei si sunt genul care nu ar da mai mult de 6-7 lei pe una. si deja aia cu 7 mi se pare scumpa =))

    1. „…ma chinui de 2 luni sa scot o carte pdf la imprimanta sa o citesc.”
      De parca „scosul la imprimanta” n-ar costa… (hartia, cerneala, curentul, uzura…) CE, nu se poate citi si pe ecranul monitorului, tre’ sa fie neaparat imprimata pe suport solid?

      1. da, trebuie sa fie suport solid la 200 de pagini. poate o citesc si in alte locuri ca de stat la pc cate 14-16 ore pe zi sunt satul.

    1. Draguta interpretarea concreta a unei idei… teoretice, fara suport concret, dar – ramanand la nivelul meandrelor concretului – de-a lungul vietii eu am avut ocazia sa cunosc personal (prin anii ’80) un barbat care nu croseta, dar cosea (profesionist – in paralel cu serviciul ca inginer si de zece ori mai profitabil) „gobelinuri” (in „petit-point”, pt cunoscatori), lucrand (cu acul specific – cu doua „varfuri” (boante) si cu „urechea” la mijloc) cu doua maini, etamina intinsa pe gherghef fiind tinuta „pe cant”, cu muchia catre sine.
      Intr-o alta familie (inrudita f „pe departe” – prin alianta – cu noi), sotia (casnica) a abandonat lucratul in gradina de pe langa casa dupa ce a descoperit un neasteptat – si foarte lucrativ – debuseu (in strainatate) pt „macrame-urile” pe care le lucrase anterior pt casa (de placere, ca activitate… „amatoare”) si s-a apucat de lucrat profesionist. A inceput sa castige ATAT de bine*, incat sotul ei intai s-a apucat de bucatariseala si de dereticat (ca sa-i degreveze ei timpul pt lucrul la macrameuri), apoi a renuntat (de pe la sf anilor ’60 pana pe la inceputul sau mijlocul anilor ’70) la vechiul serviciu, ca meserias (nu mai avea multi ani pana la pensie) si s-a angajat portar (la un camin universitar). Prin intelegere cu un coleg, ei doi au preluat toate trei schimburile zilnice de la poarta, lucrand fiecare cate 12 ore („de la şapte la şapte”) si impartind intre ei al treilea salariu. Ruda noastra „lucra” exclusiv „de noapte” (si celalalt numai „de zi”), astfel incat de-a lungul noptii – dupa potolirea agitatiei de seara – omul sa poata sa „confectioneze” EL (noaptea) snurul de macrameu pe care apoi (ziua) nevasta-sa „il monta” si „il umplea” (bride, model…) Si confectiona omul intre zece si douazeci de metri de snur UNIFORM pe noapte (in functie de cat timp avea liniste) – in FIECARE noapte!… (Din-cand-in-cand mai confectiona si nevasta-sa oarece snur – atunci cand nu avea suficient pt vreo „piesa” mai „densa”, cu model mai… intortocheat – dar mult mai putin si mai rar.) Si – la nevoie, daca „cerea modelul” – mai lucra (tot el) si snur „dublu lat” – sau chiar si mai lat.
      In ambele cazuri, debuseul era in strainatate, de unde primeau si „materie prima” (materiale) de buna calitate (etamina pictata si respectiv model pe panza, acele (cu accent pe „a”) specifice, fir si respectiv ate de culorile (fine) adecvate (si rezistente – atat culorile cat si firele) etc – INCLUSIV mini-gobelinurile (gata-cusute) de inclus in macrameu), si amandoi nu lucrau DECAT „dupa comanda”, avand programari facute pt vreo doi ani inainte.
      * In doar cativa ani nu numai ca „si-au pus la punct” casa (imobilul si mobilele), da’ le-au si „facut” ambelor fiice (una recent maritata dinainte cu o ruda mai indepartata de-a noastra, cealalta care in acest interval s-a maritat) cate un apartament „gigea” (ca arhitectura si mobilare) si cate o masina. Dupa aceea nu mai stiu ce s-o mai fi intamplat cu ei, „am pierdut legatura”… (Acu’ tre’ sa ma gandesc bine si TOT nu-‘s sigur ca-mi amintesc bine macar NUMELE lor, da’ „isprava” asta a lor n-am uitat-o.)

    1. coperta depinde de editie si de editura, deci nu ar trebui sa fie un reper in evaluare. eu am cumparat „I robot/Eu robotul” in engleza cu Will Smith pe coperta, dar am reusit sa trec de superficialitatea ei si sa ma bucur de continut.

  2. Cea mai ciudata carte pe care am citit-o a fost una care se numa „De ce fierbe copilul in mamaliga”, de Aglaia Veterani. Si tot o pomenesc de fiecare data cand vine vorba de carti citite, ca sa ma dau si eu rotund 🙂

      1. A propos de „orice merita citit” – ceva nu lipsit de intelepciune din invataturile lu’ taica-meu (om nu lipsit de scoala – „facuse” liceul, desi fara bacalaureat – da’ de care nu se prea lipise „cartea”, era mai degraba / mai mult un „manual”, ii placea sa lucreze cu mainile, nu (neaparat si) cu capul, desi nu era catusi de putin lipsit de istetime): „E bine sa stii tot si sa practici numa’ ce-i bun.” (Tin minte ca prima data am auzit asta de la el pe la f’o zece-un’ş’pe ani (ai mei), cand „a prins un zvon” ca „jucam pe bani”; o alta data de care imi amintesc bine – cam la varsta dubla, cand aflase ca „ma vedeam cu” o femeie maritata – si de fiecare data subintelesul fusese „no bun, ai aflat si ai incercat si asta, acu’ „baga-ti mintile in cap” si potoleste-te”.)

  3. „…m-am hotarat sa ma dau mare si rotunda (nu ca n-as fi si la propriu)…”
    Ce: mare, SAU rotunda? 😛

    „Am auzit de el, dar m-am abtinut din diverse motive necunoscute mie sa interactionez cu el…”
    Asa am patit eu – probabil din cauza asocierilor (false) iscate in capul meu din cauza titlului – cu „Arta conversatiei” de Ileana Vulpescu: desi imi fusese recomandata calduros de catre o persoana ale carei pareri contau pt mine (si care ma cunostea de mult si imi stia „gusturile” – inclusiv in materie de lectura) – persoana care imi si imprumutase (pe termen nedeterminat) cartea – (si desi CHIAR DOREAM sa-i fac pe plac persoanei) vreo cateva luni n-am putut sa ma conving (eu pe mine) sa ma apuc de cititul ei (pana am mai avut alternative), si-am citit-o abia cand (in urma unei situatii particulare) ma pomenisem (pe neasteptate si pe nepregatite) in situatia de a fi fost nevoit sa astept (singur, intr-o incapere fara peisaj… privibil prin ferestre) un interval de timp initial nedeterminat dar presupus din start a fi lung (din fericire realitatea a infirmat aceasta supozitie) si nu aveam cu mine pt a-mi trece timpul nimic interesant de facut inafara respectivei carti, iar dupa ce am inceput s-o citesc n-am mai lasat-o din mana (nici in autobuz, nici in timp ce mancam) pana a doua zi dimineata tarziu, cand am terminat-o (intarziind la serviciu). (Ziua urmatoare am inceput s-o re-citesc pe indelete.)

    „daca am sti ce ne asteapta dupa nastere, am alege sa ne nastem sau sa ramanem in pantecele matern?”
    STIIND ce m-a asteptat (si presupunand – educated guess – ce ma mai asteapta) dupa nastere, optiunea mea ar fi sa nu fi fost conceput. (STIU ca este inafara subiectului, da’…)

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s