Chestii, trestii... · Jurnal de Belgia

Prin Bucuresti

Mda, sunt in Bucuresti si nu prea sunt incantata de asta. Bucurestenii impatimitii sa ma scuze, dar nu ma pot abtine mai ales ca mai am inca vreo 6 zile de stat pe aici. Si ca tabloul sa fie complet, Mr. G s-a mutat la spital pentru cateva zile. Asa se explica, de fapt, vietuirea mea prin „Bucale”… Nu va panicati, nu ar trebui sa fie grav. 🙂 (Nici motivul stationarii domniei sale in spital, nici necesitatea de a sta in Micul Paris.)

In snobismul meu (am uitat sa mentionez asta la rubrica „despre mine”), ma astept si eu ca lucrurile sa functioneze cat de cat normal pe meleagurile natale. Dar dorinta asta e subconstienta, ca la nivel constient chiar am declarat ca nu mi-e teama ca m-as pierde in orice capitala europeana (Istanbul si Moscova se exclud), cu exceptia Bucurestiului – chiar daca vorbesc aceeasi limba cu locuitorii sai si am si petrecut 4 ani in acest oras. Ca de obicei, astfel de „dorinte” se transforma in realitate cand ti-e lumea mai draga.

Duminica am petrecut circa jumatate de ora pe site-ul RATB pentru documentare si determinarea traseului de urmat din punctul A in punctul B. Cel cunoscut si la mintea cocosului (adica a lui Mr. G) presupunea un mars de 10 minute, un metrou doua statii si un autobuz inca vreo 10. Numai ca site-ul oficial oferea o solutie mai simpla: tramvai de la A pana aproape de B plus 5 minute de mers pe jos. Normal ca gaina din mine a spus „nu-ti fie frica, esti cu mine!” si a pus alarma sa sune in conformitate cu informatiile crezute a fi adevarate. Am uitat sa mentionez ca acelasi site furnizeaza un orar extrem de bine intocmit al mijloacelor de transport in comun: prima plecare de la capat si apoi, pe intervale orare, numarul de minute la care trece. Adica, spor la calcule complexe cu pixul si hartia. Este necesara si o cunoastere aprofundata a probabilitatilor pentru a putea depista intarzierile si a aproxima cat iti ia sa intarzai la locul faptei.

Asadar, ne treziram, unii mancara (adica eu, el ba), impachetaram si la drum, ca se filmeaza. Am prins tramul la marea arta, la fixul fixului si exactitatea clipei. Mai ca ne gandeam ca cele doua calcaturi in rahat de caine al lui Mr. G din sarea precedenta aveau efect. Numai ca… nuuuuu! Tramul ala oprea undeva la jumatatea traseului, intorcea si gata. Pana la urma, cu ajutorul unor pasageri binevoitori, am reusit sa ne dam jos, sa trecem printr-un gang de pe langa o scoala, sa trecem pe partea ailalta a strazii, sa luam tramvaiul x, y sau z, sa ne dam jos la statia C, sa mergem pe jos vreo 6 minute la ghicite, sa intrebam la un chiosc de ziare si sa ajungem la spital.

Dar asta a fost doar inceputul aventurii… A urmat internarea, proces care a durat, pe ceas, cam 4 ore. Nu ma intelegeti gresit, nu acuz pe nimeni, pentru ca stiu ca exista probleme de personal si financiare. Doar constat, din punctul de vedere al sustinatorului moral. Nici nu vreau sa ma gandesc ce misto e sa fii pacient, si nu unul ca Mr. G – teafar in principiu si pe picioarele lui -, ci unul ca altii pe care i-am vazut pe acolo – batrani si abia tinandu-se pe picioare… Nu ma mai apuc sa descriu exact etapele, ca iar ma enervez.

In fine, am izbandit cu prima zi, vedem azi cat de tare mi se increteste parul. Si nu am fost amuzanta mai de loc, dar asta e, imi descarc si eu nervii pe tarlaua proprie…

P.S. Oare bietii studenti Erasmus care nu vorbesc nici romaneste, cum s-o fi descurcand prin Micul Paris?!

Anunțuri

32 de gânduri despre „Prin Bucuresti

  1. Bietii studenti Erasmus? Ei bine, ei iau taxiul. Pana in Baneasa.
    Lasand gluma macabra la o parte, ar cam fi cazul sa ne punem si noi odata la punct cu astea. Daca nu, macar sa nu ne mai plangem ca ne-au luat-o bulgarii inainte.

  2. :)) romania… atat am avut de zis … romania…

    sper sa se rezolve cat mai repede si cat mai vine cu spitalul desi as avea o grija in plus = romania

    si eu urasc orasele de la noi. sunt foarte dezorganizate si nobody gives a shit… adica oamenii ori sunt platiti prea prost ca sa se implice ori s-au lenevit prea tare

  3. amiralul, nu toate 🙂 bucurestiul e mare si dezvoltat haotic..in rest eu una n-am reusit sa ma pierd pe nicaieri pe unde am fost. deh, am si folosit pe unde nu mi-a placut – inclusiv bucuresti – un I go care stia bine strazile :))

  4. Multă sănătate, recuperare grabnică și externare și mai și! În ce priveste Bucureștiul – eu am ceva cu traiul în oricare din orașele mari, gălăgia, agitația, aglomerația, adică nu îmi place 🙂 Iar cu sistemul sanitar…te înțeleg…e frustrant. Culmea este că am constat probleme diferite și în cadrul sistemelor sanitare din alte țări – nu mă face să mă simt mai bine, dimpotrivă, îmi arată că problema nu e singulară, nici sporadică.
    Numai bine, așteptăm vești bune!

      1. Exact – „constatat” intenționasem să scriu, bineînțeles, însă am observat lipsa ultimelor 2 litere după ce am publicat comentariul și cum nu există posibilitatea de corectare…
        Eu zic că se poate face diferența între o persoană agramată și una care greșește involuntar…Oricum, mulțumesc.

      2. 1. Mi-am recitit cu atentie comentariul, si nu am constatat nici macar sa fi facut vreo aluzie la agramatism, necum s-o fi afirmat deschis.
        (Comentariul meu avusese in vedere pseudonimul ales, care ingaduia / ingaduie presupunerea ca nu romana este limba folosita curent (chiar daca este bine cunoscuta) – ceea ce ar fi presupus inceperea procesului firesc al uitarii anumitor vocabule – si incercasem sa ajut indicand existenta unei (credeam eu) confuzii de termeni. Dar da, si o simpla eroare de tastare explica aparitia greselii.)
        2. Scuze daca am deranjat, ma voi abtine.

      3. Nu e nici o problemă, nu am luat comentariul ca pe un atac la persoană, făcusem și eu, la rîndul meu, o observație 🙂 Și eu țin la o vorbire și scriere corectă, deci înțeleg grija dvs.
        Sunt un caz salvabil, precum se vede 🙂 Nu port pică, deci nu vă abțineți în cazul în care fac o greșeală grosieră – o doresc și eu corectată. Vă salut cu tot respectul și vă doresc o zi minunată.

    1. Nu stiu in Germania cum o fi, da’-‘n Romania daca esti venit (in mod justificat) la Urgente atunci tot multe ore dureaza pana se incheie internarea pacientului (pana medicul de garda la Urgente cheama din spital un medic specialist in domeniul caruia considera el ca ii apartine cazul pacientului, pana acesta te consulta suficient incat sa se lamureasca asupra diagnosticului / actiunilor de intreprins, pana prescrie analizele si explorarile functionale pe care le considera necesare, si eventual pana prescrie si medicatia de urgenta, pana vin rezultatele la toate analizele comandate, poate ca medicul specialist chemat constata ca acel caz al pacientului nu „tine de” specialitatea sa ci de alta, si cere chemarea ALTUI medic specialist din spital – sau eventual nu NUMAI de specialitatea sa ci SI de alta, sau pana solicita (la cazurile mai… interesante) un consult (cu colegii de specialitate sau interdisciplinar) etc), DAR:
      1. Pacientul (si eventual „apartinatorii”) nu sta(u) tot acest timp in picioare (scaunele in sala de asteptare fiind insuficiente) ca la o internare „normala”.
      2. Pacientul nu se interneaza el, ci este internat. („Alergatura” aferenta o face personalul de la Urgente (cu alte sanse de promptitudine) nu pacientul / „apartinatorii”.)
      3. La incheierea internarii prin Urgente pacientul are deja facute (si primit rezultatele, si analizata primar semnificatia acestor rezultate) toate analizele si explorarile functionale considerate necesare, nu asteapta (internat in spital fiind) ziua urmatoare ca sa-si faca (stand – probabil TOT in picioare – la cozi parca nesfarsite) aceste analize / explorari si apoi sa astepte inca o zi sau doua pana primeste si rezultatele analizelor si poate inca o zi pana ajunge medicul sa si analizeze semnificatia rezultatelor aflate.

      1. De aceasta data nu este vorba despre vreo imperfectiune a sistemului, ci pur-si-simplu intarzierea internarii este cauzata de faptul ca sistemul urgentelor presupune ca (daca urgenta nu e una majora) studierea si analizarea primara a rezultatelor tuturor analizelor si explorarilor functionale considerate imediat necesare sa fie facuta (din motive justificate atat medical cat si administrativ) inainte de o eventuala internare a pacientului, si – pe cand rezultatele explorarilor functionale reies pe loc – rezultatele analizelor se obtin numai dupa trecerea unui interval minim de timp, necesar desfasurarii naturale a etapelor de dezvoltare a analizei; pur-si-simplu unele analize nu pot fi „grabite”, oricat de… urgentă ar fi „urgenţa” respectiva.

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s