Acum cateva luni bantuiam de zor prin libraria mea preferata din Bruxelles in cautare de scriituri de-ale lui Paul Valery. Nu prea am gasit ce ma interesa, dar ochii mi-au picat (bine ca i-am recuperat!) pe o carte castigatoare a unui Premiu Nobel pentru literatura in 2004, respectiv Pianista de Elfriede Jelinek. Am cumparat-o, bineinteles, caci mi-am spus ca nu aveam cum sa dau gres cu ea…
A stat cartea mea trista si parasita prin biblioteca ceva vreme, dar prin iunie m-am decis sa o atac. Si de atunci ma tot chinui sa o termin. Si ma chinui, mai, oameni buni, de zici ca ar fi o piatra de moara… Mai ales ca nu imi place sa las cartile neterminate. (The King’s Speach nu se pune, ca am vazut filmul inainte de a incepe cartea si e mai misto.) Varianta mea de carte are vreo 318 paginute (e format A5), din care mai am vreo 60. Floare la ureche in mod normal, o pacoste in cazul asta. Si m-am gandit sa imi impartasesc impresiile, sa mai sufere si altii, ca poate asa m-oi stradui mai mult.
Asadar, cartea nu e prost scrisa. Ba chiar deloc. Sau cel putin traducerea in franceza pe care o am eu e buna. Ca in germana nu as pricepe… Revenind, pana la cea de-a 250-a pagina am ajuns sa concluzionez ca personajul principal e construit cu maiestrie, treptat. Introducerea in viata sa se face pas cu pas si in deplina legatura cu relatia pe care o are cu mama sa. Intruparea psihologica a profesoarei de pian o gasesc minunata si gradualitatea expunerii problemelor de sexualitate la fel.
Bun, pai daca romanul e bine scris, ce ma impiedica sa il dau odata gata?! Povestea in sine! Din primele pagini iti vine sa o iei la bataie pe mama. La propriu. Am trait un sentiment profund de nevoie de a o violenta pe femeia aia – un personaj care isi handicapeaza singur copilul din nevoia egoista de a-l tine sub control si de a isi indeplini dorinta de a-si cumpara un apartament. Mama asta din carte e un parazit emotional si financiar. Si in baza acestor infaptuiri marete ale parintelui, copilul nu putea sa fie „normal”.
Sub fatada de profesoara decenta, mutilarea afectiva isi face simtita prezenta sub forma unor deviatii de natura sexuala care, pana pe la pagina 240, ma asteptam sa se opreasca la o dorinta sexuala mai puternica, voaiorism si curiozitati putin neobisnuite. Numai ca nu! De ce?! Asa ca acum sunt in punctul in care femeia asta ajunge sa se roage de un tanar student (care doar vrea sa puna mana pe un „trofeu”) sa o tortureze in prezenta mamei sale – bineinteles cu usile inchise, dar in acelasi apartament. Iar tipul asta, putin indragostit de ideea de a fi indragostit de profa sa, dupa ce initial refuza cu tarie, parca incepe sa se gandeasca serios la propunere.
As putea sa va descriu cateva faze antologice numai bune de pus in rama psihologica, dar mi-e ca v-o sta cafeaua/mancarea/alcoolul in gat. Momentan incerc sa ma decid care din cele doua muieri e mai nebuna. Sigur ca mama e cauza nebuniei fiicei, dar doar incerc sa alcatuiesc un clasament, nu sa le gasesc o scuza. Iar cu filfizonul aparut si el cu sprijinul sexual prin poveste chiar nu stiu ce sa fac…
Gata, ca ma doare pe mine capul. Oricum, acum ca tot v-am da si voua cu darnicie din minunatia cartii, mi-am propus sa o termin pana vinerea viitoare (dispar din Bruxelles vreo 10 zile si nu am chef sa o car in bagaj dupa mine). I-am pus gand rau, mama ei de pianista!
Jurnal de Belgia 
vacanra placuta!!
O stergi,a?
mda, duc oaia in pribegie! mersi.:)
„Pianista” a fost destul de blanda spre deosebire de „Exclusii” pe care n-am putut-o termina. Oricum, dupa ce am citit (chiar si partial) astea doua carti, suspectez ca E.Jelinek nu-i chiar in toate doagele, ca prea le scrie numai cu abuzuri sexuale, automutilari etc. Parerea mea, vorba aluia 😀
Cam asta e si parerea mea… Nu de alta, dar gura targului scriitoricesc zice ca de obicei ce scrii reprezinta si o parte din tine si se bazeaza pe experiente personale. Deci…
Si cucoana a si absolvit oarece academie de muzica, sectia pian 😀
Eu in ultima vreme citesc – din pacate – tot mai putin (partial fiind vina vederii slabite) si (aproape?) exclusiv carti vechi, deja existente in biblioteca – din cele probabil peste 10 k titluri (peste 2 mc de carte stivuita) – (vina fiind exclusiv a situatiei financiare), si dintre aceste carti le evit cu multa grija pe cele care imi… induc, imi provoaca o „atmosfera” psihica avand tente negativiste: consider ca am destule motive (intemeiate si de neevitat) de pesimism in viata reala, nu mai este cazul ca TOT in acelasi spectru sa imi aleg si lecturile (voluntare, optionale).
De la o carte eu am pretentia sa fie in primul rand bine scrisa (ca stil) si sa reuseasca sa faca „click” cu sufletul si/sau cu mintea mea, iar ca subiecte in principiu prefer fie lucrari umoristice, fie romantice (a se revedea definitia scrierii romantice – nu se intelege (neaparat) romantioasa, ci se refera la „cultul eroului”), fie literatura beletristica (nu ma apuc cu tot dinadinsul de invatat) cu tenta documentara (calatorii, animale / plante, forme de relief / ape, alte popoare – mai mult sau mai putin exotice – etc), fie „de actiune” sau SF – SAU lirica.
In acest context, ma mir de voi ca va torturati pt a citi pana la capat o carte care nu va (mai) atrage (oricate si oricare premii o vor fi incoronand-o), in loc sa o lasati dr(Biiip!) deoparte si sa alegeti sa cititi vreo alta mai pe gustul sufletului / mintii voastre.
(Atentie – aceasta idee se refera la o carte din care AI CITIT deja cateva zeci de pagini, suficient pt a te edifica asupra ansamblului cartii, nu la vreo carte pe care fie nici n-ai inceput s-o citesti, dar iti repugna – din cuza titlului neinspirat, sau in urma unei „recenzii” nefavorabile din partea cuiva – sau din care ai citit doar doua-trei paragrafe (care se poate ca pana la urma sa rezulte a fi nesemnificative in economia cartii) scrise (poate inadins) intr-o scriitura… dezagreabila (poate prin contrast cu restul cartii).)
Victor, eu, in ceea ce priveste cititul, functionez pe principiul ca orice carte ma invata ceva, fie ca vorbim de lucruri concrete sau ne rezumam doar la vocabular. Da, Pianista este dezagreabila ca si stare psihologica, dar ca studiu de caz e foarte buna, referindu-ne aici atat la personaje cat si la scriitoare in sine. Probabil ca o voi termina week-endul asta si revin la dragostea mea, SF-urile. Mai am ceva titluri in biblioteca (traduceri in lb romana) care isi asteapta randul. Plus cateva alte carti achizitionate intre timp…
Ma indispune o carte care nu ma capteaza de la primele 5-6 pagini rar se intampla. Ultima a fost parca „viata in famila bin laden” sau ceva de genul.A fost un chin s-o termin
mda, dar trebuie si astea terminate. 🙂