Inflorescente vesele

Mda, azi vorbim despre boscheti, incantantii si inflorescente. Deschideti notesul si luati notite!

Incepem cu violetele africane, cunoscute sub numele de Violete de Parma prin Romania, desi saracile nu au nicio legatura cu Italia. In fine, ideea e ca mie imi plac. Mai ales ca stau inflorite tot timpul, daca pici pe aceeasi lungime de unde cu ele. Asadar, mutata la casa noua, anul trecut in mai, mi-am luat una mov. Din experienta proprie stiu ca cele cumparate din florarie, si nu puiate in propria casa, isi pierd florile in maximum 2 saptamani, trec printr-o perioada de adaptare si apoi revin la sentimente mai bune, dupa ce le trece socul psihologic al dezradacinarii. Asta mica si mov s-a conformat in totalitate planului de crestere stiut.

Pe la inceputul lui 2012 i-am adus o surata – una roz – ca ma gandeam ca s-o plictisi singura si macar sa aiba si ea cu cine sa barfeasca ce vede pe geam. Asta roz a inceput si ea cu usurelul in casa noastra: flori picate intr-o saptamana. I-am dat ragazul sa-si revina, am bibilit-o ca si pe cealalta si am asteptat sa reinfloreasca. Au trecut zilele, saptamanile, lunile si ea nimic. Am luat-o cu frumuselul, cu rugaminiti si cu pupaturi, chiar am si mutat-o intr-un loc mai propice infloririi. Si tot fara rezultat. Am trecut la amenintari… Pana la urma m-am resemnat spunandu-mi ca-i capatanoasa si ca bine macar ca e verde. Bineinteles ca nu am renuntat sa-i dau tarcoale si sa o pandesc mai ceva ca pe butelie. Dar nu am lasat sa se vada nimic pe fata mea, nicio urma de curiozitate. In preajma ei, fata mea stana se facea.

Atitudinea asta de presupusa ignorare a dat rezultate caci acum vreo 2 saptamani, in timp ce ma prefaceam ca ma uit la o carte in biblioteca, mi s-a parut ca vad un inceput de inflorescenta. No, da-i si gandeste-te cum sa verifici fara sa o sperii si fara sa-i areti ca te intereseaza. Am mai dat o tarcoala, am mai intors o carte, am mai sters o urma imaginara, dar pana la urma mi-am spus ca ce-o fi o fi si am inceput sa o caut pe sub frunze. Intr-adevar, inflorea! Am inceut sa topai de bucurie. La propriu…

Al doilea studiu de caz le priveste pe orhideele aflate in grija mea cu titlul de „daca-s la noi in ograda, sa ne ocupam si de ele”. In total am 4 – una mica si 3 mari (astea mari sunt primite de colega de apartament). Una din cele mari e inca super inflorita, ca a ajuns la noi abia de o luna. Celelalte sunt deja aclimatizate si ne-am obisnuit ca nu stau cu flori pe ele tot timpul. Dar, acum vreo 3 luni, una a inceput sa dea semne de tije noi. Apoi si cea mica s-a lasat inspirata. Cea mare a ramas cu floarea pana acum, cea mica a cedat psihic.

Am uitat sa precizez ca pe orhidee le pandesc fatis, le caut pe sub frunze cu indecenta si le imboldesc cu tot felul de caracterizari neghioabe sa-mi faca flori. Nu de alta, dar sunt asezate intr-un loc unde ar trebui sa asigure existenta unui fel de paravan decorativ. Si daca nu au flori, sunt doar pitice. (Le iubesc si fara flori, dar sa nu le spuneti.) Asadar, cea mare isi tinea inflorescenta cu mandrie. Doar una si se oprise din evolutie. Dar ce sa vezi? Saptamana trecuta, in timp ce faceam inspectia trupelor, constat ca cea mica s-a hotarat sa ma fericeasca si ea. Timid, un lujer crestea. Mai ramasese una mare fara semne de prezenta florala.

Pana ieri, cand la o analiza atenta a situatiei din teren s-au constatat urmatoarele aspecte: cea deja inflorita continua sa dezvolte inflorescenta existenta cu noi boboci si mai da nastere la inca un lujer, cea mica isi intinde lujerul inspre lumina -asteptam cu viu interes sa masuram lungimea sa, iar cea de-a treia s-a molipsit si ea si creste un lujer de inflorescenta. Deci, amenintarile functioneaza. Iar cine zice ca orhideele infloresc doar o data pe an, inseamna ca nu stie cum sa le motiveze. 😀

Ma scuzati, ma duc sa incerc sa fac un bananier sa infloreasca. S-ar putea sa imi ia ceva vreme…