My Precious s-a intors acasa

Si se facea aseara ca eram in pat pe la 10 si un sfert, bantuind pe bloguri si incercand din greu sa socializez, si dadeam ochii roata in incercarea disperata de a gasi un subiect de postare demn de a fi citit de dimineata la cafea, dar si destul de interesant incat sa am chef sa il dezvolt. Credeti-ma, chiar mi-am dat ochii peste cap si pe sub cap si am trecut prin diverse idei neincurajatoare si amorfe. Pana la urma ochii deja luxati de atata invartire fara rost au cazut pe My Precious, adica Nokia C3-00 din dotare.

Daaaaa, s-a intors acasa! Am scapat de uraciosul Samsung Galaxy SII! Stiu, sunt nebuna de prefer un Nokia C3 unui Samsung Galaxy… Dar nu am sustinut niciodata ca as fi normala, asa ca nu ma acuzati de ipocrizie sau minciuna vadita si voita. 😀 In fine, sa revenim la povestea povestilor care nu e din Cartea Cartilor.

Asadar si prin urmare, acum vreo 2 saptamani mi-am abandonat iubirea in service in urma figurilor pe care le avea in cap. Trebuia reeducat, pedepsit, batut cu surubelnita in cap si cu cablul de date peste fund. Neaparat! Si nenea de la service mi-a spus nepasator ca va dura cel putin 3 saptamani. Am rezistat eu ce am rezistat cu un Nokia mai vechi fara acces la Internet, dar dupa 2 zile mi se facuse parul cret si nervii bat. Sau invers…

Nu mai conteaza, cert e ca am luat cu imprumut un Samsung Galaxi SII. Asta da aventura, mai ales pentru cineva caruia ii plac touch screenurile mai ceva ca merele acre si ciorba fara rost. Mi-a luat 2 zile sa aflu cum se raspunde la un apel in timp ce telefonul e blocat si vreo altele 3 ca sa ma prind ca daca nu-i opresc conexiunea la Internet de fiecare data cand am terminat cu ea, in nemernicia lui telefonul ramane conectat ca sa isi faca updateuri inutile la aplicatii pe care oricum nu ajungi sa le folosesti prea des. Si chiar daca ii opresc conexiunea via retea GSM, cand da de un wireless cunoscut (recte reteaua mea de acasa) se conecteaza automat si fara drept de apel. Tot asa, daca nu-l opresc… Iar asta papa bateria ceva de speriat! Creatura mai dependenta de internet ca un smartphone zau de am mai vazut.  Oricum, ma obisnuisem cu el dupa vreo 5 zile si mai ca prinsesem drag de ghidusiile pe care putea sa le faca pe Internet. (Eu nu sunt smartphone, deci nu intru la statisticile referitoare la dependenta de internet.)

Cand colo, vineri primesc mesaj important. Nu, nu mi l-a livrat bufnita! Smartphone-ul, biensur! Si ravasul asta zicea ca telefonul meu iubit s-a intors si pot sa ma duc sa il recuperez. Zis si facut. Sambata dupa-amiaza m-am indreptat in pas vioi spre locul faptei. Aproape cumparasem flori si prajituri ca sa il intampin cum se cade. Aproape, ca pana la urma de banii aia mi-am luat un pulover rosu. Ca doar florile se ofilesc si prajitura se manaca…  Iar cand l-am vazut impachetat frumos in punguta cu bule mai ca mi-a venit sa plang de bucurie. Cu greu m-am abtinut sa nu il iau in brate si sa incep sa valsez prin ditamai Media Markt-ul cu el. Noroc ca pe aici nebunii nu-s inchisi in ospicii decat in cazul in care sunt periculosi!

Dorinta mea de a-l butona a avut de asteptat pana am luat masa in oras, pana m-am mai preumblat prin magazine (sunt reduceri!) si pana am ajuns acasa. Iar cand l-am scos din punga sentimentul a fost unic – am recunoscut inclusiv zgarieturile de pe ecran. Oh, dulci amintiri! L-am deschis, am introbagat SIM si am constatat cu tristete ca era formatat. Asadar, pune-te pe treaba belgianco! Card de memorie, unde-i wallpaperul cu Bugs Bunny?, dar mp3-ul cu bete care e folosit pe post de sonerie?, seteaza alarma, conexiunea la internet… Toate bune si frumoase in mare, mai putin ca nu reusesc sa-l fac sa deschida e-mailul – e o problema de conflict la provider care are inregistrate o tura de setari pentru acelasi model de telefon pentru numarul meu. Culmea e ca pentru Samsung nu a trebuit sa fac setari, iar mega de trafic erau inghititi fara sa stea in gatul nimanui. Prima data l-am rezolvat, sper sa-i dau de cap si acum ca fara mail e trista viata – ar trebui sa ma apuc de citit si de alte activitati culturalizatoare…

Numai ca, de fericita ce am fost, am reusit sa dau cu el de pamant. Nu sambata, ca sa nu-l speri, am asteptat pana duminica cand m-am dus la alergat. Si dintr-un impuls de nerepetat am luat si telefonul cu mine. De obicei nu fac asa ceva… Alerg doar eu si gandurile mele. No, si cand m-am intors s-a facut verde semaforul. Asa ca am inceput sa topai ca gazela arsa pe la fund si am bagat viteza peste zebra. Si hanoracul facea hopa-hop. Si telefonul a facut la fel pe asfalt. Bineinteles, conform tuturor legilor fizicii, a iesit din buzunar, si-a luat avant in sus si abia apoi a picat. Deci aproape si-a dublat viteza si a intrat pe o traiectorie de coliziune tare interesanta. De remarcat ca nu s-a dezmembrat, nu s-a crapat, nu a guitat si nu a facut nimic altceva care ar fi putut sa-i tradeze durerea (a fost bine reeducat!). Dar am bagat de seama ca tot s-a zdrelit putin. Asa ca acum sunt in cautare de carcasa originala de Nokia C3-00 golden… Si in mijlocul unei dileme existentiale: merita sa dau 20-30 de euro pe o carcasa Nokia pentru un telefon care costa de nou 80 si care oricum face figuri? Cred ca mai astept o saptamana sa vad cum se comporta.

Amu ma duc sa incerc sa setez e-mail si nimbuzz. Ce dor imi era de tastatura lui!