Calatorii si poze · Jurnal de Belgia

Namur

Duminica trecuta am avut primul contact cu partea wallona a Belgiei si am ales drept destinatie capitala regiunii, adica vechiul oras Namur. Nu ma voi apuca sa tin prelegeri de istorie si alte teorii ale evolutiei, dar voi povesti senzatiile traite caci pana la urma asta e tot ce ramane in noi.

Bineinteles ca am plecat cu capul in traista si traista am uitat-o in gara in Bruxelles si nu mi-am facut temele, adica un studiu amanuntit pe Google si harti imprimate. Am crezut ca voi da peste acelasi mers al lucrurilor ca si in partea flamanda, respectiv birou de informare turistica fix in gara, unde chiar daca nu gasesti pe cineva la post, macar gasesti harti si pliante. Si, daca tot vorbim de gara, e o cladire frumoasa, putin futurista. Nu e chiar o opera de arta ca si cea din Antwerp, dar merita macar o poza de exemplificare.

Dar, cum ar spune un brav coleg de-al meu, „assumption is the mother of all fuck up(s)”! (Scuzati limbajul…) Ajunse in gara am constatat ca nici urma de informatii turistice (ori aveam orbul gainii, ori nu mai stiam sa citesc frantuzeste) asa ca am luat-o dupa busola mea putin defecta si ne-am indreptat pasii inspre zona ce parea a fi mai plina de constructii. Numai ca, desi stradutele erau frumoase si cladirile asisderea, aveam impresia ca nu ne indreptam spre ce ar trebui. Pana la urma am gasit o biblioteca deschisa si am intrebat. Iar doamna a fost atat de draguta incat mi-a facut si o copie dupa o harta si semne pe ea. Drept multumire, am cumparat un borcan de dulceata de rubarba.

Inarmate cu harta, am purces la drum, cu amendamentul ca aveam nevoie de o oprire la boxe pentru golirea rezervoarelor. Asadar, primul scop pe ordinea de zi a fost gasirea unei terase, dar pentru asta trebuia sa halaiduim un pic. In drumul nostru am dat peste bulevardul central si peste statuia pe care o vedeti mai jos.

Locul de baut cafea a fost identificat relativ repede, numai ca nu puneau la dispozitie si o posibilitate oricat de mica de mic dejun. Deci, pana unii au inhalat fumul de la vreo 2 tigari, altii s-au dus sa caute o brutarie capabila sa ofere de-ale gurii. Si in momentul ala am avut prima revelatie a diferentelor culturale – franceza tanticii de la boulagerie avea un accent „ciudat” si produsele „vieneze” (adica croissante si altele din aceeasi categorie) nu se incadrau chiar in tiparele cunoscute de mine din capitala tarii. Dar am reusit sa cumpar ceva si sa nu murim de foame. Si, tot cu aceasta ocaziune, am constatat ca in Namur magazinele sunt deschise si duminica. A, si sa nu uit, lait russe in acelasi oras e 4 parti lapte si una cafea, nu jumi-juma cum e de obicei…

OK, deci ne-am incarcat bateriile, am golit rezervoarele si am purces la batut orasul la pas cu destinatia finala Citadelle de Namur, adica cetatea mai pe intelesul tuturor. In drumul nostru am dat peste cladirea teatrului, un exemplu de arta stradala, o racheta aplicata pe o cladire si un muzeu al tezaurului roman intr-o locatie veche si fabuloasa. In poze, in ordinea enumerarii. 🙂

Iar apoi am dat de raul Meuse a carui curgere lina prin mijlocul orasului mi-a adus aminte de Sena si Paris.

Dar scopul nostru era cetatea… Pe care o vedeam in varful dealului, dar habar nu aveam cum sa ajungem la ea. Dupa cugetari ce au durat 30 de secunde, am realizat ca sigur cetatea nu va veni inspre noi asa ca am luat-o la pas in directia presupus a fi corecta. In drumul nostru am dat peste un maner de usa tare interesant ce se cerea a fi imortalizat.

Iar intr-un final apoteotic am ajuns si in cetate. Calea scurta si abrupta era inchisa pentru lucrari de consolidare, dar calea lunga si mai lina ne-a dus pasii fix in varful dealului. Si de la poale pana sus am tot pozat…

 

Si dupa asta intraram in burta sarpelui de fier si ne intoarseram acasa.

Ca sa concluzionam, a fost o zi de toamna indiana superba cu peste 20 de grade, fapt ce a contribuit destul la impresia placuta pe care a lasat-o orasul. Cetatea e foarte frumoasa si foarte bine intretinuta si merita sa privesti lumea din varful ei. In schimb, nu au Grand Place… Dar nu le poti avea pe toate.

Urmatoarele vizite planificate: Gent si Liege.

Anunțuri

22 de gânduri despre „Namur

  1. Frumos. Păcat că nu au Grand Place… 🙂 Dar o stradă cu vitrine mari pe stânga şi pe dreapta în care manechinele par să respire (asta când nu fu…mează 🙂 ) cum e cea din Anvers, au ?

      1. Daca este vorba de a si-l pune dumnealui singur (la reflexiv singular) si nu despre a il pune (tranzitiv) mai multe persoane (pe desktop), atunci este „pune-ti-l” (pune – tie – pe el) .

  2. Namur- am trecut de multe ori pe langa, pe autostrada dar nu l-am vizitat niciodata. Preferatele mele „in zona” sunt valenciennes si liege
    Insa imi place ce vad in pozele tale

  3. „…partea wallona a Belgiei…”
    Hââââî?!? O asemenea ortografiere anglo-saxona a numelui partii VALONE (francofone) a tarii?

    „Am crezut ca voi da peste acelasi mers al lucrurilor ca si in partea flamanda…”
    Ce idei pe dumneata!?! Sa te astepti de la latini la o comportare si la o atitudine disciplinate si ordonate de tip anglo-saxon…

    „…dulceata de rubarba.”
    Miam – miam! Vreau si eu! (DULCEATA de rubarba mi-e necunoscuta, dar daca ma iau dupa PLACINTA cu rubarba – dulce-acrisoara… O minune!)

    „…statuia pe care o vedeti mai jos.”
    O statuie oarecum similara (inger sufland in trambita) este si in fata facultatii noastre de medicina (pardon – mai nou este „Universitatea de Medicina si Farmacie”) si „gurile rele” (zvonistica) afirma ca respectivul inger asteapta sa constate absolvirea facultatii de o virgina pt a suna din trambita.

    „…raul Meuse […] prin mijlocul orasului mi-a adus aminte de Sena si Paris.”
    Raul din poza iti aminteste de Sena la Paris? Eu n-am fost acolo, dar daca ar fi sa ma iau dupa filmele si dupa pozele pe care le-am mai vazut mi se pare ca raul este mult prea… „firav” pt asa ceva, mie amintindu-mi mai degraba de Bega in Timisoara…

    „…am realizat ca sigur cetatea nu va veni inspre noi…”
    FEREASCA Sfantul sa fi CHIAR „venit spre voi”!… (De alunecari de teren s-a mai auzit…)

    „…un maner de usa tare interesant…”
    A gasit omul in cauza o modalitate practica de a se scapa in mod util de toate tacamurile disparate din alpaca ramase in familie de cine-stie-CATE generatii…

    1. da, o asemenea ortografie, ca eu cu ea sunt obisnuita. aici asa o vad scrisa zi de zi. 🙂

      ma asteptam la aproximativ acelasi comportament de la toti belgienii, dar se pare ca sunt diferiti. 😀

      imaginea raului printre parapeti mi-a adus aminte de Sena si Paris, nu neaparat latimea sa.

      1. „ma asteptam la aproximativ acelasi comportament de la toti belgienii…”
        Pai la ei au pana si originea etnica difera! (In Romania te-ai astepta la comportamente similare din partea ardelenilor / banatenilor cu cele ale moldovenilor si/sau cu cele ale oltenilor si/sau cu cele ale regatenilor – ba inca la noi se mai poate face o categorie separata pt „capitalisti”? Si inca la noi baza originii etnice este in general (in principiu) comuna…)

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s