Chestii, trestii... · Jurnal de Belgia

Despre cum mi-am operat eu nasul

Am nasul in vant! Si la propriu, si la figurat, asa sa-mi ajute… zeii! Numai ca nasul asta are, sau avea, un prost obicei sa imi faca probleme. Nimic grav, ca nici sinuzita nu se prinde de mine (are si ea mandria ei), dar destul de neplacut si suparator: respirat greu, stranut des, nervi la culme. Asta pana prin anul 3 de facultate cand, nemaindurand crizele de nervii care se asociau cu cele descrise mai sus, m-am prezentat la un medic specialist. Ei, tantica asta fu mai desteapta fata de alti 2 pe care ii vazusem inaintea ei, imi infipse o injectie in nas si constata cu aceasta ocazie ca in nara dreapta acul nu vroia sa intre nicicum drept. Lucru pe care, de altfel, l-am simtit si eu in acelasi timp cu ea, numai ca de pe partea cealalta a baricadei. Pana la urma concluzia a sarit in fata mea cu mult tupeu: deviatie de sept, trebuie operata.

Nesansa a facut ca in perioada respectiva o alta colega de-a mea chiar sa fi facut asta si sa stea cu vanatai serioase pe fata vreo 2 saptamani. Cum imi iubesc fata (in genere, ma iubesc pe mine mai mult decat s-ar crede), am cam ezitat si am lasat-o balta, mai ales ca habar nu aveam ca exista si varianta fara vanatai – in cazul in care nu se intervine asupra osului. Asta pana prin februarie 2009 cand, lovit de-un romantism neimpartasit, Mr. G se decide sa ma scoata in oras si sa ma hraneasca cu nu stiu ce muschi vanatoresc in sos de hribi, totul stropit cu un vinisor alb necontrafacut de mai mare deliciul. Si se disperseaza aburii alcoolului incet si sigur dilatand vasele de sange de la nivelul nasului. Ei, sa te tii atunci concert de stranuturi si alte scurgeri, ca si daca intentia consortului a fost sa ma vrajeasca in varii scopuri necurate, i-a trecut instant. Ce s-o fi enervat el, dar ce m-am enervat eu…

Atat de tare m-am stropsit, ca in nici 2 saptamani eram programata la operatie in Iasi. Si nu la oricine, ci la ditamai profesorul universitar, la Clinica C.F.R. Am respins cu gratie toate ofertele de insotire la spital (pe principiul ca nu am nevoie de altii care sa-mi aminteasca ca mi-e rau), mi-am luat bocceluta in spate, m-am urcat in tren intr-o zi friguroasa de duminica si dusa am fost.

Lunea a inceput show-ul de dimineata – pastile nu stiu de care la 6 dimineata, ba o anestezie pe la 8 si pe la 8.30 la taiat cu mine. Perfect constienta de ce mi se intampla, am trecut prin vreo 3 injectii si anestezii diferite, niciuna totala. Alea din nas au fost cele mai bengoase, ca mi-au reconfirmat existenta deviatiei. In ciuda faptului ca vreo 2 capete luminate din familie se uitasera inainte la fata mea si declarau sus si tare ca nu sufar de nimic (asa-i cu astia care le stiu pe toate…). Pana la urma sunt lipita cu spatele de masa de operatie, iodata si fezandata si intra dom’ chirurg in peisaj.

Cu toate chimicalele alea in cap, nu uit sa-i mai precizez de vreo cateva ori ca orice atingere adusa formei exterioare a nasului meu este strict interzisa. Dar am uitat sa ii spun inainte de operatie ca ideal ar fi sa imi sedeze si limba… (Am constatat ca am o tendinta de a scoate cele mai sarcastice sarcasme fix cand altii incearca si ei sa faca o treaba, sa intre intr-o stare etc.) Asa ca, in timp ce nenea proful universitar taia de zor la mine-n nas, eu intrebam abitir ce-mi face, ce taie, de ce taie, cat mai dureaza… Banalitatii de genul asta, numai bune sa-l ajute la concentrare.

Dupa vreo 40 de minute am scapat cu viata (adica nu m-a pocnit cu ceva in cap de nervi) si am fost repozitionata in salon. Abia aici a inceput partea frumoasa: am dormit 24 de ore incontinuu. Ma trezeam doar cat sa constat ca nu-mi pot tine ochii deschisi. Cateodata imi doresc sa ma mai anestezieze careva, numai pentru senzatia aia. A, si de cate ori ma trezeam, cele doua babe din salon faceau acelasi lucru – vorbeau! Una cu alta, nu cu mine, din fericire. La un moment dat una a afirmat ca poate ar fi bine sa vorbeasca mai putin ca sa pot si eu sa dorm, dar nu si-a urmat gandul nici de-aici pana-n marginea patului meu.

Aveam un pansament sub nas, care se imbibase putin cu sange, ceea ce ma facea sa arat a Rudolph, situatie imortalizata intr-o poza care s-a pierdut odata cu maretul telefon Huawei cu camera. Asistentele au fost tare dragute (desi era una pe tura la circa 50 de pacienti) si mi-au lasat analgezice pe noptiera, numai ca nu a fost nevoie de ele, ca doar daca nu era nimeni sa ma asculte cum ma smiorcai, nu era sa incep sa tip ca ma doare. Si unde mai pui ca chiar nu m-a durut nimic.

Ce imi amintesc de rau din toata experienta e scoaterea meselor la 24 de ore dupa operatie. Pana in acel moment eu nu mi-am putut inchipui ca nasul (tot ansamblul…) poate adaposti atatia kilometri de fasa. Si ce ma doare pe mine in fund de durere, starile de disconfort profund nu ma lasa indiferenta, asa ca in timp ce un nene medic rezident tragea de un capat al fesei, glandele mele lacrimare au inceput sa-si faca treaba de ziceai ca ma taie careva pe post de scroafa porc de Craciun… Noroc ca a durat doar vreo 5 minute toata operatiunea.

Dupa 2 zile am plecat acasa pe picioarele mele, cu microbuzul, ca nu mai aveam rabdare sa se faca 5 sa vina caleasca dupa mine. Ramasesem sa traiesc in vreo 5 zile cu niste atele in nas, puse acolo cu rolul de a relipi mucoasa nazala la locul ei.  Nicio vanataie nu se itise pe fata mea. Dar am profitat si am stat in concediu medical vreo cateva zile, ocazie cu care m-am apucat de Travian. Asadar, intr-o saptamana problema a fost rezolvata, iar eu am ramas doar cu o dependenta de un joc de browser, care a fost starpita abia prin 2011.

No, poate va intrebati ce m-a apucat sa scriu despre asta?! Nimic deosebit, doar o raceala ce mi-a infundat sinusurile si mi-a amintit ca am un nas.

P.S. Am cunoscut vreo 2 zdrahoni de barbati, si ei suferinzi de deviatie de sept, cu consecinte grave asupra respiratiei, mai ales in timpul somnului. Ambii m-au intrebat (pe rand!) cum a fost cu operatia… Eu, inca cu atelele in nas, deci complet functionala, m-am gandit sa le explic cu lux de amanunte, ca sa inteleaga ca e floare la ureche. Numai ca bunele mele intentii s-au lovit de curajul lor nebun si era cat pe ce sa chemam salvarea la cat de livizi devenisera intre timp. 😀

Anunțuri

8 gânduri despre „Despre cum mi-am operat eu nasul

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s