Chestii, trestii... · Jurnal de Belgia

Dupa cum bate vantul

Si in Belgia bate destul de des si de puternic! S-a inteles tot, nu-i asa?! Chiar si in fundul salii?! Biiiine…

Acum sa incepem povestea propriu-zisa care e compusa din mai multe exemple graitoare despre cum merg lucrurile pe aici prin organizatiile birocratice. Incepem cu compania distribuitoare de apa, aia care mi-a emis factura de aproape 600 de euro pentru 6 luni din 2011. I-am sunat in decembrie, am incercat sa le explic ca noi suntem 2 in fapt, dar ei nu si nu, ca daca a doua persoana sta legal acolo doar din august, ei nu pot sa o ia in calcul. Dar din 2012 o sa o faca.

Numai ca, ca de obicei, nu au facut-o! Asa ca in mai am primit o factura intermediara calculata dupa urechea oricui numai a mea nu cu o suma frumusica de 490 de euro. M-am enervat nevoie mare si am hotarat ca eu nu o platesc si ca o sa fac garagata pana se regleaza problema, mai ales ca si noi am fost mai atente si consumul scazuse simtitor. Am pus mana pe telefon si i-am sunat, fara sa incep sa tip din prima. I-am luat cu binisorul, le-am explicat de-a fir a par si am asteptat sa vad ce urmeaza. Basca, a doua zi am mai trimis si acte doveditoare, citiri de index si alte cele. Am fost asigurata ca nu trebuie sa platesc factura, ca se va face o recalculare si ca sa astept vestile acasa in cutia postala.

Am tot asteptat si nimic. Dupa vreo cateva saptamani le-am mai dat un telefon, nu care cumva sa ma trezesc fara apa. Si surpriza: tanti imi spune ca nu am nimic de platit si ca la ei in sistem totul e in regula. Am incheiat rapid conversatia nu care cumva sa se razgandeasca. In aceeasi seara ajung acasa si gasesc o surpriza in cutia postala – un plic fix de la ei. Care plic continea niste note de credit si o factura recalculata. Si nu aia intermediara, ci fix aia din decembrie care mi s-a spus ca nu va fi modificata. Recalcularea a fost facuta cu simt de raspundere si s-a dovedit ca ar trebui sa ne ramburseze ei undeva peste 100 de euro. Deci urmatoarea noastra factura va fi mai mica cu aceasta suma. Uraaa!

Al doilea exemplu de „nu se poate, dar se poate” are legatura cu Lufthansa. Undeva prin martie manutele astea 2 atat de agile in a tasta povesti nemuritoare au rezervat si platit un bilet de avion pentru sef total aiurea. Si creierul care coordoneaza manutele si-a dat seama dupa ce a trecut data limita pentru modificari (cica zborul si avuse loc!). Asta este, m-am resemnat si mi-am spus ca o sa scot 312 euro din buzunarul propriu si personal pentru un zbor Viena – Bruxelles care nu a fost niciodata utilizat. Seful, in schimb, a decis ca firma e mai bogata ca mine, deci nu e nevoie sa platesc eu, mai ales ca s-au mai vazut greseli pe lumea asta.

Intre timp eu introdusesem deja o solicitare la Lufthansa pentru rambursarea banilor caci biletul era un „flex”. Numai ca am primit fix raspunsul asteptat – cum cererea a fost introdusa dupa data la care a avut loc zborul, nu poate fi onorata. S-au facut demersurile necesare, biletul a fost platit din cont, trecut la pierderi si gata. Intr-o saptamana incidentul era si uitat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Trece timpul, vin extrasele de cont. Mai ales cele de la American Express care trebuie verificate in detaliu si atasate chitantele pentru contabilitate. Si surpriza – gasesc in cont 2 rambursari de la Lufthansa. Una stiam de unde e si care e cauza exstentei sale, dar cealalta era cam dubioasa. Mai ales ca nu se returneaza suma facturata initial caci se scade comisionul de plata cu cardul de credit. Ii sun pe nenici ca sa ma asigur ca nu o sa ne ceara cine stie ce bani inapoi lunile urmatoare, dar se dovedeste ca bizareria era fix biletul de avion buclucas care nu putea fi rambursat. Uite ca s-a putut…

Al treilea exemplu si ultimul (ca deja v-ati plictisit, cred) are legatura cu o companie care face/vinde asigurari medicale. Si cu care eu mai lucrez din cand in cand. Ei, colaborarea asta a inceput prin iunie 2011, din cate stiam eu. Cum pana la sfarsitul lui ianuarie 2012 nu am vazut niciun sfant de la ei, am inceput sa fac ceva garagata si sa pun intrebari. Nu de alta, dar de la colegii lor care se ocupa cu asigurarile sociale (cele doua merg mana in mana si se fac in acelasi timp) imi intrasera comisioanele cu regularitate de ceasornic.

Dupa indelungi verificari s-a constatat ca nu semnasem nu stiu ce hartii. Deficienta a fost remediata, dar abia in 2012 cand intrase in vigoare o noua lege. Si, ghinion, sumele care trebuiau platite retroactiv intrau la calcul conform grilei noi si se reduceau la jumatate. Naspa tare sa vezi cum iti dispar banii din fata ochilor… In cateva luni m-am resemnat, am uitat incidentul si am continuat sa imi vad de viata.

Prin mai am fost anuntata ca s-a depus o cerere la nu stiu ce comisie nationala sa fiu platita totusi integral pentru 2011, dar ca nu se stie cand se va primi raspuns si daca va fi afirmativ. Mi-am spus ca nu are rost sa sper si am dat inainte. Aproape uitasem de toata tarasania cand, saptamana trecuta, primesc un mail care ma anunta ca banii vor fi virati. Era sa pic de pe scaun…

Asadar, prin partea asta a lumii, chiar daca stii ca regulamentul spune ca nu se poate, nu strica sa dai un telefon, sa trimiti o scrisoare sau un mail si sa ceri ceva in favoarea ta. Cel mai rau lucru ce se poate intampla: ti se raspunde cu nu. Cel mai bun: nici nu stii cand te trezesti cu raspunsul afirmativ. Totul e sa nu iti faci sperante desarte. Traieste-ti viata ca si cum raspunsul ar fi nu… 😀

Anunțuri

5 gânduri despre „Dupa cum bate vantul

  1. Soro, te-am pus pe facebook, sa te citeasca toti disperatii de romani, pentru ca e prea fain articolul. Prea aproape de SF fata de absurdul care se intampla in tara.

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s