Chestii, trestii... · Jurnal de Belgia

Daca dispar…

… e mana negrilor care locuiesc in cladirea de alaturi!

Luni seara, racita fiind (ma tot repet, poate trezesc compasiunea cuiva…), am hotarat ca e cazul sa ma culc mai devreme ca sa recuperez si orele de duminica. Dar nu inainte de a avea grija blogului care nu vrea nici cum sa se scrie singur! Asadar, cu laptopul in brate m-am bagat in pat si m-am pus pe bloggerit. In tot acest timp, nasul curgea exact atat cat sa ma enerveze. Si tot in tot acest timp, urechile mi-au fost asaltate de zgomotele produse de vecinii din cladirea de alaturi…

Am mai explicat eu la un moment dat ca de partea cealalta a peretelui de la dormitor se afla un dormitor din cladirea vecina. Si acest ultimul dormitor e despartit printr-o usa de o camera de zi. Ambele amandoua, plus alte camere si camarute, apartin unei familii de africani negri (cica ar fi si africani albi). Si astia vorbesc de parca ar fi la ei acasa, pe continentul negru, unde distantele dintre dunele de nisip sunt foarte mari si trebuie sa tipe ca sa se auda intre ei. (Cu titlu informativ: nu sunt rasista, doar sarcastica!) Deci, cand se strang ciorchine – destul de des, de altfel – sa te tii! Mai ales ca nu ar inchide usa dintre cele doua camere nici batuti.

De cand locuiesc aici, adica fix de 14 luni, cred ca de cel putin o data pe saptamana am beneficiat de ceva sporovaiala de genul asta. Dar, roman simtit cum sunt, mi-am spus ca nu e cazul sa fac garagata si sa imi ridic vecinii in cap… Prima data cand chiar m-au enervat, vorbit atat de tare incat au deranjat toti vecinii de pe partea mea de cladire. Si toata lumea batea in podele si pereti, numai ca exact cei vizati nu auzeau (ostilitatile erau cu o camera mai departe fata de peretii in care se bocanea cu tot felul de ustensile…), in schimb noi restul ii auzeam si pe ei si bubuielile noastre incrucisate. A doua zi am dat cu ochii de tatal propritarului, un mosulica la vreo 90 de ani si i-am expus situatia. Cica ar fi fost si ar fi vorbit cu ei…

Urmatoarea data pe care mi-o amintesc foarte bine a fost o petrecere de duminica din cauza careia la noi in cladire nu se mai intelegea om cu persoana. Dupa vreo ora de nervi si ezitari, mi-am scos fundul pe geam, am pandit aparitia unei creaturi in geamul lor de la bucatarie si i-am rugat sa inchida infecta aia de usa care constituie o bariera excelenta in calea decibelilor. S-au executat, dar nu inainte de a-mi raspunde pe un ton rastit ca au o aniversare si ca ei au anuntat pe toata lumea. O fi, ca daca nu ar fi nu s-ar pomeni, dar la noi in cladire sigur nu au trimis bufnitele porumbeii cu mesaje.

Parca o alta data au aterizat in apartament pe la 3 dimineata si au tinut-o in hahaieli si urlete discutii pana pe la 6, timp in care nimeni de pe coloana mea nu a dormit. Si au mai fost nenumarate alte dati cand m-au enervat si m-au facut sa dorm in salturi (inclusiv meciul Portugalia-Spania), dar mi-am spus ca nu e cazul sa fac eu garagata, daca vecinii cu state vechi nu spun nimic.

Si ajungem la seara de luni, cand nervii mei au ajuns la limita, manati cu bastonul electric si de raceala. Cred ca ma cam saturasem de dialectul cantat-urlat vorbit de aceasta familie… Deci, dupa jumatate de ora de incercari chinuite de a dormi in propria-mi casa, m-am sculat din pat si pre multi am popit! Mi-am tras o pereche de pantaloni de trening pe mine, ca doar nu era sa ies in cei de pijama cu imprimeuri roz, si m-am azvarlit inspre usa lor. Dau de usa de la intrare si prima mea impresie e ca arata a usa de ghetou, putin mai ingrijita. Incerc sa identific un nume tipic african pe cutiile postale, gasesc unul, dar nu identific un corespondent pe sonerii. Unde mai pui ca astea pareau nefolosite de mai mult de cativa ani. Imi incerc norocul si apas pe butoane la intamplare, doar doar o deschide careva.

In tot acest timp, hahaiala continua, unii dintre protagonisti stand chiar cu fundul pe pervazul geamului bine inchis. Unul nu s-ar fi uitat in strada… Dupa vreo 10 minute de incercari sortite esecului vad un afis cu o caligrafie semi analfabeta pe usa: pentru familia Cibelga puteti apela 02xxxxxxx. Ia sa incercam, ca daca n-or fi ei, or fi altii care macar ar putea sa imi deschida usa. Dau fuga repejor acasa, iau mobilul si incep sa sun. Taraie de vreo 10 ori, timp in care eu ajung iar in fata usii lor. Pana la urma cineva ridica receptorul si, dupa zgomotul de fundal, imi dau seama ca am nimerit direct la tinta.

Rugamintea mea de a mi se deschide usa pentru a putea vorbi civilizat se soldeaza cu deschiderea geamului, inchiderea telefonului si perindarea gastii vesele prin cadrul de PVC, care mai de care mai agresiv. Deh, cred si eu – ei multi in casa, la primul etaj, si cu voci antrenate pentru harta, eu singura pe trotuar si ragusita. Cum sa nu te simti viteaz?! (De ei vorbesc…) Le explic eu politicos problemuta mea si incepe tarasania (titpic tiganeasca – nu rroma -, fie vorba intre noi). O tanti la vreo 50 de ani incerca sa imi explice urland ca ei nici nu locuiesc acolo si ca vin doar in week-enduri. Ba chiar, tocmai intrasera in casa… Ma, a naibii treaba, era luni si eu ii auzeam de vreo cateva ore.

Intre timp incep sa se mai iteasca si alte capete de vecini pe la geamuri, inclusiv de ai mei, deranjati si ei de familia de balabuste. Eu continui „conversatia” si imi reiterez rugamintea de a se inchide usa aia dintre camere. La care apare un balabust mai tinerel (vreo 30 de ani) care incepe sa urle ca eu nu ii spun lui ce sa faca in casa proprie. Mai nene, nu iti ordon, ci te rog frumos: daca inchizi rahatul ala de usa, eu pot sa dorm, tu poti sa continui cu tipetele conversatia. In mai putin de un minut am realizat ca au un spirit de haita ceva de speriat, o gura cat o sura si o personalitate isterica. Cum nu aveam chef sa ma enervez si mai tare, am declarat transant ca anunt Politia si gata! Replica a cazut ca un traznet: doua muieri isterice au inceput sa tipe ca din gura de sarpe „Suna! Suna!”. Mai ca aveai impresia ca le bate Costica cu glaja goala in cap!

Si am plecat. Culmea culmilor, pana am ajuns la mine in casa (maximum un minut), usa buclucasa era inchisa si zgomotul semnificativ redus. Abia atunci mi-am dat seama ca daca as suna la Politie, prietenii mei negri ar avea o mare problema – la cati erau in casa si avand in vedere ca nu aveau numele pe cutia postala, sigur nu sunt declarati la aceasta adresa. Si si mai probabil, unii dintre ei poate nici nu sunt declarati ca sezand legal in Belgia. Deci, un punct pentru mine.

Ieri dimineata, in statia de tram, dar pe partea opusa, isi face aparitia si vecinica mea de deasupra, aia care face sex si noi auzim tot. Si imi zambeste fata si imi face si cu mana, ca niciodata! In gandul meu: „tu esti urmatoarea pe lista, cotofano!”. Numai ca cu asta o sa fiu mai discreta – ii las un bilet in cutia de posta (cum a facut si ea, de altfel), in care o sa ii explic ca exact asa cum ea ma aude vorbind in casa, si eu o aud. Si in plus, ii aud si pasii cand e incaltata cu tocuri, si scartaitul patului si vocalizele din timpul socializarii cu boifrendul din dotare…

Deci, am facut publica povestea ca sa existe o dovada! 😀

Anunțuri

9 gânduri despre „Daca dispar…

  1. Deci io chiar nu-nteleg de ce te deranjezi sa-i rogi sa reduca volumul, daca stii ca-s neamuri proaste. E dupa ora 22, pui mana pe tel. suni la 101 (asta zice wiki ca-i pentru politie :D) si da-i in ma-sa. Eventual, ca sa fii sigura ca nu comit intunecatii ceva contra ta, le mai zici politistilor si ca te-au amenintat
    Hai, ti pup si sa ai o zi frumoasa!

  2. mult mai simplu, din perspectiva neutra sa apelezi direct la politie, care trebuie sa nimereasca bine adresa si sa nu-si pna girofarurile intai ca sa auda martalogii aia si sa se linisteasca.
    cat despre aia de deasupra, din perspectiva asezarii locative, da, las-o sa tot faca din mana, ca poate are si exercitiu din asta suficient, mai stii?
    toate de bine!

  3. eee… veciniii tai sunt nimic; eu am locuit vreo doi ani deasupra unui restaurant; sa vezi hore la 3-4 dimineata si tocurile cucoanelor toc-toc toc-toc si chiuieli si urlete…….
    rau era doar trei zile pe saptamana (vineri, sambata si duminica) in rest era acceptabil, se termina larma pe la 12-1 noaptea…

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s