Mama ei de contabilitate

Ieri, SLVC scria despre cele sfinte si cum le pomeneste mai ales in trafic prin orasul ei. Inspre seara, ajunsa acasa, am inceput sa fac si eu la fel de zor, aflandu-ma cu un teanc de hartoage si niste tabele tare incalcite in fata ochilor. Dar sa incep de la pototp, ca altfel nu veti intelege nimic. Plus ca veti bea cafeaua prea repede, veti avea palpitatii si apoi ma veti acuza de atac la persoana.

Asadar, copil fiind nu prea am cutreierat paduri. In schimb am locuit cu bunica si cu fratele mamei, care unchi la un moment dat s-a insurat cu o contabila/economista. In consecinta, pe la vreo 10 ani am intrat in contact cu treburile contabilicesti romanesti in varianta „de mana, pe hartie, scris cu pixul” ca inca nu ajunsese tehnica la tara. Adica nema computere si nici programe de contabilitate care fac aproape totul in locul tau. Mai putin relatia cu clientul, care e cea mai nasoala, ca degeaba ai un super-program daca nea’ Ghita uita sa iti aduca toate hartoagele.

Revenind… Cu ajutorul matusii mele, care are un dar deosebit de a face lucrurile pe ultima suta de metri, am invatat ce e aia balanta, ce e un bilant, conturi si fise… Si am descoperit si cum trebuie completate. Asta a fost aspectul pozitiv. Ala negativ era strict legat de cantitatea de hartoage aflate in permanenta prin casa, in diverse stadii de ordine si de dezordine, aglomerare de cifre si foi care crestea mai ales spre sfarsitul exercitiilor financiare, fie ele trimestriale, semestriale sau anuale.

Apoi m-am alaturat caminului parintesc unde am dat de mama, contabilo-economist si ea. Cu firme propri, iar apoi cu contabilitatile altora pe cap. Cu aceleasi balante si bilanturi si cu aceeasi atitudine de „lasa ca mai este timp pana pe 31…”. Iar eu eram deja destul de mare sa isi dea lumea seama ca imi place matematica si cifrele. Asa ca, la munca, nu la intins mana! 😀 Bineinteles ca tot acest contact cu contabilitatea a fost asezonat din plin cu muntii de documente care sedentau prin casa noastra. Si de chitante si bonulete, facturi si alte bucatele de hartie pastrate prin tot felul de cotloane pana la aparitia necesitatii de a le pune intr-un dosar, cand, bineintels, ca nu se mai gaseau toate.

Dupa toate aceste experiente traumatizante, aflata in prag de admitere la facultate am refuzat categoric o cariera contabiliciasco-economica, desi, aparent, dragoste de cifre este. Numai ca de ce ti-e frica nu scapi, dupa cum spune una din multele vorbe de duh romanesti. Si m-am trezit in Belgia, mandra posesoare a unui numar de TVA, deci si a unei contabilitati primare ce necesita a fi tinuta. Varianta eleganta era sa platesc pe cineva cu 50 de euro pe luna ca sa tina hartogaraia in locul meu. Punctele negative ale acestei optiuni ar fi ca nu mi s-ar fi explicat niciodata de ce e x si nu y (contabilii pe aici sunt niste fiinte super ocupate care numai de raspuns la intrebari stupide nu au chef) si ca, daca ceva ar fi fost in neregula, tot eu as fi fost responsabila.

Adunand unu cu unu si obtinand un rezultat cu virgula, am decis ca e cazul sa iau taurul de coarne si sa ma descurc singura. Am mai intrebat prin dreapta, mai apoi prin stanga, m-am mai uitat si pe Internet si am reusit sa ma dumiresc in mare despre ce e vorba. Declaratiile de TVA (trimestriale), au fost primul lucru pe care am invatat sa il fac. Apoi a trebuit sa o fac pe cea de venit – impozit pentru 2010 si am reusit sa ii dau de cap. Acum trebuie sa imi fac curaj pentru cea aferenta exercitiului financiar 2011… Pana una alta, am toate facturile si alte documente frumos aranjate in bibliorafturi colorate (mi-a luat 5 ore sa le pun in ordine!), am reusit sa imi fac jurnalele de intrari si iesiri in Excel, deci sunt pe calea cea buna.

Partea pozitiva e ca nu am o activitate semnificativa, deci nu atrag atentia nimanui inca. Iar in Belgia contabilitatea parca nu e atat de complicata ca si in Romania… Cat despre „in caz de Duamni feri!”, am inteles de la persoane avizate ca cei care controleaza nu sunt asa de chititi pe amendat si ca nu exista o chestie batuta in cuie referitoare la felul in care trebuie evidentiate intrarile si iesirile in cazul „independentilor”. Deci am tot timpul sa invat si sa ma specializez. Numai ca incep si eu sa ma umplu de hartoage! Deocamdata am doar vreo 4 bibliorafturi, dar presimt ca vor mai urma.

Oricum, daca nu mai apar pe aici vreo saptamana, sa ma cautati pe acasa sa va asigurati ca nu am fost ingropata in hartii… Perioada critica o sa fie pe la inceputul lunii viitoare.