Chestii, trestii... · Jurnal de Belgia

Omul cat traieste invata…

… zice un vechi proverb. Nu neaparat romanesc, caci am descoperit ca multe alte natii au aceleasi vorbe de duh ca si noi.

Mai de mult am scris ceva apropo de limite, creierul din cap si flexibilitate mentala, dar nu am rabdare sa caut acum ca sa va dau link. Oricum, ideea de baza era ca limitele pe care credem ca le avem sunt doar in capul nostru si ca, fiind dotati cu un creier functional, ar trebui sa incercam sa facem mai mult, sa ne auto-depasim constant pentru a profita la maximum de ceea ce avem si pentru a intoarce serviciul naturii. Hai ca v-am pierdut de tot!

Ziceam ieri ca sunt super prinsa in munca si tot felul de proiecte. Nu o ziceam pe tonul de a ma plange, caci eu am acceptat sa le fac pe toate, nu m-a obligat nimeni. In momentul de fata am un job full-time, unul part-time si vreo doua de consultanta, plus cel de administrare a propriului numar de TVA. Bineinteles ca prioritatea o constituie jobul full-time, caci imi place, iar din salariul care vine de acolo pot trai, dar din alealalte 3 puse cap la cap nu prea. Pe cel part-time (in week-enduri, de obicei, ture de noapte, munca fizica, nimic intelectual) nu l-am putut refuza din simplul motiv ca un ban in plus nu strica niciodata, mai ales cand ai mofturi in cap precum mobila, haine si alte cele care nu isi au chiar un rost concret, caci nu stau nici in drum, nu dorm pe jos si sigur am destule haine cat sa nu mai fie nevoie sa cumpar vreo 2 ani. Consultanta fac pentru ca ma suna lumea sa ma intrebe ce e cu statutul de independent si unde si cum pot sa isi faca actele si nu pot sa ii las cu ochii in soare. Si tot asa, am reusit sa imi ocup aproape tot timpul… Unde mai pui, ca am si blogul asta in carca?!

Deci, tocmai am scris doua paragrafe care aparent nu au nicio legatura unul cu altul. Scuzati, oboseala. 🙂 Acum sa ma explic… Acum vreo cativa ani, sa spunem 3, credeam (asa fusesem „educata”) ca am fost nascuta sa stau cu fundul pe un scaun la birou, ca nu as fi in stare sa fac munca fizica si alti gargauni de genul asta. Ultimele 18 luni m-au ajutat mai mult ca niciodata „sa cresc” mare si sa imi depasesc anumite limite pas cu pas. Am invatat si ca pot sa stau in picioare 18 ore in continuu, ca pot sa car tavi pline cu pahare, ca pot sa fac curat intr-un hotel, ca pot sa explic clar chestii ce tin de contabilitate, ca vorbesc engleza fluent (chiar daca nu sunt un talent nativ), ca pot sa am 2 joburi in acelasi timp, ca pot sa scriu, ca… am vointa sa le fac pe toate. Nu inseamna ca imi si plac, dar am mai invatat si sa spun NU atunci cand costurile (inclusiv neuronale) depasesc beneficiile (mai ales financiare). Iar in viata nu faci numai ce iti place.

Iar cand sunt obosita pentru ca am incercat sa am si o viata sociala pe langa toate cele enumerate mai sus, zambesc in sinea mea si imi spun ca cel mai mare castig din toata afacerea cu emigratul este si va ramane „cresterea” mea. Ma feresc sa spun maturizare, caci nu pot sa apreciez cat de matura sau imatura sunt. Sau poate doar mai imbatranita in gandire fata de alti tineri de varsta mea. Iar toata analiza asta si auto-observarea ma fac doar sa ajung la aceleasi concluzii: potentialul uman e nelimitat, doar ca ne place sa ne auto-limitam si sa ne plafonam. Poate nu toti avem ingredientele de personalitate necesare sa ne aruncam cu capul inainte in necunoscut (nu vorbim de emigrare, ci de o plaja mult mai larga de actiuni), dar multi din cei care nu o fac ar fi capabili de astfel de reactii.

Mai tragic e ca sunt oameni care considera ca a face munca fizica, atata vreme cat esti un „intelectual”, este o injosire si irosire. Sunt de acord cu ei doar in punctul cu irosirea si doar daca chiar nu iti folosesti creierul, dar pana la urma daca ai o diploma de facultate nu inseamna ca esti intelectual. Caci acum imi dau seama ca multi dintre „intelectualii” cu job de birou pe care i-am cunoscut in cei 5 ani de munca in Romania nu aveau nici in clin, nici in maneca cu intelectualitatea si utilizarea creierului – de cele mai multe ori doar faceau ce li se spunea, fara a se intreba de ce si daca ar putea imbunatatii ceva. Unii dintre ei imi plang mie acum de mila…

Mda, cam atat cu filosofia pe fond de oboseala. Maine despre tipologii umane, ca se ne si radem putin.

Anunțuri

7 gânduri despre „Omul cat traieste invata…

  1. Foarte bine zis. Am senzatia ca evadez din cand in cand din tara, citind ce scrii. Si ai dreptate cu intelectualii adevarati si simulati, cu munca fizica, si m-as baga si eu la 3 job-uri sa mai scap de grijile financiare. Dar la noi, hm! De sanatate numai sa ai grija, in rest poti face orice. Mult noroc!

  2. Ai câteva atu-uri pe care le folosești cum trebuie cred eu: tinerețe, timp, sănătate, inteligență și energie. Nu neapărat în ordinea asta. Faptul că profiți de asta nu poate decât să te ajute să crești. E bine c-o faci și îți doresc ca atunci când tragi linie, să iasă totul cu plus. 🙂

  3. ,,Limitele pe care credem ca le avem sunt doar in capul nostru „aceste cuvinte pe care le-am intalinit si intr-un material acum cateva saptamani…….nu mai conteaza unde ….iti pot schimba viata si daca tu cunosti acest lucru parerea este ca esti foarte bogata …..:))

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s