Am si eu un hobby mare si lat. De fapt, cred ca am mai multe, dar asta despre care vreau sa barbologesc astazi cred ca e cel mai migalos, enervant, frustrant si… Oricum, e si foarte placut! Asadar, imi place sa fac puzzle-uri. E drept, prefer copiile dupa tablouri, dar nu ma dau inapoi nici de la o imagine surprinsa intr-un oras cunoscut. Nu am incercat animale sau castele sau alte cele pentru ca pur si simplu nu ma atrage subiectul. Poate cand oi termina cu tablourile.
Pasiunea asta am descoperit-o cu ceva ani in urma si am „imprumutat-o” de la o fosta colega de serviciu, MC. Asa ca, daca ma stafidesc deasupra unu puzzle, ea e de vina. 🙂 Printre capodoperele reproduse cu mult zel de mine si Mr. G se numara Nasterea lui Venus, Primavara, o imagine cu Grand Place Bruxelles si un camp de gondole din Venetia. Prin 2008 am achizitionat Camp cu maci. Tin minte ca eram in plina sesiune la master cand am desfacut cutia. L-am insirat direct pe parchet in dormitor si nu m-am apucat de invatat pana nu l-am terminat. Devenisem asa de obsedata incat intram in casa de la serviciu, ma descaltam si ma duceam ata la el. Nici nu imi pasa daca exista de mancare au ba… L-am terminat in timp util incat sa ma apuc si de invatat. (Am uitat sa precizez ca imi plac imaginile disecate in cel putin 1000 de bucatele, dar nici cele de 500 nu imi stau in gat.)
Inainte sa dau bir cu fugitii din Romania, am cumparat o reproducere dupa Sarutul, cutie care a stat nedesfacuta pana acum 2 saptamani. In ultimul colet primit din tara (aveam nevoie de nuca pentru cozonaci, ca aici costa de la 5 euro in sus 400 g, iar in RO creste gratis in curte), Mr. G a pus si puzzle-ul. I-am dat tarcoale vreo cateva zile incercand sa ma decid unde sa il asamblez, caci de obicei il faceam pe un carton cu dimensiuni numai bune si pe care si acum il avem bine depozitat prin Vaslui. Intr-o zi de sambat insorita, dupa ce am incercat sa improvizez o plansa potrivita, mi-a venit si mintea la cap si am constatat ca cutia in care e ambalat poate fi transformata in plansa iar apoi procesul poate fi inversat foarte usor.
Si m-am apucat de treaba! Cu grija sa nu deranjez tatuajul, dar cu sargul caracteristic redescoperiri unei obsesii. Cam pe duminica pe la pranz, jumatate din imagine era deja reconstituita. Eram foarte bucuroasa… Pana cand m-am ridicat in verva de pe canapea, grabindu-ma sa vad cine ma bazaie pe mess, si l-am facut tandari! Aproape 300 de piese s-au imprastiat peste tot! Urmatoarea ora m-am simtit oribil si imi venea sa imi dau palme in oglinda gandidu-ma ca messengerul nu ar fi plecat nicaieri daca as fi intarziat 10 secunde. Nici nu stiam daca sa il pun in cutie si sa il reiau peste catva timp… Dar mi-am luat inima in dinti si, de frica sa nu se fi ratacit vreo piesa, m-am reapucat de munca. In 7 ore l-am facut mai mare si mai frumos.
Dupa asta mi-am continuat viata normal vreo cateva zile, mandra ca mai erau doar cateva piese de pus si asteptand sa finalizez opera in plina glorie. Ceea ce s-a si intamplat peste cateva zile.
Ar mai trebui sa spun ca mi s-a parut mult mai usor acest puzzle si a mers chiar foarte repede. Asa ca mai vreau! Iar asta e brand-ul preferat: http://www.dtoys.ro/. In categoria „Puzzle adulti” sunt foarte multe pe care le-as vrea. Asa ca o sa fac o lista si voi purcede la achizitii.
Inca nu m-am decis ce sa fac cu ele mai apoi. Pentru moment, le desfac si le bag in ambalajul original. Mi-ar placea sa le pastrez facute, dar nu ma vad punandu-mi-le pe pereti de nicio culoare. Mai ales ca planuiesc sa mai adun. O idee noua care mi-a venit a fost sa imi cumpar o masa/masuta in genul celora care au sticla deasupra, dar si un sertaras dedesubt in care sa pui poze sau alte chestii. Eu as pune cate un puzzle si l-as schimba periodic. 😀 Ma mai gandesc…
Jurnal de Belgia 
parca SLVC … nu mai tin minte exact … cineva insa zicea ca „nu intelege deloc” pasiunea asta. 🙂
Mie mi-ar place sa am rabdare de asa ceva …
hi hi! parte amuzanta e ca, de obicei, eu nu am rabdare. 😀 dar cu astea, am dat lovitura!
Uaaau, ci mi-ar placia si mie sa fac pazăluri! Am si vazut unu pe care l-as cumpara (Nuferii lu Monet). Da-mi inchipui cum ar fi sa le las intinse prin casa pana revin de la serviciu: cred ca ar trebui sa caut piesişoarele pe sub toate mobilele, ca si matilor le-ar placea sa le „fugareasca” prin toata casa 😀
na, de aia le faci pe un carton si le incui in dulap. :))))
:))), foarte fain!
l-ai vazut pe viu… 🙂
:)) mai bine insir margele d’alea marunte marunte…macar rezultatul il pot pune la gat :))
:))) si io imi pot atarna rezultatul pa pareti! duamnii feri! 😉
haha, ai incercat unu de 2000? am muncitr la unu cateva luni….
1500 e cel mai mult. si la cat is eu de dusa…, in max 2 saptamani e gata! :))) mai si slabesc, ca sigur nu as mai gati / manca.
Cu articolul asta mi-ai amintitcat de mult imi dorisem eu CANDVA sa am asa ceva, si n-am avut DE UNDE sa-mi procur (la vremea aceea erau o raritate, veneau de „afara” „in pachet”).
Ulterior vazusem cateva, ocazional (oferta pe durata limitata in sensul ca daca n-am „sarit” eu cu banu’, au sarit altii) si-as fi putut sa mi le permit (EVIDENT, facand „sacrificii” in alte directii), da’ s-a revoltat simtul meu practic: CUM sa dai atatia bani ca sa te… joci? (DUPA mi-a parut TERIBIL de rau, dar … „calul plecase”…)
Cu ocazia aceea facusem educati (eu cu mine insumi): „Termina cu prostiile, esti adult. Lasa ca banii aia erau necesari pt altceva mai util, mai practic.”, si atat de bine m-am indoctrinat incat nici nu m-am mai uitat daca asa ceva s-o fi vanzand acuma in Romania „la liber” – sau nu.
Ei – UITE ca IA AMU imi amintii ca imi spusese cineva in nu-mai-stiu-CARE imprejurare ca exista puzzle-uri accesibile prin net (la vremea aia eu inca nici nu prea stiam ce este netul).
Si-acum, cu ocazia articolului, mi-am facut un pustiu de bine si am descoperit existenta puzzle-urilor on-line, drept care UITE la CE ora ajung sa comentez…
(CANDVA, in vremuri imemoriale, contribuisem si eu – alaturi de alti colegi de serviciu – la rezolvarea catorva asemenea puzzle-uri ale cate vreunui coleg (si – mai ales – ale cate vreunei colege), in ciuda protestelor respectivei persoane, care voia sa le rezolve singura. Acum (dupa articol) am descoperit jigsawpuzzle online, si le iau de la nivel de incepatori (deocamdata 36 piese rezolvate in cateva minute), urmand ca (eventual) ulterior sa trec si la jocuri mai complicate, cu 500 – 1.000 piese, pe care sa le rezolv in cat timp o da… forta creatoare.)
N.B. Pt mine, si aceste puzzle-uri fac parte din categoria „jocurilor de logica” pe care le indragesc atat de mult.
ca si cu cartile, le prefer „pe hartie” si pe viu… pe net mi se par cam inodore si insipide.
CATEGORIC ar fi mai „interesante” „pe viu”, da’ pt mine (CEL PUTIN deocamdata) „pe viu” nici macar nu se poate pune problema: 30 RON (CULMEA – pt un JOC!) excede amplu toleranta mea la „irosirea” resurselor pecuniare familale disponibile (de vreo juma’ de an, de cand cu „sirul” de operatii, eu (practic) nu mai castig (decat „fleacuri”), rezervele ne sunt epuizate si resursele („intrarile”) momentului sunt insuficiente).
Practic vorbind, eu am de ales: sa rezolv (gratuit) on-line, sau sa nu rezolv, asteptand o eventuala ulterioara ameliorare a statutului nostru economic.
Am ales SA REZOLV totusi, cat-de-cat, asa cum pot si ceea ce am la dispozitie (in ciuda calitatii… in cel mai bun caz „indoielnice” a imaginii), urmand ca ulterior EVENTUAL (in functie de evolutia concreta a situatiei noastre pecuniare) sa trec la ceva mai bun. (Cred ca „ma omoara” doamna mea daca mai trebuie sa… nascoceasca loc de depozitare SI pt jocurile astea, care n-or fi ele grele da’ voluminoase sunt – in special daca vrei sa le stochezi „montate”, ca sa te mai bucuri o vreme de imaginile lor (si de succes)… 😀 )
Stiu ca e offtopic, dar nu ma pot abtine!
La voi, in Belgia… http://www.youtube.com/watch?v=316AzLYfAzw&feature=youtu.be
Intr-adevar – „dramatic” (spectaculos, adica) 🙂
mersi, am ras de ne-am c…t pe noi. :)))) il fac postare!
cat poate sa ma dispere login-ul asta…
Primul puzzle a fost Botticelli- Primavara, si avea peste 1500 , sper sa nu ma insel, l-am tinut asamblat mult timp, pana a inceput Iulia sa misune prin casa.
Cat despre ultimul puzzle, chiar maine ma duceam la muzeu sa vad pictura in original, sper sa nu se mai intample o minune si sa ajung.
Anonim=sofia
si pe mine ma doare sufletelul sa le stric, dar asta e.
cand ai pomenit de Iulia, mi-am dat seama „care” esti. 😀
apropos de mishunat, eu astept sa faca fiica mea 5 ani si sa inteleaga ca ala e jocul lui mama.
😀 cumpara cate doua- unul al ei, unul al tau. :)))
Nu cred ca-i buna ideea – de fiecare data „celalalt” joc va fi al lui mami, „asta” fiind al junioarei (INDIFERENT – CARE dintre ele ar fi „asta” si respectiv „celalalt”).
Singura varianta viabila: daca dintre cele doua unul este din gama coloristica rosu – portocaliu – galben, iar celalalt din gama gri – verde – albastru – maro – violet, ca sa contrasteze „de la prima aruncatura de ochi” – si apoi ACESTA sa fie criteriul de departajare intre jocurile mamei si ale junioarei pana tocma’ HAT cand o creste suficient incat sa te poti intelege cu ea „pe cale orala”. (Pana cand junioara este mica-mica, nu mai este voie nici macar de inversat gamele coloristice intre ele.)
Da’-‘n orice caz, oricand s-ar incepe, trebuie CLAR, NET si CATEGORIC (fara exceptii) inculcata regula „ASTA-i al mamei, nu al meu”, si asta este valabil nu numai la jocuri ci si (spre ex) la imbracaminte – incaltaminte, la cosmeticale, la mancare (mai ales la dulciuri) sau la (spre alt ex) o perna favorita – sau un scaun. Sau la locul preferat. (Scaunul si locul (si poate chiar si perna )pot eventual sa fie folosite in lipsa mamei (sau nu pot – depinde CUM este conceputa regula fixa), dar celelalte produse ale mamei (INCLUSIV jocurile) CATEGORIC nu e voie sa fie folosite – DECAT (ca o favoare deosebita) daca sunt inmanate in mod special de catre insasi mama.
IN GENERAL este bine ca mama si tata sa aiba „coltul lor” (comun – sau fiecare coltul sau) care pt copii sa fie „off-limit”, acolo stand si (spre ex) medicamentele, obiectele periculoase (taioase, intepatoare, aromate incat tenteaza sa fie inghitite etc), obiectele fragile etc.
@Victor: inteleg si situatia financiara… tocmai de aia si mie mi se pare uneori cam grav sa dau banii pe ele, dar apoi ma gandesc ca nu voi lua banii cu mine pe lumea ailalta si ca mici mofturi ar trebui sa imi mai fac. asa ca, atunci cand vei sta mai bine financiar, poate ti le vei cumpara.
cat despre stocare, eu ma gandesc serios sa pastrez numai pungutele cu piese si imaginile intr-un catalog si sa „demontez” cutiile. sau sa le las facute, lipite pe un carton si le poti „adaposti” dupa biblioteca sau intr-un suport pentru reviste. 🙂
Judecata dumitale este FOARTE sanatoasa – dar inaplicabila atunci cad daca aduni tot ceea ce ai de platit cu regularitate: „cheltuieli de bloc” (incalzirea, apa, liftul, gunoiul, cota-parte din salariile pt femeia de serviciu si administrator etc), facturi (cablu TV – internet – telefonie fixa, telefonie mobila, curent electric etc), „dari” (impozite, contributii sociale etc), plata asistentei pt mine si a ingrijitoarei pt maica-mea (fara niciuna din ele nu mai facem fata – fizic), medicatia „de intretinere” pe retete compensate, medicamentele si produsele sanitare „la liber”, etc – suma totala depaseste sumele totale pe care le ai de incasat la fel de ritmic, si asta chiar daca „neglijam” costul mancarii, al transportului, al micilor completari la imbracaminte (un set de batiste, de chiloti sau de sosete, un tricou…), al produselor cosmetice (personale si pt casa – baie – bucatarie) si al micilor „tehnicitati” necesar de completat (o priza, un intrerupator, o clanta, o broasca cu chei, un geam spart etc).
Cand oi sta mai bine (dac’-o mai veni vreodata vremea aia) – mai vad eu atunci ce pot sa-mi mai permit, dupa ce platesc datoriile facute acum.
Eu personal consider nerecomandabila stocarea in pungi – cu exceptia cazului in care exista SI o cutie in care sa fie depozitate pungile (altfel orice se nimereste sa stea pe pungi – intentionat sau accidental – risca sa deterioreze (prin indoire) un numar de piese. Parca mai degraba as considera oportul ca jocul sa fie pus (montat) pe interiorul capacului cutiei jocului, acoperit acolo cu o folie si folia lipita pe cartonul capacului (pe contur si „crucis si curmezis” cu banda scotch, incat piesele sa stea „la locul lor”). In felul acesta se si poate vedea frumusetea jocului, si nici piesele nu sunt afectate, ulterior (peste vreme) putand sa fie „stricate” si refacute (de aceeasi persoana sau eventual facut cadou altcuiva – sau „la schimb”).