Poza plimbareata

A fost odata ca niciodata o tanara romanca, Ana, care a hotarat sa emigreze, asa ca a luat calea vestului si s-a mutat cu arme si bagaje in casa cu o bloggerita, nu prea cunoscuta inca, dar careia i s-a ghicit in stele verzi ca va deveni faimoasa.

Urmandu-si calea, Ana si-a luat cu ea din Romania tot felul de tidule care ar fi putut sa ii fie necesare prin strainataturi. Printre aste hartoage se gasesea si diploma care dovedea ca a terminat 12 clase… Si cartonul asta imprimat avea si o poza pe el, stampilata cu o parafa usor falsificabila (asta ramane intre noi), reprezentand o fata de-a titularei pe care aceasta o considera neplacuta si intolerabila.

Dupa aproape un an de sedere si munca asiduua pe meleaguri straine, Ana isi ia la purecat documentele personale din nu se stie ce cauza cunoscuta sau necunoscuta firii si oranduirii. Lingand ea astfel la hartoage, de parca ar fi fost un contabil care nu a descoperit calculatorul, baga de seama cu stupoare ca poza de pe diploma de BAC e atat de urata incat lipseste cu desavarsire. Cauta fata peste tot, in toate sertarele si dupa toate canapelele, dar nimic. Incepe etapa de panicare… Nu pentru ca i-ar fi trebuit imediat si neaparat diploma intacta, ci pentru ca se gandea cu groaza prin cate grozavii va trebui sa treaca prin Romania ca sa puna mana pe o alta.

Tot muncindu-si creierii in incercarea de a gasi hidosenia, Ana isi da seama ca, desi a mai dat cu ochii de diploma in cauza, nu a mai simtit repulsie in fata pozei. Abia atunci i-a incoltit in cap un gand: daca poza nu a plecat nicicand din tara ei de bastina?! Cu aceasta cugetare, incepe alertarea familiei, in prima linie gasindu-se sora Anei, Maria, care ia la cautat fiece colt, cotlon si ungher al apartamentului bucurestean, deci vast si incomensurabil. Nimic… Disperarea cuprinde familia, mama fetelor mai ca isi plangea de mila ca da cu atata sarg cu aspiratorul prin casa, ca sigur a inghitit-o pamantul pe poza.

Intr-o seara, bantuita de fantoma pozei si de tipetele sorei, Maria se apuca iar de intors casa cu fundul in sus. Dar, de data asta, decide sa caute si unde niciun alt om nu a mai cautat, adica in posete, borsete si buzunare. Munca de Sisif! Cand colo, ce da sa o muste de mana intr-un buzunaras ascuns in alt buzunaroi dintr-o poseta purtata rareori? O poza normala, descrisa ca hidoasa de Ana, cu usoare urme de cerneala albastra pe un colt imitand caractere indescifrabile, adica un nume de liceu.

Si Maria incepe sa aiba flashuri tinand poza in mana si sa isi aduca aminte de la Pototp incoace pe unde a umblat bucata de hartie fotografica cu chip pe ea in ultimul an… Cazuta fiind de pe diploma de BAC din cauza de lipici ramas de pe vremea comunista, deci expirat, a aterizat saraca in sertarul cu de toate. Adica sertarul ala care exista in orice casa de roman si unde gasesti chitanta de la ingropaciunea lu’ nea Gheorghe a lu’ Eufrosina care a murit in 1900 toamna si pana la garantia de la verighetele bunicii.

Picata acolo, poza s-a aciuat printre pliurile unei alte hartoage fiind transportata astfel in casa lui Mihai, prietenul Mariei. Pe acolo si-a luat cumva zborul si a aterizat pe parchet, rasufland din greu din cauza drumului lung cu hartoape. Dupa nu mai putin de cateva zile, petecul de hartie a fost gasit de mama lui Mihai care s-a minunat multa vreme de descoperire, fata parandu-i cunoscuta… Pana la urma, nesigura pe asemanare (spuneam ca poza era urata!), a intrebat-o pe Maria daca fata din poza nu e Ana. Ana era, numai ca Maria nu stia de unde se luase poza si ce cauta pe acolo… Totusi, a pus-o intr-un buzunaras de poseta, gandindu-se ca i-o fi trebuit cuiva candva.

Si uite ca hidosenia a fost revendicata. Acum Ana asteapta comoara sa revina pe diploma de BAC. Presimtim ca reuniunea va fi marcata de lacrimi, trandafiri si paine cu sare.