Chestii, trestii... · Jurnal de Belgia

N-am crezut…

… ca va fi atat de greu sa imi gasesc incaltaminte in Bruxelles.

Ori am eu niste picioare latarete (ceea ce nu prea pare, din ce stiu eu), ori belgienii au picioare inguste din nascare (cu totii!!!), ori le place sa se auto-tortureze. Cum am ajuns eu la stfel de concluzii? Umbland prin magazine si incercand enspe mii de perechi de incaltari. Si mai si cumparandu-mi cateva.

Adica un umil 39 se ingusteaza inspre varf de zici ca ar trebui sa fii 35 si sa lasi restul spatiului liber pentru aerisire. Sau pentru joaca degetelelor… Alta idee nu am care sa imi explice de ce papucii pe care ii gasesc in Belgia sunt mai ingusti inspre una din extremitati. In Romania purtam incaltari ca toata lumea si nu aveam probleme cu senzatii de incorsetare. Bine, cu pocnitorile de la Prima Donna, dar aia nu conteaza.

Asadar, ajunsa in Belgia si scapata de teama de a ma apropia de magazinele „scumpe”, am inceput sa imi caut incaltari. Mai ales ca in Romania ajung mai rar si aia de la Patrol s-au cam prostit (imi placeau tare mult balerinii lor, dar nu mai sunt asa de rezistenti ca si la inceput). Cred ca primele incaltari cumparate aici au fost o pereche de adidasi Nike. De la ei m-as fi asteptat sa fie mama comoditatii si tata lejeritatii. Numai ca asteptarile mele nu au fost implinite. Dupa ce stai in ei 8 ore, incepi sa simti cum te strang la varf, atat pe latime, cat si pe inaltime. Pai eu i-am cumparat sa ii am de incaltari comode…

Mai apoi mi-am luat o pereche de pantofi cu toculet, care se vedea din prima ca au varful inspre ascutit, deci nu aveam mari pretentii. Numai ca cu astia e cat de cat bine, mai ales fata de asteptari. Adica rezist in ei cam 6 ore, inclusiv cu ceva umblatura. Surprinzator. Tot din ciclul pantofi, ii mentionam pe cei stil Oxford, si ei cam stramti la varf. Dupa 4 – 5 ore iti cam doresti sa te descalti.

Exemplele cu ingustiea pot continua. Dar ma abtin si trec la lungime. Daca nu mi-au crescut picioarele in ultimul an de la surplusul de somon fumé si creveti ingurgitat, nu inteleg de ce un simplu 39 nu e suficient. In Romania chiar si un 38 mergea… Deci, trag un 39 pe picioare si pare cu 2 milimetri mai mic decat necesarul. Incerc un 40 si mai incap si degetele de la mana. Cine sa mai inteleaga? Normal ca iau 39-le si cand se expandeaza un pic laba piciorului tac si sufar.

Cea mai ciudata faza a fost zilele astea cand imi cautam tenesi. Sau bascheti, cum sunt cunoscuti in Romania. Intru intr-un mare magazim, gasesc si o imitatie de brand si probez un 39. Surpriza! Erau cu cel putin un cm mai lungi decat necesar. Trec la un 38, tot mari. Dar 37 nu aveau! Asa ca mi-am pus pofta in cui si am schimbat magazinul. Pana la urma am gasit un 39 un pic mai lejer…

Stiam eu ca tiparele hainelor sunt diferite, teoretic, in functie de zona geografica. Ma gandeam ca in China au si alt calapod la incaltari. Dar sa ma trezesc cu asa diferente la papuci intre Est si Vest?!

Acum analizez variante: fie fac trafic cu incaltari din Romania, dar mai greu gasesc pe cineva sa mi le cumpere la fix, fie fac excursii special sa imi refac stocul. Sau dau o fuga pana in Spania pentru shopping, ca femeile lor sunt mai latarete!

Anunțuri

14 gânduri despre „N-am crezut…

  1. Asta-i genul de problema cu care eu am avut de-a face inca din copilarie – si n-am scapat nici acum: cand imi scade exagerat de mult stocul de incaltari… purtabile, o trimit pe doamna mea (cu acordul ei bucuros, ba chiar entuziast) in „expeditie exploratorie”, ca sa caute modele de incaltari de care stie ca – in principiu – „ma incap” (ca pot intra in ele) – ei ii place shoppingul, mie nu – si apoi „ma duce” „la fix”, nu sa caut ci numa’ sa probez, si de regula – desi asa „cernuti” – imi sunt „buni” cam unu’ din cinci. La mine insa acest lucru este explicabil: eu am un format mai putin obisnuit de picior: am laba piciorului atat lata in dreptul degetelor cat si „inalta” catre glezna, incat sunt necesare incaltari atat late in fata cat si inalt bombate la mijloc. Asta face ca – desi teoretic la lungimea talpilor mele marimea necesara ar trebui sa fie 43,5 (sau cel mult 44) – deobicei sa cumpar marimea 45 (eventual doar 44,5), si chiar si asa imi sunt cam incomozi la inceput. (Asta face sa ma indur greu sa schimb incaltarile, deobicei le mai port inca mult timp dupa ce nu mai sunt prezentabile.) Iar cand imi cumpar – o fac „cu toptanul” – cate 8 – 10 – 12 perechi de incaltari de toate felurile (ca sa se repete „chinul” cat mai rar cu putinta), si nu prea intreb dinainte CE FEL de incaltari urmeaza sa-mi cumpar: sandale, pantofi inchisi / deschisi (eventual perforati sau decupati), botine, ghete / bocanci, cizme… (ORICUM urmeaza sa imi fie utile toate la un moment dat, si – din pacate – formatul piciorului nu ma asept sa se mai schimbe.)
    Cu titlu anecdotic (dar perfect real): in toata viata mea, cu exceptia unor incaltari din panza et simili doar doua perechi de incaltaminte le-am simtit de la prima purtare ca fiindu-mi exact potrivite: o pereche de pantofi cu fata din fasiute de piele impletite (prin al doilea sau al treilea an de liceu) – si BOCANCII MILITARI! Toata lumea ma avertizase ca sa stiu dinainte ca bocanci militari nu sunt buni (dimensional si ca format), ca ori te strang, ori „joaca” pe picior, ori ambele (in locuri diferite de pe laba), ca este greu sa-i schimbi la magazie dupa ce i-ai primit, etc. Ei bine, eu am fost norocosul caruia de la bun inceput si pana la „liberare” bocancii mi s-au potrivit perfect. Si inca ceva: avusesera probabil o cusatura sau/si lipitura „proasta”, si – desi nu erau prea uzati – au inceput sa se destrame – dar asta taman cu vreo doua zile inainte de a-i preda pt a trece la tinuta civila! Mie mi-au servit exact tot stagiul, si altcineva nu i-a mai putut prelua…

      1. „Misiunea” asta incepe deobicei cu surescitare bucuroasa (nu numai ca nu e deranjata din shopping, dar este trimisa de mine, are deplina libertate sa „window-shopping”” oricat si NICI nu are limita de timp – si mai este si sentimentul de anticipare a ceea ce urmeaza sa se intample), continua deobicei cu „draci” („CUM (Biiip!) sa nu-ti fie astia buni? Nu vezi cat de mari si de lati sunt? Si UITE – CE FRUMOSI sunt! IA incearca dreptul… Mda, n-am crezut ca ai piciorul CHIAR ATAT de lat si de inalt.” „AOLEU_U! PE ASTIA vrei sa-i iei? Tu nu vezi cum arata?” „Da, da’ mi-s buni – si sa stii ca odata incaltati NICI chiar urati nu sunt.” „Bi-ine… Eh! Incearca, daca tii neaparat – da’ sa stii ca nici buni n-au sa fie… CUM? Ti-au incaput? Nu se poate! Si nu te strang pe nicaieri? Mda, pana la urma cred ca ai dreptate, pe picior nici macar n-arata urat… IA hai pana la oglinda!”) si se incheie in liniste si pace – SI cu multumire sufleteasca, cu „contemplarea” „prazii” (BINEINTELES ca la o asemenea „tura” de cumparaturi, pt care „ma pregatesc” (pecuniar) luni de zile, nu-mi cumpar numai mie; deja s-a invatat si ea si „imi strecoara” discret de doua-trei-patru ori, pe cand mergem din magazin in magazin „Ia uite-acolo ce dragute sandale de dama!” „Ai vazut ce bine arata sabotii aia?” „Ce parere ai, cizmele astea ar merita? Sunt si imblanite… Si UITE – CE profil au pe talpa, astea cred ca nu aluneca…” „DE CAND n-am mai purtat un pantof elegant ca asta…” etc). RAR „musc” si ii cumpar ceva „pe loc”, m-am cam invatat si eu minte si astept pana se termina periplul („No, gata? Aste-a-‘s toate?” – SAU „No, GATA! Ajunge, atata-i suficient, pt mai mult nu sunt „pregatit”.), o intreb daca pt ea a mai vazut in alta parte ceva ce considera ca merita (stie deja ca acele „alte parti” trebuie sa nu fie mai multe decat doua, cel mult trei, si ca nu stam de contemplari, ci tre’ sa-mi arate direct ceea ce-i place) si-apoi – la masina – „facem monetarul” „ramasitelor” si hotarasc in CARE magazin ne mai intoarcem ca sa-i cumparam CE (si CATE, in functie de disponibilitati). Da’ se mai intampla SI ALTFEL: in primele magazine nu-mi arata nimic in unul sau in doua (max trei) locuri imi arata cate O pereche si-apoi iarasi nimic – concluzia fiind limpede: dupa ce-am vazut cele doua (max trei) perechi intrerupem periplul, pun deoparte banii pt ele si apoi continuam cumpararea pt mine in limita a ce ramane (asta inseamna ca ori CHIAR are nevoie de acel gen de incaltaminte, ori ca-i plac in mod deosebit – si de regula nu sunt dintre cei din categoria „economic”, cum cumparam deobicei).
        Sfarsitul sedintei de cumparaturi IAR e „tragic”: „Si-acum UNDE (Biiip!) o sa depozitez eu toata incaltamintea asta? Iti arunc perechea „aia”, si pe „cealalta” etc” – si protestele mele „Pe-alea sa nu le-arunci oricat de urat arata, ca-s ASA comode! IA arunca DE LA TINE perechile „aia”, si „aia”, si „aia”, chiar daca-s aproape noi, TOCMAI pt ca dupa atatia ani de cand m-ai pus sa ti le cumpar INCA sunt ca noi, deci nu le-ai purtat!”) – dupa care BINEINTELES ca se gaseste loc pt toate – fie si (initial) in cutii pt incaltaminte stivuite intr-un colt mai dosnic – si se reasterne linistea. Da’ acest sfarsit are loc de regula in ziua urmatoare cumparaturilor: dupa atata alergatura si incercatura suntem deobicei amandoi atat obositi cat si nervosi si dezabuzati de atatea hectare de pantofi vazute peste zi, incat ramane pt ziua urmatoare admiratul si re-incercatul incaltarilor – si bineinteles SI problema depozitarii.

  2. traiesc si eu pe picior mare. Marimea 39 si jumatate, ca in 40 ma falfai, si 39 ma strang. Datorita piciorului mare si lat, o singura pereche am luat-o gen Cruela, cu varf ascutit. Nu e cazul sa iti argumentez de ce m-am oprit 🙂 – tu ma intelegi.
    Ma simt binein incaltamintea sport, asa ca majoritatea timpului asta port (mai am si zile cu initiativa de a merge pe jos deci…. ).
    Pt incaltaminte eleganta(pantof, sandala, geata), caut intodeauna cu varf rotund. De ex., la reduceri am gasit un pantof cu 29 euroi la Esprit, absolut intamplator. E singura pereche de pantofi care o am, nici nu mi-as permite financiar altceva, nici ca spatiu, nici nu as fi in stare sa manager-iesc mai multe perechi :D. oricum, cu toata increedrea, abordeaza solutia lui VictorCh, dar nu la scara asa mare. Adica daca ai gasit un pantof in care te simti bine (dupa 1-2 luni de purtat, evident, sa ii vezi si rezistanta la calitate), urmareste periodic magazinul si cand gasesti altceva, mai ia o pereche.

    In ro, aveam si eu o mare problema cu incaltamintea – singura firma care o gasii si mi s-a potrivit era…ingrozitor de scumpa. Am ajuns in Be, si am decis ca fac cumparaturi in Ro ca acolo udne stiam io e eftin (relativa e viata asta,da?)

    Asa ca, daca mai gasesti ceva magazine, da zvon in tara :).

    1. mai, de obicei nu am astfel de probleme… tocmai mi-am luat tenesi, 39. daca imi tin piciorul intentionat intr-o pozitie cu degetul mare fix pe mijloc, nici nu gasesc varful, daca il tin normal, ating marginea lateral-varf… oricum, is latareti si comozi! 😀

      1. eu trec, fiind 3 perechi de picioare de incaltat, si cum eu sunt bineacoperita la incaltzaminte numai la adidasi /bocanci, ma duc sambata La Hulpe. Te tin la curent (si nu in tensiune 😀 ).

  3. Pai …eu iti trimit papuci din Spania,iar tu imi trimiti din Belgia:).Problema mea e contrara problemei tale.Eu port 35:) si masor1.70 asa ca de fiecare data cand intreb de un 35 sunt rugata sa repet numarul dupa ce vanzatoarea se uita ciudat la mine de jos pana sus si invers…Insa gasesc in general,mai putine cizme…pot sa ma laud cu o colectie superba de sandale:)

    1. salut si bine ai venit pe la noi. 🙂
      am auzit si eu ca in spania papucii sunt mai latareti, asa gen romania. dar ma duc in august in ro si cred ca mai achizitionez ceva de pe la patrol, daca mai exista. 😀

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s