Jurnal de Belgia

O bodega romaneasca la Bruxelles

N.B. Pe parcursul acestei postari, inclusiv in titlu, cuvantul „bodega” e folosit cu sens peiorativ.

Cand inca nu incepusem munca la actualul job si aveam timp liber de haladuit pe strazile Bruxellesui, am fost sunata de un potential client care dorea consultanta pentru obtinerea statutului de independent. Desi discutia in principiu e simpla (ai actele, se poate, nu le ai, pacat), tipul a insistat sa ne vedem la o cafea sa discutam in detaliu.

Simtindu-l din glas ca i-ar placea un loc unde sa poata comanda in romaneste, ma scap si pomenesc de barul romanesc de la De Brouckere. Numai ca incepe omul meu sa mi se vaiete ca el nu cunoaste Bruxellesul si habar nu are unde e ala. Dar… (normal ca era un dar prin fraza) stie el un bar detinut de o alta romanca pe la Porte de Hal si foarte aproape de casa lui. Bine, zic eu, nestiind ce ma asteapta. Si il rog sa imi trimita un mesaj cu adresa exacta ca sa pot sa pornesc GPS-ul caut pe Google Maps.

Luni dimineata, inarmata cu stomacul neprihanit de cafea, cu creierul doritor de ceva cofeina si cu adresa in mana, purced in expeditie. Ajung la Porte de Hal (poate ma duc sa ii fac ceva poze intr-o zi ca sa vi le arat), reusesc sa gasesc gura de metrou potrivita si o iau la pas spre locul faptei. Am uitat sa va spun ca era un frig de crapa nisipul (-7 grade e cam putin pentru Belgia), dar soare. Asadar, dreptul in fata stangului, trecem de o intersectie, acum o luam putin de tot la dreapta, unde se curbeaza strada, cascam gura la cladiri, constatam ca sunt cam multi marocani in zona, deci notam sa nu ne manance sub viitorul delfin sa vizitam cartierul noaptea, si… ajungem.

Hmmm. Mai intai am facut niste ochi mari ca sa ma asigur ca ala e numarul, apoi am deschis mesajul cu adresa ca sa fiu si mai sigura. Dar, sa va explic. M-am regasit in fata unui „local” cu geamuri mari de sticla la strada, prinse in cadru metalic. Numai ca fie erau de pe vremea lui Pazvante Chioru’, fie au fost utilizate atat de intens incat intentionau sa isi dea demisia pe neanuntate. Sticla era vopsita partial ca sa ascunda ochiului ce se petrece inauntru. Atat partea festita, cat si cea natur, dar si ramele metalice, expirau inspirau mizerie si decrepitudine. Nu numai ca dadeau aceasta impresie, dar am privit tampa manerul usii vreo 30 de secunde incercand sa ma decid daca sa ma risc sa pun mana pe el sau nu.

Imi fac curaj si imping delicat usa, ca doar sunt o doamna, ce bip mea! Numai ca usa nu a fost impresionata defel si a trebuit sa fie convinsa din interior de o mana ferma de barbat. Care barbat s-a dovedit a fi un tanar la vreo 23 de ani, cu un intelect putin sub medie (desi nu sunt chiar convinsa), dar cam timid, asa ca era ciuca mistourilor pe acolo, dupa cum s-a dovedit ulterior. Buuun, deci am reusit sa intru…

Socul si groaza continua! Locul arata mai rau decat orice crasma din gara din Vaslui. Am ezitat intre a sta in picioare cat mai aproape de usa si a-mi face curaj si a ma aseza la o masa. Am ales masa de nevoie. Si, in prostia mea de moment, am comandat si o cafea. Apoi m-am intrebat serios daca ar trebui sa ating masa sau ceasca, caci totul arata asa de curat de parca fusese spalat cu aceeasi carpa, recte mopul.

Apare si musteriul meu, cu concubina de mana. El parea in largul lui in locul ala, ea mai finuta, dar obisnuita sa lucreze in baruri dubioase. Si, din vorba in vorba, aflu ca el vine din Italia, ca are peste 35 de ani si ca ea e in Bruxelles de peste 4 ani. Brusc incep sa ma intreb cum de i-a dat lui prin cap sa imi dea intalnire in acel loc, in conditiile in care, cu cucoana de mana, ar fi trebuit (teoretic) sa fie in stare sa gaseasca un bar din centrul orasului, adica ala pe care il sugerasem eu.

Vorbim noi ce discutam, cafeaua coboara inspre vezica si, in naivitatea mea, decid sa utilizez toaleta. Eeee, abia aici spelunca, frate. In primul rand, nicio parte rezervata special persoanelor de sex feminin – adica trebuie sa treci pe langa pisoarul situat fix la intrarea in toaleta ca sa ajungi la o cabina. Si erau doua cabine: una care parea mai jegosica si alta care, culmea, parca era ok, numai ca nu avea hartie igienica. Mi-am folosit servetelele din dotare si am utilizat-o pe a doua. Abia la sfarsit mi-am dat seama de ce nu avea hartie: nu era functionala! Adica nu puteai trage apa. Deci am iesit de acolo cu obrazul crapandu-mi de rusine. Dar mi-am revenit repede cand am vazut ca nu e niciun semn de avertisment, nimic.

Pana la urma am scapat cu viata din acel loc al groazei, dar restul zilei mi l-am petrecut spalandu-ma de n ori pe maini cu sapun si facand baie. Nu am manifestat semnele vreunei bolesnite dupa, dar asta nu e surprinzator, caci am stomac de ardelean trecut prin scoala militara, Bucuresti si Moldova. Noroc cu asta!

Anunțuri

10 gânduri despre „O bodega romaneasca la Bruxelles

  1. Fata mea, unde ii gasesti?!?!!? Pe bune, as intelege daca ai spune ca te pregatesti sa scrii un „roman de caracter” sau alte chestii culte in cap. Dar pana una alta, „cufundarea in meandrele concretului” mi se pare nitel exagerata 😀

  2. Culmea este ca exista persoane carora CHIAR LE PLACE respectivul mediu, pe ACELA il prefera.

    „Expunere de motive”: Cu niste (MULTI) ani in urma, in Timisoara exista un „birt de cartier” (numit – culmea! – EXACT „La calul balan”). (Paranteza: Hm! Uite ca ACU” imi dau seama: am mai trecut pe acolo de atunci, mai recent, dar numai „in goana masinii”, si – intrucat ar fi situat intre o intersectie cu cedarea trecerii si parcarea unui hotel – sunt atent numai la drum, nu si la ceea ce se intampla dincolo de „spatiul verde”, astfel incat nici nu stiu daca birtul o mai fi existand sau nu; in orice caz, nu mai are „amploarea” de-altadata, cand – cu exceptia iernii – spatiul verde juca rol de „terasa de vara” neamenajata. S-ancheiat paranteza.)
    Intr-o imprejurare oarecare, am fost in situatia de a astepta pe cineva timp mai indelungat (stiind dinainte ca va fi timp lung) in acea zona. Pt comoditate (era un timp incert – nu era sigur daca urma sa ploua sau nu) am ales (de la distanta) sa astept in birt, urmand sa fiu luat de acolo la plecare.
    La intrarea in birt am constatat o situatie similara celei descrise in articol. Eram RUPT de sete, si TARE-as fi baut oarece potabil, dar cand am vazut cum aratau paharele era sa renunt. Barmanul se uita la mine (eram deja in fata tejghelei si ii spusesem ca mi-e sete), si-o fi vazut ca m-am schimbat la fata, si in clipa urmatoare de undeva de sub tejghea, dintr-un loc invizibil din fata, a aparut ca prin minune un pahar sticlind de curatenie si omul mi-a destupat o noua sticla de apa minerala. Ulterior, cand mi s-a facut pofta de-un coniac, s-a vadit ca avea „la separeu” si un „ţoi” (paharul gradat cu care se masura portia servita) la fel de curat (desi cele „puse la bataie” erau la fel de slinoase ca si restul birtului).
    Ca sa pot sedea la o masa sa citesc, dupa ce i-am explicat barmanului ca urma sa stau timp mai mult, acesta, cu multa bunavoita (motivata de bun-simt, nu de vreun interes pecuniar) mi-a eliberat o masuta curata – din lateralul tejghelei – (pe care fusesera depozitate niste pahare, si ladite cu paine, si fete de masa si servete textile curate, si cine-mai-stie ce) pe care mi-a pus o fata de masa imaculata, si mi-a adus de undeva „din spate” un scaun acceptabil de curat.
    La mirarea mea referitor la diferenta de „tratament” intre mine si restul clientilor, el mi-a povestit (aparte, sotto-voce, nu cu voce tare printre clienti) ca atunci cand a preluat (in mod intempestiv) gestiunea birtului, cu multi ani in urma (in urma arestarii fostului gestionar pt delapidare) primul lucru pe care l-a facut (birtul aratand atunci ca in aceasta descriere) a fost sa ramana la serviciu ore in sir peste program ca sa faca o curatenie mare, incepand cu zugravirea peretilor, cu vopsirea „tocariilor” de la usi si ferestre si cu raschetarea si ceruirea podelelor de scandura (fost date cu motorina), continuand cu „frecarea” „la sange” a mobilierului (tejghea, mese, scaune) si a sticlariei usilor si ferestrelor, si terminand cu fierberea (cu soda caustica) a veselei, in scopul curatarii si dezinfectarii acesteia. Al doilea lucru pe care l-a facut a fost constatarea reducerii cu peste 90% a clientelei anterioare, care „fugise” de acolo „fiindca era un local prea pentru domni” (iar „domnii” nu veneau pe de o parte fiindca era situat intr-un cartier „plebeu” si pe de alta parte pt ca-i mersese vestea ca era un local… nefrecventabil).
    Ulterior, omul „pierduse” ani in sir incercand sa readuca in mod intentionat localul in starea de decrepitudine in care il preluase, si dupa ani de zile reusise sa-si recastige si clientela – in cea mai mare parte constituita din betivii cartierului – (de castigul de pe urma careia era FOARTE multumit). Si de atunci se invatase omul cu dublul standard: locul (minuscul si oarecum ascuns (de catre tejghea) de privirea clientilor) unde statea el era curat, si vesela folosita de el personal la fel (ca si toaleta rezervata lui si chiuveta de la tejghea), pe cand toata zona destinata clientelei era… asa cum era: geamurile (si sticlaria in general, inclusiv vitrina pultului) se spalau poate chiar mai des decat anual, podeaua (data anual cu motorina) era spalata (oarecum) ori-de-cate-ori incepea o perioada secetoasa (in rest se curata cu farasul excesul de noroi), apa (rece) in care (cu economie de detergent) se spalau (intr-un lighean) paharele, ţoiurile si restul veselei (acestea fiind ulterior clatite la chiuveta in apa curenta) era schimbata poate chiar zilnic etc. Brrr! (Sper ca n-ati citit pe cand va pregateati sa luati masa…)

    Cand ‘oi ajunge la vreun eventual articol care sa trateze „milostenia” fata de cersetori, poate ‘oi fi in dispozitie suficient de locvace incat sa descriu si cealalta… „experienta de viata” avuta de mine intr-un asemenea „birt de cartier”, de aceasta data intr-unul ultra-central.

      1. Pai daca esti romanca!?! (Unde mai pui ca (probabil) si preturile acolo erau ceva mai mici decat „dincolo”, si s-o fi gandit ca-ti face economie – sau MAI rau: o fi zis ca daca EL te cheama. poate exista riscul sa-l lasi sa plateasca EL consumatia comuna.)

  3. S-o fi simtit bine stiind ca a platit cu vreo doi euro (in total) mai putin decat ar fi platit „dincolo” pt aceeasi consumatie. (Unde mai pui ca „aici” dumneata NICI nu te-ai aventurat sa mai consumi si altceva; „dincolo”… poate n-ar fi fost atat de sigur.)

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s