Filme, carti · Jurnal de Belgia

Despre subiectivism in aprecierea filmelor

Acum cateva zile citeam pe la SLVC despre A Dangerous Method, filmul care expune relatia dintre mos Freud si tata Jung. Si mi-am amintit cate pareri impartite am auzit depre pelicula: ba ca ar fi monotona, ba ca ar fi inconsistenta, ba ca ar fi asa si pe dincolo. Eu mi-am inchis urechile si am preferat sa imi formez singura o opinie, deci m-am dus si l-am vazut. Si asta este doar exemplul aflat la indemana despre cate interpretari si opinii poate naste o reprezentare cinematografica.

De obicei, cum apare un film, cum apar si criticile avizate, adica ale specialistilor. Care critici nu sunt pentru muritorii de rand, ci pentru cei cu adevarat specializati si/sau pasionati, caci iti vorbesc despre simboluri, tehnica regizorala, unghiul de incidenta al luminii pe corpul veiozei, ridicarea din spranceana a figurantului imbracat cu camasa verde etc. Dupa acest prim val restrans de opinii, urmeaza tsunamiul pentru publicul larg. Adica critici si criticuti de la tot felul de ziare si reviste (mai mult sau mai putin glamour), inspirati de valul precedent si inarmati cu senzatiile traite sau nu pe propria lor piele la vizionare, scriu articole in tonul publicatiei care ii gazduieste, favorabile, neutre sau ucigatoare. Ultimul nivel, grosier vorbind, revine publicului larg care, in functie de gusturi si de ratiunea cu care este sau nu dotat, decide daca un film va fi vizionat au ba si apoi incepe sa critice dupa cum il taie capul.

Nu de putine ori s-au vazut filme aspru criticate de specialistii de la varf, dar cu un box-office rasunator. Bine, nu vorbim de Fast & Furious, de exemplu, care nu are cum sa intre in categoria filmelor de arta, dar a reusit sa stranga incasari foarte bune. Asta mai spune cate ceva si despre nivelul de cultura al preferintele publicului larg. Iar filme deosebite ca si realizare, adevarate reprezententante ale celei de a saptea arte, nu au reusit sa stranga nici macar banii investiti. Oricum, in lumea noastra, block-busterele vin de cele mai multe ori de la Hollywood…

Ce vreau eu sa spun este ca aprecierea unui film, ca si a oricarei alte manifestari artistice, este subiectiva, in sensul ca tine foarte mult de personalitatea privitorului si de gusturile sale. De cele mai multe ori femeile nu prefera filmele cu teme razboinice, iar barbatii sigur nu s-ar uita la filme romantico-plangacioase (exista si exceptii, stiu!). Asadar, doar pentru ca un prieten mascul imi spune ca nu stiu ce comedie romantioasa nu e buna de nimic, nu trebuie sa il cred pe cuvant. Deci nu ar trebui sa ne bazam decizia de a vedea sau nu un film pe parerile disparate ale altora. Excludem de aici cazul in care noi si ceilalti avem exact aceleasi gusturi, desi cam greu de intalnit astfel situatie.

In cazul meu propriu si personal, ca imi e cel mai aproape, decizia de a viziona sau nu un film are la baza multi factori: curiozitatea fata de ceva laudat/hulit, subiectul citit in 3 linii pe undeva pe net, un actor de pe afis, titlul mai interesant, uneori chiar si numai afisul in sine, dispozitia de moment, preferinta unui prieten… Si lista poate continua (ce cliseu!). Melancholia m-a atras prin afis si, desi mie mi-a placut, amicii cu care am fost au avut o parere contrara. The Ides of March, desi a fost politic (impreuna cu razboiul, constituie doua teme care ma fac sa ma gandesc de doua ori inainte de a citi o carte sau a viziona un film), m-a facut sa vreau sa il vad datorita numelor de pe afis. Apoi, Ryan Gosling m-a facut sa incerc si Drive, care nu mi-a placut… Dar nu regret ca l-am vazut – a fost o experienta.

Mai ales dupa ce am vazut Drive, m-am invatat minte sa nu mai pun mare pret pe treiler. Asta in particular arata un film cat de cat alert, dar cu substanta. Numai ca mie mi s-a parut ca treilerul a cuprins tot ce era alert in film… Prefer sa ma bazez pe instinct cand aleg un film, desi probabil ca salt unele bunicele asa. Pana la urma, nu ai cum sa stii daca iti place un film pana nu il vezi. Eu am reusit sa trec peste reticiente initiale (habar nu am de unde au aparut) si am vazut pelicule de care nu m-am apropiat ani verzi, desi au fost laudate si ras-laudate. A se vedea aici Cruel Intentions – dupa ce l-am vazut m-a facut sa ma intreb cum am putut trai in ignoranta atatia ani.  

In concluzie: e frumos ce iti place!

Anunțuri

10 gânduri despre „Despre subiectivism in aprecierea filmelor

  1. Cred ca totusi suma a „e frumos ce iti place” s-ar putea reduce la simpla parere personala, cat despre restul, nu cred ca ar fi o halucinatie in masa, cand vorbim de blockbustere, nu poti sa negi ca orice film ce atinge 70-80% din populatie nu are ceva bun in el, iar Drive a fost unul din acele filme ce a experimentat un alt nivel al filmelor de arta, asta pentru ca a combinat cadre chiar clasice cu o coloana sonora ciudata moderna si un subiect destul de crud si prea real pentru unele persoane.
    E frumos ce iti place, dar vorba romaneasca zice ca daca o persoana iti zice ca esti beat, te indoiesti, in schimb cand 10 persoane sau mai multe iti spun acelasi lucru, te duci si te culci 🙂

    1. Eu nu am spus ca un film nu e bun doar pentru ca nu imi place mie. 🙂 O fi Drive excelent, nu zic nu, dar sigur nu a fost pe gustul meu…
      Ce incercam eu sa spun e ca, totusi, filmele se apreciaza mai ales prin prisma experientei personale si doar pentru ca 10 mi-au spus ca e prost nu inseamna ca voi refuza sa il vad.
      Cat despre proverbul romanesc cu betii, daca cei 10 is mai beti ca mine, ma gandesc inainte sa ii cred. Romanul e plin de proverbe si sfaturi, ca are timp sa le conceapa. 😀

  2. asa e, ai dreptate cu postarea…eu aleg filmele in special in functie de actorii care joaca in ele si trag un pic cu urechea si la critici…acuma despre Cruel Intentions, l-am vazut cred prin clasa a 9-a si a fost multi multi ani filmul meu preferat, asta pana sa apara primul Twilight :)..(cartile din seria Twilight mi-au placut f f mult, primele 2 cu precadere) . Oricum, astea sunt filme pe care le-as revedea oricand cu placere!
    si…La multi ani pt maine!! (in caz ca nu mai trec pe la tine) 🙂

  3. De obicei, este ușor de imaginat care ar fi cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla, dar este și mai dificil de imaginat cel mai bun lucru. Imprevizibilul poate apărea când te aștepti mai puțin și să se schimbe tot. Asa si cu filmul pe care alegi sa-l vizionezi!

  4. Driver nu m-a dat nici pe mine pe spate. Trec peste subiect, care a fost așa și-așa, și ajung la amănunte aparent nesemnificative, cum ar fi faptul că aproape jumătate din film eroul principal umblă prin oraș, pe străzi, în instituții, restaurante, cu geaca aia de piele albă plină de sânge, fără să suscite prin asta cine știe ce reacție în jurul lui. Hai să fim serioși! În situații de genul ăsta, mai ales în SUA, poliția e călare pe tine în cel mult trei minute, alertată de cineva la telefon.

    1. Draga Mel, cand a iesit plin de sange pe fata din baie si s-a uitat sa vada daca mai apare careva in peisaj numai bun de impuscat, mai bine de jumatate din sala a pufnit in ras. Si nu ai inteles tu: el e cowboy, nu ii pasa lui de Politie. :))))

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s