Cred ca e unul din cele mai grele lucruri din lume si multi oameni mor neincetand sa se minta permanent, chiar daca nu voit, ci mai mult inconstient… Dar, sa ma explic.
De ceva vreme tot am impresia ca ceva nu merge. Eu ca eu, dar Mr. G si mai abitir. Nu, dragi membri ai familiei, nu ma refer la relatia noastra, ci la cariera mea profesionala prin Vestul Salbatic. Adica am deja 2 joburi la activ intr-un domeniu bine vazut, dar nu am reusit sa ma simt la locul meu sau sa pot sa spun ca imi place. Asadar, in loc sa dau inainte, bat pasul pe loc, sau chiar dau inapoi. Vreau eu cariera internationala, dar parca nu sunt dispusa sa imi sacrific cativa ani din viata pentru rabdari prajite, caci am emigrat din alte motive.
Bun, avem o problema, se impune o analiza. Acum erau doua variante, iar prima si cea mai nesanatoasa ar fi fost sa spun ca ceilalti sunt nebuni si ca eu trebuie sa continui, doar doar o iesi ceva pana la urma. Aceasta ar fi si varianta facila din punct de vedere psihologic, caci nu iti pui probleme prea mari, ceilalti sunt impotriva ta, Universul etc. Eu am sapat un pic mai adanc, „incurajata” fiind si de masculul din ograda. Si am reusit sa recunosc cu voce tare ce simteam de multa vreme: nu imi place ceea ce fac! Mai bine zis, ce faceam… Oau! Ii mai dau si drumul pe net ca sa fiu sigura ca nu mai am cum sa ma ascund dupa deget. Ce e si mai amuzant e ca fostul meu job din Romania poate fi sintetizat ca un fel de 3in1, iar una din cele trei parti imi displacea profund si fix ceva asemanator am ajuns sa fac pe aici. Dar am acceptat ca dadea bine in fata familionului (maica, ai o facultate si un master, si nu la private!) si a restului lumii. Clar, trebuie sa cresc mare si sa imi pese mai putin de unele dezirabilitati sociale!
Asadar, am aflat ca nu imi place ce fac, dar ce imi place sa fac?! Simplu ca buna-ziua: as vrea si eu un job care sa imi lase mintea sa se odihneasca ca sa am energie sa scriu mai apoi sau chiar in timpul lui, care sa ma puna in contact cu oameni pentru a avea despre ce sa scriu, care sa imi asigure un venit decent ca sa nu imi mai fuga mintea la alte cele si care sa imi lase si ceva timp liber sa imi fac mendrele. Suna ca din carti, nu?! Deci, am stabilit ce vreau in mod teoretic, mai trebuia sa gasesc si o denumire practica, ceea ce ma condus la doua variante: ori asistenta administrativa (adica un fel de secretara care nu dactilografiaza), ori barmanita, sau chiar ambele daca se poate. Va rog, nu radeti! 😀 Poate unora vi se pare ciudat, dar asta simt in acest moment. Nu spun ca as face asta tot restul vietii, dar cred ca vreun an, doi mi-ar face foarte bine. Macar as avea timp sa ma hotarasc ce fel de scrieri as vrea sa abordez, dar despre asta in alta postare.
Si daca tot am recunoscut fata de mine, am si purces la infaptuire. Adica mi-am ferchezuit un CV de zici ca toata viata mea numai asistent administrativ am fost, ceea ce nu e chiar o minciuna, caci in toate joburile pe care le-am avut pe mine a picat si magareata cu linsul hartiilor, udatul florilor si comandatul rechizitelor. Deci, daca pot sa fac mai mult de atat, de ce nu as putea sa fac doar atat?! Mai ales ca mai vorbesc si ceva limbi straine… Referitor la cealalta varianta, va povestesc maine ce am realizat. 😀 Asta nu inseamna ca am incetat sa aplic pentru posturi de recruiter, doar ca mi-am cam dat seama ca oricat de bine as juca teatru, la interviuri se simte cum-necum lipsa mea de motivare. Stiu, pentru ca am vazut si eu la candidatii mei…
De ce am ales sa fac publica aceasta decizie foarte personala?! Poate le da unora de gandit… Mai ales ca viata e prea scurta ca sa faci ce nu iti place. Cred cu tarie ca daca si in Romania s-ar promova ideea ca trebuie sa faci ce iti place si ce ti se potriveste ca si meserie, am fi mai productivi ca natie si poate „ar merge si tara mai bine”.
Acuma fug sa mai arunc un ochi pe site-urile cu anunturi.
LE (adica un fel de post-scriptuum :D) : Dupa ce un prieten foarte incapatanat din fire a incercat ieri sa ma convinga pe Messenger ca nu am dreptate si ca daca dau inapoi ca si functie e ca si cum as irosi investitia economica facuta in anii de scoala, mi-a venit in cap doar o propozitie: „Vreau sa incetinesc putin ritmul intr-o lume nebuna…”.
Pe aceasta cale, ii retransmit (lui si celor care poate simt nevoia sa imi argumenteze contra) ca nu am spus ca ma calugaresc sau ca nu voi incerca sa fac mai mult cu viata mea. Printre altele, Mr. G are o idee nastrusnica cum ca la un moment dat i-ar placea sa deschida un restaurant… Si tot printre altele, eu chiar vreau sa scriu. Si sa public, bineinteles.
Jurnal de Belgia 
Uffff, in ce hal m-ai lovit. Cu aceleasi dureri existentiale ma confrunt si eu, doar ca nu reusesc sa vad luminita de la capatul tunelului- adica inca nu-mi dau seama ce anume mi-as placea sa fac. Ideea e ca am investit mult timp, energie, bani, etc etc in ceea ce fac si mi se pare ca as pierde enorm daca as schimba macazul. Stiiiiiiiiu, as face ceea ce-mi place, as fi motivata si alte alea- dar si domeniul actual mi-a placut candva. Daca schimp si peste 2-3 ani voi fi in aceeasi situatie? O iau de la capat? Incep tot felul de specializari si le las in aer…? Greu nenicule!!!!
Uite de aia nu ma arunc eu in tot felul de specializari. 😀 Adica masterul a fost mai generalist si de actualitate.
Dar, daca pun mana pe un job de pilit unghii, o sa ma bag la specializari… de limba franceza, de exemplu. De fitness, ca sa continuam. Sau alte seminarii care sa ma mentina in contact cu lumea si cu activitatile care dau bazait in creier, dar care sa nu ma oblige cu nimic. Adica, am chef fac, nu am chef, nu fac. 😀 Iar eu am chef tot timpul…
mdeah … uite, eu fac absolut ceea ce imi place sa fac, dar pe de alta parte nu este ceea ce se cheama job permanent, in sensul de „durata nedeterminata”. Bine, nu sunt vreun culegator „sezonier” de ceva fructe 🙂 … simt eu nevoia sa precizez. Asa … si nici venit ca unul cu mai putine studii ca mine dar care lucreaza in industrie nu am. Si tare mi-e teama ca daca as schimba jobul pe unul in industrie as ajunge la concluzia ca da, ok, am bani mai multi, dar ma duc in sila la munca. Si daca ma duc in sila, probabil ca nu voi face bine ce trebuie sa fac acolo si probabil ca ma vor da afara si probabil ca nici banii aia mai multi nu-i voi mai avea la un moment dat. Hmmm … complicat!
domnu’, sunteti cumva freelance?! 😀
sa stii ca mi se pare ok atitudinea ta. adica cateva sute de euro ar putea face diferenta in contul in banca, dar aproape sigur nu in viata ta de zi cu zi. asa ca mai bine faci ce iti place in conditiile care iti plac, decat sa faci ce nu iti place si apoi sa dai banii aia in plus pe alte bazaconii precum tratamente etc. 🙂
nu-s freelance. dar ce ne facem ca intr-o balanta atirna nu numai banii care-s mai putini. ok, cu asta ma impac avind in vedere ca fac ceva misto. in balanta aia mai atirna si faptul ca jobul nu este „permanent”, adica „pe durata nespecificata” sau „nelimitata” nu stiu care ar fi terminologia corecta.
parerea mea: daca banii, chiar asa mai putini, iti permit sa faci si o provizie in caz de duamni feri, e ok. iar permanenta jobului nu e foarte relevanta, atata timp cat iti gasesti de munca si nu stai pe tusa. cred ca iti cunosti domeniul si vei simti daca e cazul sa te panichezi si sa schimbi macazul.
… te-ai gandit sa scrii articole intr-o revista de profil….? Am descoperit ca poate reprezenta o modalitate foarte buna de a-ti face singur publicitate, a scrie (ceea ce in cazul tau nu e un chin cum e pentru mine 😛 ), a comunica ceea ce gandesti si mai ales pe ceea ce te-ai pregatit …. poate fi o idee de a merge mai departe intr-o maniera decenta, nu?
Dilemele tale banuiesc ca sunt universal valabile si pentru restul generatiei tale. Altii au studiat non-stop 22 de ani, fara pauza pt a-si pune intrebarea: si dupa? ce stiu eu sa fac? Sa fiu flexibil(a) pana descoper ceea ce-mi place sa fac in viata! :D:P
O zi faina!
asta-i planul! numai ca nu pe resurse umane si nici psihologie gen „Dr. Phil” nu ma apuc sa fac. 😀
as vrea sa scriu cam tot in genul blogului aici de fata, dupa cum s-ar denumi in presa „articole glamour” – un pic mai profunde de atata. politica si analizele economice serioase ies din discutie.
si „cincinalul” mai prevede sa scriu in limba engleza (am sanse mai mari sa fac bani)…
no, pana ajung sa ma pot intretine din asta, am nevoie de un job care sa imi permita sa exersez. 😀
oricum, un post de asistenta administrativa intr-o firma consultanta pe afaceri publice poate duce in locuri nebanuite, de exemplu. 😛
Ma aflu oarecum in situatia ta… Merg la munca fara sa imi placa ceea ce fac. Sau poate imi place catusi de putin, desi am diploma si master in alt domeniu, dar nu-mi plac sefii, atmosfera si conditiile de acolo. In fiecare dimineata ma iau durerile de cap cand stiu ca trebuie sa merg din nou la munca. Dar problema cea mai mare e ca nu gasesti momentan de munca in tara. Ca deh: E criza.
eee, in Romania mai e si problema felului in care sunt tratati angajati. mai sunt si pe aici nebuni care te cred sclav pe plantatie, dar cel putin nu se creeaza atmosfre tensionate etc.
si pe aici companiile sunt cam reticiente in ceea ce priveste angajarile in perioada asta, dar perseverenta e mama reusitei. 😀
Si eu visez sa-mi deschid un restaurant, cat despre facutul ce-mi place FACCCCCCCCCCC ASTAAAAAAA, dar nu am bani, si nu de putine ori Sot imi aminteste de asta.
Sper sa gasesti fix ce-ti place.
Spor.
pai fa-te si tu profa la o scoala particulara. 😀
mersi, sper si eu sa gasesc.
M, scolile particulare au fix grila noastra de salarizare, cel putin asta de la noi din Pitesti.
alta tara, atunci. 🙂