… si nu oricum, ci insistent.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la unii oameni pe care ii am in lista de contacte imi vine sa propun o lege care sa reglementeze/restrictioneze utilizarea telefonului mobil. Dar ca sa exemplific, sa nu spuneti ca ma revolt fara motiv…
Asadar, le explic clar oamenilor ca nu pot sa vorbesc la telefon cand sunt la serviciu. Nu de alta, dar daca raspunzi si spui ca poti vorbi o clipa, de obicei celalalt da dovada de logoree si incepe sa iti explice cu lux de amanunte ce probleme are. Si mai explic tot clar, am eu impresia, ca atunci cand vad apelul si am un moment liber sun. In conditiile expuse mai sus, ma astept sa fiu sunata daca e o urgenta si, daca nu raspund, sa mi se lase un mesaj (vocal sau sms).
Numai ca, se pare, ca nu toti gandesc ca mine. Asa ca incepe omul cu un apel. Vede ca nu ii raspund sau ii resping, mai da unul. Si inca unul… Dupa doua – trei ore cand vezi telefonul, te intrebi ce s-a intamplat si unde arde. Bineinteles ca nicaieri…
Deci, asadar si prin urmare, pe aceasta cale as vrea sa precizez ca insistenta nu duce la un raspuns neaparat, dar ar putea duce la o lipsa permanenta de raspuns.
Tot din categoria de nemultumiri recente face parte si atitudinea unor romani plecati pe meleaguri straine, adica in Belgia, si pe care i-am ajutat sa isi faca statutul de independent. Si, desi x-ulescu nu m-a platit cu nimic ca sa il ajut, sa ii stabilesc intalnire si sa imi consum minutele consiliindu-l pe el, cand are o problemuta suna si se asteapta ca eu sa fiu la dispozitia lui. Daca ii spun ca nu pot sa vorbesc, imi raspunde pe un ton tipic de sef care crede ca angajatii sunt sclavii lui si imi precizeza ca trebuie sa vorbim si ca nu are timp sa astepte pana diseara. Bineninteles ca poate sa astepte si 3 zile, dar na… (Mentionez ca nu toti sunt asa, dar am dat de vreo 2 cazuri.)
Si cam atat am avut de debitat.
Jurnal de Belgia 
stim, stim, toti sunt importanti si tu esti sclavul lor. Eu astora le tai macaroana si le si servesc o lectie de bun simt de gen „***lica, vezi ca daca nu te invatam sa tii limba in gura si acum spalai cu ea pe strazi, ia meri la mama ta si intreaba cu ce ai gresit, poate te lumineaza” si in general merge. Insa e mult mai simplu sa pleci din start de la premiza ca si timpul meu costa bani la fel ca si al tau, desi poate suma e modica. In general oamenii pe care ii ajuti pro bono si-o iau in cap si vin cu fantezii din ce in ce mai stringente, asa ca e mai simplu sa invete din start ca la mine apeleaza ca la avocat – remunerat cu ora.
=)) =)) pentru treaba cu limba
ma gandesc si eu cu gratie sa taxez: 50 de centi minutul. sau sa imi fac un sistem de taxa inversa… 😀
niste magari, dom’le! niste magari!
nihaha nihaha
raspunde si tu la telefon si lasa-l deoparte. Sa vorbeasca singuri, daca au capul casi nucile – mic si tare.
nu pot, ca se aude in birou. 😦