Ai, amore!

M-am trezit visand cu ochii deschisi la ea, cu toate simturile invadate de gustul si mirosul ei si cu nevoia acuta de a o atinge. Dorinta era irezistibila, atat de puternica incat nu puteam sa ma mai gandesc la altceva. Ii simteam atingerea pe buze, textura catifelata transmitandu-mi fiori in tot corpul. Vroiam sa fiu mai repede in preajma ei, sa am contact fizic, sa o simt, sa o gust… Parca innebunisem. Abia am asteptat sa plec de la serviciu.

In tram mi-am vazut fata oglindita in geam si mi-am dat seama ca aveam senzualitatea si dorinta intiparite in privire. Ochii mei reflectau nevoia de a fi in preajma ei, buzele mele exprimau dorinta de a o atinge si de a o gusta. Visam doar la sarutul pe care il voi simti de indata ce voi intra pe usa apartamentului.
Imi aminteam nuanta ei ciocolatie si cat de mult o ador. Mi se parae ca nimic nu se compara cu ea, ca nimic nu imi poate provoca o asemenea placere. Dorinta e mai puternica decat mine, ma face sa nu constientizez pe unde merg, sa nu vad ce e in jurul meu. Vreau sa ajung acasa, la ea!
In sfarsit, cu gesturi febrile deschid usa apartamentului si acolo e ea, asteptandu-ma doar pe mine. Neatinsa de nimeni altcineva, doar pentru mine… Nutella, dragostea mea!
Nu, nu mi-am schimbat orientarea sexuala. Si da, am exagerat putin (mai mult) in descriere. Dar Nutella cred ca tinde sa devina dragostea vietii mele.
Oricum postarea a fost inspirata de un mic eveniment petrecut undeva in Romania, intr-un oras universitar din inima Ardealului, intr-un apartament cu 3 camere impartit cuminte de 2 baieti si o fata. Si unul din baieti, sa ii spunem PB, vine acasa intr-o dupa-amiaza de vineri (probabil) cu un trofeu mult ravnit obtinut de la magazinul de vise: un borcan de Nutella sau Finetti (nu s-a putut stabili cu exactitate marca, dar profilul lui psihologic sugereaza ca era vorba de Finetti). Aseaza pretiosul bun in frigider si se retrage in camera sa sa isi odihneasca neuronii obositi dupa luptele intelectuale nesfarsite avute cu sefa lui.
Tarziu in noapte, apare in peisaj si al doilea locatar de sex masculin al apartamentului, sa ii spunem NI. Numai ca acesta nu vine singur, ci insotit de prietena lui, fata care ii aprinde simturile si imaginatia. Si cum omul are o imaginatie bogata, se indreapta inspre frigider ca sa isi caute inspiratia pentru noaptea de pasiune care se anunta. Ochii lui antrenati vad imediat borcanul de Nutella/Finetti si sesizeaza potentialul aproape nelimitat al produsului. Il ia si se indreapta inspre camera lui, unde prietena il astepta cu si mai multe idei creative… Ce s-a intamplat dincolo de usa este cenzurat, altfel o sa imi fie suspendat blogul.
A doua zi dimineata, PB se trezeste cu dorinta clara de a infige o lingura in borcan si de a-si incepe ziua cu cea mai buna chestie ciocolatie de gen feminin pe care o cunoaste. Inainte de a se duce la frigider, se pregateste intens pentru intalnire. Stiti voi, preludiul face totul. Se spala baiatul nostru pe ochisorii cei verzi, isi prepara o cafea, o toarna in cana, o lasa sa se raceasca putin (ii plac femeile fierbinti, nu si alimentele la temperaturi ridicate), toarna si putin lapte si se indreapta spre frigider. Usa obiectului electrocasnic e singurul obstacol care mai sta intre el si deliciul suprem. Parerea lui! Deschide si cauta cu priviri infometate borcanul. Si il tot cauta vreo cateva zeci de secunde bune… Unde putea sa se ascunda?! Ca frigiderul nu e burdusit cu nimic! Neintelegand ce se intampla, se indreapta inspre dulapuri cu gandul ca poate cineva l-a mutat. Dar deja organismul lui intrase in stari confuze: panica, disperare, dor profund. Nimic, niciunde nimic. Se gandeste ca a fost doar un vis, ca de fapt nu a existat niciodata… Dezamagit se aseaza la masa privind in gol in cana de cafea.
Misterul s-a elucidat cand NI a intrat pe usa bucatariei ciufulit, obosit si cu urme evidente de ciocolata pe gat. Ce s-a intamplat apoi este de asemenea cenzurat.
Nu s-a stabilit cu exactitate unde era colocatara in tot acest timp. In prezent, toti trei sunt inca in viata (ranile fizice si sufletesti s-au vindecat) si inca impart acelasi apartament.
A, si un alt motiv din spatele acestei postari e faptul ca am vrut sa vad daca pot sa produc un pasaj gen „Sandra Brown”. Teoretic pot, practic as mai avea de lucru (daca as vrea sa fac o cariera din asta!).

7 gânduri despre „Ai, amore!

  1. >Gurile rele zic să ceea ce ni se vinde nouă drept Sandra Borwn e produsul imaginației unui inginer de prin Moldova. Lăsând însă anecdota la o parte, zic și eu ca și ceilalți comentatori: ai talent la scris, așa că… tastele sunt numai ale tale! 🙂

Lasă un răspuns la silavaracald Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.