Noutati

Am mai multe noutati, hilare zic eu, din viata mea si m-am gandit sa le impartasesc cu voi… Nu, nu mi-au facut porcusorii pui

In primul rand, Mr. G a redescoperit Facebookul. Pe vremea cand partajam acelasi laptop, mai intra pe contul meu si mai arunca cate un ochi sau chiar doi la ce mai fac forstii colegi de facultate. Cand nu am mai impartit acelasi laptop, mai tot tragea cu ochiul peste umarul meu la cate-o poza cu porcusori de guinea pe Facebook. Pana cand duminica a inceput sa ma descoase despre cum ar putea sa-si faca cont. Mi-am amintit brusc ca el are deja un cont sub un nume “de imprumut” la care ii pierduse parola. Asa ca am inceput o sedinta de consiliere in care i-am explicat pas cu pas cum si ce trebuie sa faca. Asta in conditiile in care el are contul in limba romana si eu in engleza, deci nu intelegeam nimic din ce imi spunea el si invers…

Pana la urma i-a dat de cap si a inceput sa ma bazaie cu alte intrebari, gen “ala cine-i?”, ca nu-si mai amintea nume complete sau unii aveau conturi sub alte porecle. Asta in timp ce eu imi rupeam timpanele transcriind un interviu… Las totul balta si ii trimit sugestii de prieteni. Ce credeti? A urmat un potop de “uite, sunt prieten cu icsulescu!”. Scopul lui e sa ma egaleze la numarul de prieteni, desi a zis ca nu o sa-i adauge decat pe cei pe care ii cunoaste. Deci nu o sa-i iasa… Iar drept rasplata a trambitat sus si tare ca e insurat cu mine. Mai ca imi vine sa cred ca si-a recuperat contul ca sa stea cu ochii pe amantii mei. Oricum, daca-i intalneste, sa le spuna ca revin dupa ce termin cu tot felul de cursuri si alte preocupari mai importante. :D

In alta ordine de idei, am decis sa ma organizez mai bine. Si sa nu renunt la “businessul” meu de facut acte pentru romani, chiar daca ma batea un gand serios, ca inca aduce bani. Dar cum deja eram cu nervii in pioneze de la telefonul care suna si nu se mai opreste si de cele mai multe ori doar pentru informatii gratuite, pasul normal a fost sa separ telefoanele. Adica un numar privat si altul “profesional”. In plus suna si cand sunt pe la serviciu si e cam batator la ochi. Numai ca nu-mi place sa umblu cu n telefoane dupa mine, ca sigur il uit eu pe unul pe undeva… Deci mi-am comandat un dual sim, cu carcasa de silicon si folii de protectie pentru ecran. Mi-au ajuns ultimele doua, telefonul inca nu a fost livrat. Mi-a ajuns si noul SIM, dar nu pot inca sa-mi separ cele doua vieti. Sper sa vina telefonul inainte sa ma urc pe pereti de nervi…

A, si am hotarat sa ne mutam. Ba chiar azi ar trebui sa-i compun propritarului scrisorica si sa i-o trimit recomandata. Iar apoi sa inceapa cautarile! Cam stim in ce zona, am facut si lista cu ce vrem, numai sa si gasim pana la jumatatea lui august. :D Pe lista cu chestii care trebuie sa fie in noul apartament de numara un balcon serios, masina de spalat (sau macar loc unde sa o instalam), soarele sa-l viziteze zilnic dinspre sud etc. Sa ne tineti pumnii!

Amu ma duc la munca ca sa strang bani de chirie. :D

Nu stiu ce-am vorbit asta-toamna

De felul meu sunt o persoana cautata. Atat de cautata ca uneori imi vine sa arunc telefonul pe geam, noroc ca nu-i chiar al meu si ma abtin. Ce-i si mai interesant e ca ma suna necunoscuti, oameni pe care nu i-am vazut in viata mea. Cei mai multi vor acelasi lucru – acte in Belgia. Diferenta consta in situatia lor si mici detalii care le fac viata mai mult sau mai putin complicata. Avand in vedere ca majoritatea romanilor poarta cam aceleasi nume, e de la sine inteles ca imi amintesc cu exactitatea unei memorii de calculator supra incarcate fiecare caz in parte… Nu-mi amintesc prea bine ce am mancat ieri dimineata, dapai ca nea’ Gheorghe vrea sa-si faca acte cu diploma soarecelui ce-i mananca cucuruzul si pe adresa maidanezului de la blocul matusii.

Numai ca toti acesti oameni se cred foarte importanti. Poate or si fi, dar nu stiu eu… Mai ca ma si vad peste cativa ani trasa inapoi din cariera scriitoriceasca de toate vocile astea carora nu le pot atasa o fata si ale caror cazuri nu mi le amintesc cu exactitate. Cum se cred ei asa importanti, de obicei suna si nici macar nu intreaba daca esti ocupata, daca poti vorbi etc. Hai sa zicem ca daca raspund la telefon se presupune ca si pot vorbi. Sa zicem, de amorul artei. Tot in importanta lor, cei mai multi au impresia ca e de la sine inteles ca-mi amintesc cu lux de amanunte ce-am vorbit cu ei acum n luni sau ca fiecare in parte e singurul care ma suna si cu care stau de vorba. Nemaivorbind despre faptul ca unii nici macar nu se prezinta. Asa ca ajung sa stau de vorba cu un anume anonim, care dupa cateva luni are impresia ca ar trebui sa-mi amintesc si ce fel de chiloti prefera. Pe el, nu pe mine!

Avand in vedere cele expuse mai sus, mi-am facut un fel de fraza standard si ii iau de la bun inceput cu rugamintea de a-mi improspata memoria ca sunt cam batrana de la o vreme. Ei, sa vedeti atunci ce ofuscare si ce nervi retinuti aud in vocea unora. Ceva de genul: “cum adica nu-ti amintesti?!”. Pai, simplu: de multe ori ma suna lumea cand merg pe strada, cand frec menta, cand stau pe buda etc. si nu am tot timpul la mine hartie si creion sa notez cu lux de amanunte. Si, pana la urma, de ce m-as chinui?! Ca unii doar vor informatii nu si sa plateasca un serviciu. Asa ca la asa clienti, asa consultant! :D

Ca sa concluzionam si sa nu ramaneti cu impresia ca oi fi nervoasa sau ofuscata sau intr-o alta stare de spirit datatoare de riduri, v-am povestit asta doar ca sa vedeti ce viata grea am. :))))

Atinge-mi-as tactilul!

Eu am o relatie speciala cu telefoanele mobile din dotarea personala – ma atasez de ele. Degeaba imi spun unii sau altii ca ar fi cazul sa evoluez, ca poate imi trebuie ceva mai bun etc., pana nu se naste un pitic in capul meu care sa spuna la fel, nu ma las convinsa. Asa si cu ecranele tactile…

Acum vreo 3 – 4 ani, Mr. G, care-i super pasionat de gadgeturi, si-a tras un Nokia cu ecran tactil. Si cu betisor special de pipait. Cam tot pe atunci mi-am schimbat si eu bunatatea de Nokia insipid cu unul care sa poata intra pe Internet, ca eram in faza “Travian addiction”. Si nu m-am lasat induplecata nici cum sa-mi iau unul care se cerea pipait. V-am mai spus ca nu am nicio treaba cu senzatiile tactile… Apoi se facu momentul sa emigrez si in febra pregatirilor am realizat ca al meu telefon nu putea fi deblocat. Iar Mr. G, tare grijuliu de felul lui, a insistat sa iau tactilul lui ca era mai usor sa piratez vreun wi-fi si sa intru pe Google Maps in caz ca m-as fi ratacit in buricul Europei.

Am tinut telefonul ala din octombrie 2010 pana in mai 2011 cand nu am mai rezistat dorintelor sale de atingere si mi-am luat un frumusel de chiparos de Nokia C3. Bej. Elegant. Cu tastatura azerti+franceza integrala. Ce mai, o bijuterie. Acces la mail, oleaca de internet, o camera de 3,2 MP, exact cat si ce imi trebuia. No, si Nokia asta a functionat extraordinar de bine. Totusi a avut un singur defect – fu furat. Din mana mea, dar asta nu mai conteaza… A doua zi eram ata la magazin si imi luam unul identic, pe principiul ca daca frate’su a fost de treaba, sigur va fi si asta. Numai ca… nu. Dupa cateva luni, rateuri. Nimic care sa-l faca de neutilizat, dar totusi enervant sa-ti sune aducatoarele aminte la miezul noptii ca sa te anunte ca sunt puse a suna pentru ora 10 a doua zi. Si tare debusolant sa te trezesti dimineata, sa pui mana pe telefon si sa constati ca toate profilele definite de tine au disparut nici ele nu stiu unde. Asta mai ales te face sa te intrebi ce-ai facut noaptea trecuta…

L-am dus in service cam prin octombrie anul trecut si am reluat utilizarea unui vechi si antic Nokia, fara gadgeturi si cu o tastatura normala (adica cifrele doar). Dupa doua zile aveam parul cret, ma dureau degetele, imi venea sa il arunc pe geam. Solutia: fostul telefon al sefului meu, un Samsung Galaxy SII, abandonat pe la birou. L-am folosit 3 saptamani, timp in care am invatat ca e un telefon super infometat de Internet si ca e un tactil ca oricare altul pentru mine – adica enrvant. Cand mi s-a intors iubirea bej, eram extatica! Numai ca orgasmul asta permanent nu a durat prea mult ca bejulica a reinceput sa faca fite. Cum sunt o persoana super ocupata, abia acum doua saptamani am reusit sa-l duc in service, dar ma indoiesc ca s-a reparat pe bune.

Bineinteles, intre timp, acelasi Samsung luat cu imprumut… Numai ca am inceput sa ma obisnuiesc cu el. Grav. Si am inceput sa cochetez cu ideea de a-mi schimba telefonul, mai ales ca sunt sigura ca nu va fi niciodata “normal”. Si m-am gandit ca o fi cazul sa intrerupt 12 ani de fidelitate si sa nu mai iau Nokia. Numai ca un Samsung nou, chiar si S2 e cateva sute de euro si nu ma indur ca nu vad necesitatea. Cel putin nu pentru mine. Asa ca mi-am zis ca vom lua unul la mana a doua. Si cum aveam unul sub ochii mei, despre care eram sigura ca functioneaza, ce solutie mai buna decat sa-l intreb pe seful daca nu-l vinde?! Adevarat ca are carcasa cam zdrelita, dar se rezolva cu o husa de silicon… Seful mi-a dat-o evaziv – ca se va gandi la pret. Pe de alta aprte, sefa, pe care incercam sa o atrag de partea mea, s-a uitat lung la mine, m-a intrebat ce am baut inainte cu o seara si daca am gustat cumva ceva si de dimineata si mi-a spus sa nu mai fac tarantele si sa-l iau sa-l folosesc sanatoasa, ca oricum facea panze de paianjeni prin depozit.

Amu, adica fix in acest moment, stau si mau uit la el. La Samsung, nu va ganditi la ce ma gandeam eu! Si constat ca are ecranul murdar, ca e negru si ii trebuie neapart o carcasa mai colorata etc. Si imi dau seama ca trebuie sa-l “aranjez” pe placul meu… Necazurile-s pe oameni!

P.S. Am apasat “publish” din greseala… Era pentru maine dimineata. Asta e, luni pauza. :))))