Tag Archives: telefon

Ian 14

Cum sa stii germana cand nu ai habar de ea

Toata lumea are o parere buna despre nemti in general: ca sunt organizati, ca fac treaba la timp, ca sunt foarte orientati inspre client etc. Ei, se pare ca in ultima vreme au fost si ei afectati de imigranti ca altfel nu imi explic cum de am ajuns sa am niste experiente uluitoare cu firme nemtesti.

Prin noiembrie ne-am dat noi seama ca ne trebuie niste aparate telefonice mai simpatice si mai cucuiete, caci suntem in proces de extindere. Si nu oridecare, ci un anume model. Dai si cauta, cauta si dai, pana m-am prins ca ideal ar fi sa incerc in Nemtia ca de obicei sunt mai ieftine. Zis si facut, cautat si gasit, intru pe site, abuzez de Google translate si reusesc sa plasez comanda. Imi ridic singura statuie, facem plata anticipata si incepem sa asteptam.

Dupa vreo 2 saptamani de asteptare si nicio aparitie inopinata a telefoanelor (am crezut ca s-au innametit pe undeva…), ma apuc si scriu un mail politicos in engleza sa intreb si eu pe unde bantuie produsele mele. Mi se raspunde la fel de politicos in… germana. OK, asa-mi trebuie daca n-am invatat nicio boaba ma viata mea! Dau mai departe mailul, imi este tradus verbal, si pricep cu stupoare ca e vorba de o mica incurcatura cu stocurile si ca nimeni nu s-a gandit sa ne anunte si pe noi. Si incepe o adevarata corespondenta cu firma nemteasca – eu in engleza, ei in germana. Eu intrebam una, ei raspundeau cu totul altceva…

Pana la urma pun mana pe telefon si sun. Surpriza: nu vorbeau engleza! Era sa pic jos, sa cad de pe scaun, sa ma tarai pe sub masa etc. Cum mama masii (fara cratima!) de treaba sa ai un site de vanzari on line cu retea de distributie in tarile adiacente si nici macar un trepadus sa nu vorbeasca o bruma de engleza?! Cata mandrie nationalista exagerata poti sa aduni in tine?! Dupa ce ma inrosesc, inverzesc si innegresc, toate deodata, mai ca imi vine sa le spun ca intorc armele impotriva lor daca ma mai enerveaza mult! Pana la urma suna o vorbitoare de germana si primeste un raspuns si mai de necrezut: ne pare rau dar avem o droaie de comenzi si nu stim statusul fiecareia in parte, deci nu putem sa va spunem unde e comanda dumneavoastra; trimiteti un mail.

Zis si facut, mai trimit un mail in engleza. Care ramane fara raspuns timp de vreo 2 saptamani. Dupa Anul Nou rabdarea mea a ajuns la cote alarmante sub minus. Oricum nu e ea pe plus aproape niciodata, dar de data asta era grav. Ma iau si mai trimit un mail in engleza insistand sa mi se spuna cand mama naibii voi putea sa pipai telefoanele alea! Iar ei imi raspund nonsalant in germana ca limba lor de lucru e germana si ca sa fac bine sa le scriu in germana.

No, taurii aia de la corida erau mici copii pe langa furiile mele descatusate. Dupa ce m-am uitat in jur si am constatat ca nici un vorbitor/scriitor de germana nu era prin birou, am apelat la sfantul gugal si sa te tii corespondenta! Dupa vreo 3 mailuri am inteles si io ce voiau ei si ei ce voiam eu. Dar, sincer, am avut mari mustrari de constiinta sa trimit mailuri in care habar nu aveam ce scria. Acum vreo 2 zile mailurile au cazut sub ochii cuiva care chiar se pricepe la germana si a constatat ca gugal transleit isi face treaba. Bineinteles, ca doar am convertit din engleza in germana, nu din romana sau mandarina…

Ca sa nu ma mai lungesc:

- nu incercati asa ceva acasa!

- inca astept telefoanele alea…

- mi-am cam schimbat parerea despre nemti!

Ian 8

Cum ii place lui Mr. G sa ma trezeasca noaptea

Somnul e cel mai bun prieten al meu, chiar daca am perioade indelungate in care il ignor, il repudiez si ma autodeprim din cauza lipsei sale din viata mea. Dar somnul ramane hobby-ul meu, pasiunea mea de-o viata, singura dragoste adevarata etc. Desi tot in categoria asta s-ar putea incadra si mancarea…

Cum imi place sa dorm, imi place si sa fiu lasata sa dorm. Singura piedica in calea fericirii mele e ca simt cand misuna cineva in jurul meu. Ca sa fiu mai exacta, daca indrazneste careva sa intre in camera in care dorm si sa scormoneasca dupa una alta, ma trezesc. Dar mai trec si peste asta. In schimb, daca sunt trezita cu intentie vadita si nefondata, ma enervez foarte tare si ma calmez greu. Ma enervez atat de tare incat imi vine sa plang instantaneu si la mine asta e gradul suprem de enervare si frustrare. Oricum, in categoria trezitului nefondat nu intra cazurile de forta majora, situatii in care ma trezesc, devin fresh si echipata de atac in mai putin de 10 minute de la prima strigare.

Viata de femeie maritata cu sot neplecat la lupta in Afganistan sau la munca prin Europa presupune si impartitul patului cu acesta pe timpul noptii. Pentru dormit, ca despre asta vorbim acum! Uneori, ca alteori prefera sa doarma pe canapea (una confortabila care intinsa arata exact ca un pat dublu, ca sa vedeti ca nu sunt mastera) in compania bunilor lui prieteni televizorul sau calculatorul. Oricum, pentru povestea noastra relevante sunt datile in care imparteam acelasi pat de 1.8 x 2 m cu Mr. G.

De dragul povestirii si a intelegerii fenomenului, mai trebuie sa spun ca printre nenumaratele mele obsesii se mai numara si tinutul unui telefon mobil cat mai aproape de mine, adica pe noptiera. Nu ca mi-ar fi frica ca ar suna careva in totiul noptii, ci ca sa ma uit la ceas si sa am alarma de dimineata. Asa nu trebuie sa suport nici un obiect ticaitor in jur, nici vreun ecran luminos in intuneric, nici sunete oribile la trezire.

Asadar, pana acum avem o nevasta – adica eu -, un sot in persoana lui Mr. G, un pat conjugal impartit uneori de cei doi si un telefon mobil pe post de ceas. Despre mine mai trebuie spus ca, ca tot omul, noaptea ma mai invart in pat. Si, din reflex, invart si pilota o data cu mine si mi-o aranjez in juru-mi. Dar e un reflex pe care il am in timp ce dorm… Numai ca Mr. G, trezit din cine stie ce cauze, crede ca toata operatiunea de invartire a pilotei si indesare a sa la spetele-mi lat se face deoarece sunt in stare de veghe. Asa ca ce se gandeste el, cel care refuza sa-si tina telefonul aprope pe timpul noptii?! Ia sa isi intrebe nevestica cat e ceasul. Ia ghiciti cu ce intensitate a furiei ma trezesc in astfel de cazuri!

No, daca s-ar intampla o data la 5 ani, mai ca as supravietuii. Dar la un moment dat devenise un obicei de fiecare noapte. Dupa 5 repetitii, l-am gonit inapoi pe canapea! Sunt mastera tare, nu?!

Oct 30

My Precious s-a intors acasa

Si se facea aseara ca eram in pat pe la 10 si un sfert, bantuind pe bloguri si incercand din greu sa socializez, si dadeam ochii roata in incercarea disperata de a gasi un subiect de postare demn de a fi citit de dimineata la cafea, dar si destul de interesant incat sa am chef sa il dezvolt. Credeti-ma, chiar mi-am dat ochii peste cap si pe sub cap si am trecut prin diverse idei neincurajatoare si amorfe. Pana la urma ochii deja luxati de atata invartire fara rost au cazut pe My Precious, adica Nokia C3-00 din dotare.

Daaaaa, s-a intors acasa! Am scapat de uraciosul Samsung Galaxy SII! Stiu, sunt nebuna de prefer un Nokia C3 unui Samsung Galaxy… Dar nu am sustinut niciodata ca as fi normala, asa ca nu ma acuzati de ipocrizie sau minciuna vadita si voita. :D In fine, sa revenim la povestea povestilor care nu e din Cartea Cartilor.

Asadar si prin urmare, acum vreo 2 saptamani mi-am abandonat iubirea in service in urma figurilor pe care le avea in cap. Trebuia reeducat, pedepsit, batut cu surubelnita in cap si cu cablul de date peste fund. Neaparat! Si nenea de la service mi-a spus nepasator ca va dura cel putin 3 saptamani. Am rezistat eu ce am rezistat cu un Nokia mai vechi fara acces la Internet, dar dupa 2 zile mi se facuse parul cret si nervii bat. Sau invers…

Nu mai conteaza, cert e ca am luat cu imprumut un Samsung Galaxi SII. Asta da aventura, mai ales pentru cineva caruia ii plac touch screenurile mai ceva ca merele acre si ciorba fara rost. Mi-a luat 2 zile sa aflu cum se raspunde la un apel in timp ce telefonul e blocat si vreo altele 3 ca sa ma prind ca daca nu-i opresc conexiunea la Internet de fiecare data cand am terminat cu ea, in nemernicia lui telefonul ramane conectat ca sa isi faca updateuri inutile la aplicatii pe care oricum nu ajungi sa le folosesti prea des. Si chiar daca ii opresc conexiunea via retea GSM, cand da de un wireless cunoscut (recte reteaua mea de acasa) se conecteaza automat si fara drept de apel. Tot asa, daca nu-l opresc… Iar asta papa bateria ceva de speriat! Creatura mai dependenta de internet ca un smartphone zau de am mai vazut.  Oricum, ma obisnuisem cu el dupa vreo 5 zile si mai ca prinsesem drag de ghidusiile pe care putea sa le faca pe Internet. (Eu nu sunt smartphone, deci nu intru la statisticile referitoare la dependenta de internet.)

Cand colo, vineri primesc mesaj important. Nu, nu mi l-a livrat bufnita! Smartphone-ul, biensur! Si ravasul asta zicea ca telefonul meu iubit s-a intors si pot sa ma duc sa il recuperez. Zis si facut. Sambata dupa-amiaza m-am indreptat in pas vioi spre locul faptei. Aproape cumparasem flori si prajituri ca sa il intampin cum se cade. Aproape, ca pana la urma de banii aia mi-am luat un pulover rosu. Ca doar florile se ofilesc si prajitura se manaca…  Iar cand l-am vazut impachetat frumos in punguta cu bule mai ca mi-a venit sa plang de bucurie. Cu greu m-am abtinut sa nu il iau in brate si sa incep sa valsez prin ditamai Media Markt-ul cu el. Noroc ca pe aici nebunii nu-s inchisi in ospicii decat in cazul in care sunt periculosi!

Dorinta mea de a-l butona a avut de asteptat pana am luat masa in oras, pana m-am mai preumblat prin magazine (sunt reduceri!) si pana am ajuns acasa. Iar cand l-am scos din punga sentimentul a fost unic – am recunoscut inclusiv zgarieturile de pe ecran. Oh, dulci amintiri! L-am deschis, am introbagat SIM si am constatat cu tristete ca era formatat. Asadar, pune-te pe treaba belgianco! Card de memorie, unde-i wallpaperul cu Bugs Bunny?, dar mp3-ul cu bete care e folosit pe post de sonerie?, seteaza alarma, conexiunea la internet… Toate bune si frumoase in mare, mai putin ca nu reusesc sa-l fac sa deschida e-mailul – e o problema de conflict la provider care are inregistrate o tura de setari pentru acelasi model de telefon pentru numarul meu. Culmea e ca pentru Samsung nu a trebuit sa fac setari, iar mega de trafic erau inghititi fara sa stea in gatul nimanui. Prima data l-am rezolvat, sper sa-i dau de cap si acum ca fara mail e trista viata – ar trebui sa ma apuc de citit si de alte activitati culturalizatoare…

Numai ca, de fericita ce am fost, am reusit sa dau cu el de pamant. Nu sambata, ca sa nu-l speri, am asteptat pana duminica cand m-am dus la alergat. Si dintr-un impuls de nerepetat am luat si telefonul cu mine. De obicei nu fac asa ceva… Alerg doar eu si gandurile mele. No, si cand m-am intors s-a facut verde semaforul. Asa ca am inceput sa topai ca gazela arsa pe la fund si am bagat viteza peste zebra. Si hanoracul facea hopa-hop. Si telefonul a facut la fel pe asfalt. Bineinteles, conform tuturor legilor fizicii, a iesit din buzunar, si-a luat avant in sus si abia apoi a picat. Deci aproape si-a dublat viteza si a intrat pe o traiectorie de coliziune tare interesanta. De remarcat ca nu s-a dezmembrat, nu s-a crapat, nu a guitat si nu a facut nimic altceva care ar fi putut sa-i tradeze durerea (a fost bine reeducat!). Dar am bagat de seama ca tot s-a zdrelit putin. Asa ca acum sunt in cautare de carcasa originala de Nokia C3-00 golden… Si in mijlocul unei dileme existentiale: merita sa dau 20-30 de euro pe o carcasa Nokia pentru un telefon care costa de nou 80 si care oricum face figuri? Cred ca mai astept o saptamana sa vad cum se comporta.

Amu ma duc sa incerc sa setez e-mail si nimbuzz. Ce dor imi era de tastatura lui!