Category Archives: Opinii

Mai 8

“Migratia in Belgia”

Va anunt de la bun inceput ca titlul asta nu e scornirea creierului meu plat, intins si neted. Si ca postarea de fata nu se vrea o afirmatie transanta sau o nemultumire indreptate inspre o persoana anume, ci mai mult o invitatie la discutie pentru a ma lamuri care-i varianta mai aproape de corectitudine si de a transmite mesajul dorit. Doamne, ce talent am de a produce confuzii chiar inainte de a incepe dezbaterea propriu zisa…

Acum vreo doua luni am fost contactata de o tanara doctoranda romanca cu rugamintea de a o ajuta cu adrese de e-mail si date de contact ale unor romani plecati din Romania si stabiliti in Belgia. In primul mail, explicit si politicos, mi-a dat si titlul lucrarii sale de cercetare: “Migratia in Belgia”. Am citit, am inteles ce vrea sa spuna, am decis sa ajut, dar parca aveam o problema cu titlul. Si am cautat in DEX, care spune asa:

MIGRÁȚIE s. f. v. migrațiune – Sursa: DEX ’98 (1998)

MIGRAȚIÚNE, migrațiuni, s. f. 1. Deplasare în masă a unor triburi sau a unor populații de pe un teritoriu pe altul, determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali; migrare. 2. Deplasare în masă a unor animale dintr-o regiune într-alta, în vederea reproducerii, a căutării de hrană etc.; migrare. 3. (În sintagmele) Migrațiunea petrolului (sau țițeiului) = proces de deplasare a petrolului și a gazelor asociate din zăcământul în care au luat naștere în roci, în zone subterane străine. [Pr.: -ți-u-. – Var.: migráție s. f.] – Din fr. migration, lat. migratio, -onis.
Sursa: DEX ’98 (1998)

Asadar, “traducand” prin prisma explicatiei DEX-ului, ar insemna ca cel putin sate intregi din Romania au migrat pe teritoriul Belgiei. Desi, daca ar fi sa fim foarte corecti, interpretarea exacta este ca toata populatia Romaniei a migrat in Belgia.

Pe de alta parte:

EMIGRÁ, emigrez, vb. I. Intranz. A pleca din patrie și a se stabili (definitiv sau temporar) în altă țară; a se expatria. – Din fr. émigrer, lat. emigrare. Sursa: DEX ’98 (1998).

Si asta mi se pare mai potrivit.

Bineinteles ca, dupa codeli si intrebari daca nu sunt nepoliticoasa, am ridicat problema si fata de doctoranda in emailul de raspuns. Si cica titlul a fost ales de catre coordonatorul lucrarii de doctorat…

Asta ar fi prima chestiune… A doua ar fi legata de subiectii cercetarii. In Belgia sunt o droaie de romani veniti ba la munca, ba la cersit, ba la furat. Fiecare cu ce stie sa faca… Multi dintre ei nu au acces la internet, nu au adrese de e-mail si nici nu stiu sa sa bantuie prea mult prin mediul on-line. Romanii veniti la munca in Belgia se impart intre cei ce lucreaza in Institutiile Europene, IT si cativa altii asa ca mine care lucreaza prin birouri/spitale/farmacii, si cei care fac curat si muncesc in constructii. Iar aceasta ultima categorie cred ca e si cea mai bine reprezentata. Stiu ca i-am ajutat pe vreo cativa sa-si faca actele si ca nici macar nu au adrese de e-mail sau cont de FB, deci automat sunt exclusi din aria de acoperirea a studiului.

Asadar, cercetarea in sine ar fi bazata pe opiniile unor oameni cu studii superioare (cei mai multi), care s-au integrat cat de cat rapid, care au invat una din cele doua limbi nationale, care se pot descurca singuri prin hatisul administrativ si care au si o alta viata in afara de munca. Caci, din discutiile purtate cu reprezentanti ai celei de a doua categorii, am constatat ca multi abia vorbesc cateva cuvinte in franceza dupa mai bine de doi ani de sedere aici, nu stiu ce drepturi au, se plang ca nu le place tara si locul, ca nu au prieteni, ca nu au nici macar cu cine iesi in oras la o bere / cafea, ca le e greu sa cunoasca oameni noi, ca nu au vazut nimic nici macar din orasul in care locuiesc cu exceptia locului in care muncesc, a casei si a magazinului de la coltul strazii. Stiu ca pare greu de crezut, dar sunt persoane care locuiesc aici de cel putin 3 ani, aflate la 5 statii de metrou distanta de Institutiile Europene (de exemplu) si care nu le-au vazut, nu si-au facut macar o poza cu ele si habar nu au ce sunt alea… Si mai stiu oamenii care dupa x ani de sedere aici nici macar nu pot sa descifreze o scrisoare in limba franceza primita acasa. Poate parea greu de crezut, dar nu e vorba de unul sau doi, ci de cel putin 10 pe care ii cunosc eu personal.

Si cam acesti oameni constituie grosul emigrantilor romani in Belgia – cei veniti sa faca bani din care sa isi construiasca o casa in Romania, din care sa-si intretina cum-necum familiile ramase in urma. Nu cei veniti cu contracte sigure si banoase, chiar daca temporare, sau cei veniti sa ramana. Agentii contractuali de pe la Institutii nici macar nu stiu daca sunt emigranti in adevaratul sens al cuvantului… Mai repede i-as numi detasati. (Recunosc, aceasta a doua problema a relevantei persoanelor intervievate, a fost ridicata de Farmacista, in timp ce ne bateam capul pe cine am mai putea corupe sa raspunda la studiu…)

Deci, intrebarile mele sunt:

- Vi se pare OK titlul (tinand cont ca este o tema de cercetare si avand in vedere explicatia din DEX)?

- Cum credeti ca ar trebui abordata cercetarea pentru a avea relevanta?

Va multumesc pentru atentie! :D

P.S. Daca printre cititori mai sunt migrati care vor sa participe la studiu si propasirea educatiei, culturii si cercetarii, sunt rugati sa ma anunte ca sa ii pun in legatura cu persoana interesata.

LE: Cred ca dom’ profesor e anglofon din nastere. :D Ia cetiti mai jos… Luata din sursa sigura – Merriam – Webster Dictionary.

Definition of MIGRATE

1: to move from one country, place, or locality to another
2: to pass usually periodically from one region or climate to another for feeding or breeding
3: to change position in an organism or substance <filarial worms migrate within the human body>

Examples of MIGRATE

  1. He migrates from New York to Florida each winter.
  2. Thousands of workers migrate to this area each summer.
  3. The whales migrate between their feeding ground in the north and their breeding ground in the Caribbean.
  4. They followed the migrating herds of buffalo across the plains.
Mar 27

Fata-n fata cu Mircea Cartarescu

Din capul locului va spun ca nu am citit nici una din scrierile sus-numitului. Nu stiu de ce si nici nu pot sa promit ca se va remedia situatia in viitorul apropiat. Poate pentru ca am citit atat pareri pro, cat si contra si nici unele nu m-au facut sa vreau sa pun mana pe vreo carte de-a lui.

Acestea fiind spuse, in ordinea fireasca a logicii urmeaza intrebarea “cum mama naibii am ajuns eu in aceeasi incapere cu Cartarescu?”. Pai a fost o suma de conjuncturi favorabile: un prieten insetat de cultura care a aflat de pe Facebook ca Mircea Cartarescu va fi prezent in Bruxelles ca sa-si intalneasca cititorii si care mi-a dat de veste,  puiul de scandal cu Salonul de carte de la Paris, curiozitatea mea bolnava care ma impinge in tot felul de locuri si situatii etc. Daca stelele au conlucrat, mi-am spus ca nu ma pot pune in calea fericii lor si am acceptat sa merg sambata sa-l ascult pe scriitorul nominalizat la Premiul Nobel.

Si nu am regretat ca am iesit pe un frig uracios din casa. Nu stiu cum e in scris Mircea Cartarescu, dar verbal scriitorul e interesant. Glumet, sugubat, plin de povestiri interesante. Neinteresat sa raspunda unor intrebari seci ale reprezentantei ICR Bruxelles, despre care ma abtin sa fac comentarii. Asa ca a decis sa raspunda intrebarilor noastre. Si de fiecare data a raspuns cum a vrut el si ce a vrut el, si nu spun asta cu repros, mai ales ca mi-au placut zicerile sale. Dar nu cred ca a raspuns foarte orientat de fiecare data… Numai ca astia sunt scriitorii de cariera pana la urma: treiesc in lumea lor si pe asta o proiecteaza asupra celorlalti.

Nu voi incepe sa redau ca intr-un interviu intrebarile si raspunsurile, dar voi incerca sa pun “pe hartie” esenta meseriei de scriitor, asa cum s-a desprins ea din vorbele lui Mircea Cartarescu filtrate de constiinta mea. In primul rand, Mircea Cartarescu scrie “uite, de aia!” (recunosc, eu l-am intrebat de ce scrie…) pentru ca i se pare ca alte raspunsuri ar fi ipocrite. Scrie pentru ca poate, pentru ca vine din el. A asteptat cu nerabdare sa-si vada primul volum publicat (l-a cunoscut pe Marin Preda si despre momentul asta mi-ar placea enorm sa vorbesc cu el), dar restul nu au mai reprezentat o atat de mare realizare. A asteptat cu si mai mare nerabdare sa-si vada primul volum cumparat de cineva. Scriitorul Mircea Cartarescu nu isi reciteste scrierile dupa ce au fost publicate, nu le mai priveste cu interes si tocmai de aceea uita ce parte din el a fost prinsa in cutare sau cutare scriere. Desi se fereste de literatura comerciala, recunoaste ca mai trebuie scris si asa ceva. Plus ca recomanda si lecturarea unor astfel de scrieri, caci cei care se vand ca painea calda prin supermarketuri au si ei meritul de a scrie foarte bine pentru vulg. Mircea Cartarescu crede ca un scriitor de profesie e ca un vanzator ambulant de maturi, perii sau alte cele: trebuie sa isi popularizeze opera, sa o faca cunoscuta si sa o vanda. Si totusi nu poti sa ajungi cunoscut in lumea larga fara sprijinul unor traducatori geniali si a unor editori entuziasti.

Cam asta spune el (desi nu asta a fost totul)… Acum urmeaza ce spun eu. Cred ca am avut unul din cele mai puternice momente de insight ascultandu-l pe Mircea Cartarescu – mi-am dat seama ca acum, ori niciodata! Si ca nu e de ajuns sa publici o carte ca sa fii scriitor. Ca e vorba de munca, inspiratie si pasiune. Mi s-au conturat in cap idei despre publicul tinta (fie marea masa, fie “finii cunoscatori”), despre promovare si despre munca din spatele meseriei in sine. Pana la urma, a fi scriitor de succes nu se mai reduce la a sta la masa si a scrie, ci implica si multa munca de promovare. In concluzie, am ramas foarte ganditoare dupa cele doua ore de Mircea Cartarescu. Si inca mai sunt in starea aia.

In incheiere, as vrea sa va descriu un personaj pitoresc (in sensul pozitiv!) prezent la intalnire. Este vorba de un tanar la vreo 20 de ani, care pe un frig minunat a venit imbracat intr-o geaca de piele gri, genul aviator, cu manecile suflecate. In mana tinea o carte de-a lui Noica, cu degetul bine insinuat ca semn. Bineinteles ca i-s si adresat vreo doua intrebari lui Cartarescu, chiar foarte bune as spune. Nu stiu de ce mi l-am amintit, dar am simtit nevoia sa-l impartasesc cu voi. Poate o fi vreunul din urmatorii mari filosofi sau scriitori de literatura…

Mar 22

Sa asteptam impreuna…

Denisa, fericita castigatoare a BP 60, a propus o tema foarte faina pentru editia cu numarul 61: Aşteptarea - Un mod de a te relaxa sau de a sta sub presiune? - Eşti o persoană care are răbdarea necesară încât să aştepte suficient de mult timp până va primi ceea ce îşi doreşte? - Când eşti nevoit să aştepţi, ce faci ca timpul să treacă mai repede? Si mi-am adus aminte ca la un moment dat incepusem o ciorna pe aceasta tema, deci ce mod mai bun de a-i incheia asteptarea decat sa dau curs ideilor?!

Ne petrecem viata asteptand… Ce asteptam de fapt, nici noi nu stim. Dar pana la urma cred ca ne asteptam sfarsitul si spun asta fara urma de cinism. Pentru ca e singurul lucru inevitabil din viata noastra. Toate asteptarile de peste viata vor muri in acelasi punct cu noi. Implinite sau neimplinite, in functie de cat de puternice au fost dorintele noastre si de cata forta am pus intru indeplinirea lor.

Asteptam sa fim fericiti, dar uitam ca fericirea ar trebui sa fie in noi. Asteptam de la altii, asteptam de la noi… Si asteptand numai relaxati nu suntem. Pentru ca suntem oameni si intotdeauna vom incerca sa prevedem finalul, sa construim scenarii, sa influentam. Putem fi nerabdatori, stresati, bucurosi, dar nu relaxati. Pentru ca indoiala va fi mereu intr-un cotlon al mintii: si daca nu iese cum as vrea eu?! Iar atunci cand asteptam ceva placut, nerabdarea ne va face sa dam tarcoale casei, sa facem urme in podea, sa cautam prin sertare ale mintii amintiri si sa construim imagini, sa facem bagaje si sa verificam ecranul telefonului de cateva ori pe minut.

Daca de obicei ne pierdem rabdarea cand asteptam la coada pentru o hartoaga, cand vine vorba sa asteptam ceva cu adevarat important, ajungem sa ne miram si noi de cat de rabdatori suntem. Desi trecem prin accese de nerabdare, la un moment dat intelegem ca sunt lucruri pentru care nu e momentul si poate nici locul si ca asteptarea ne va scoate la liman. Uneori asteptam doar ca cei din jur sa vada ce vedem si noi…

Si intre timp ne traim viata. Mergem inainte, continuam sa existam, continuam sa ne pierdem in asteptari marunte, sa ne enervam pe casierita de la supermarket, sa planuim vacante, sa furam zambete, sa castigam la loto (stiu pe cineva care asteapta de cel putin 10 ani sa castige potul cel mare!). Asta pana cand asteptarile mari ajung la final. Si apoi gasim altceva de asteptat, caci viata noastra e doar o lunga asteptare.

Iar pentru a exemplifica, va las cu o poezie foarte frumoasa.

Au mai scris pe aceasta tema: Liviu, Denisa, Paolla, Lotus.