Etno-botanica

Daca tot vineri si sambata am exagerat cu descoperirile, duminica am luat-o mai usurel, nu care cumva sa ma destram. Vineri seara m-am vazut cu Arakelian (cica am fost sa imi cumpar sosete, dar mi-am luat o camasa…) si din vorba-n vorba mi-a spus ca duminica ar vrea sa mearga la Gradina Botanica. Gata, m-am lipit si eu la excursie, ca nu mai fusesem din 2010 vara.

Asadar, m-am trezit duminica dimineata cu ideea ca ma duc la Gradina Botanica si ca, daca tot o sa ma plimb atat de mult, stau degeaba toata dimineata. Numai ca iesind in living am dat cu ochii de colectia personala de boscheti si mi-am adus brusc aminte ca unii ar necesita ceva cosmetizari si resapari si ca achizitionasem materialele necesare inca de saptamana trecuta. Pai si ce alta metoda mai buna de a intra in atmosfera Gradinii Botanice decat ingrijirea propriei jungle de apartament?

Cum Amiralul a solicitat mai de mult poze cu ierburile aflate in posesia mea, pe aceasta cale raspund si doleantei domniei sale. :D Mentionez ca am luat plantele la rand, sistematic. Le-am supus unei inspectii amanuntite, unui control in detaliu al danturii (ups! asta era la cai…) si am luat masurile care se impuneau. Constatarile si actiunile le voi descrie mai jos, cu referinte directe la poze.

Aistea sunt domnisoarele violete. Movarlia nu da semne ca ar face flori noi pe langa ce are in prezent, dar cred ca a priceput deja ca eu sunt mai incapatanata si va ceda in fata hotararii mele de fier. Rozalia se mentine in forma. Trebuie sa-mi mai cumpar una alba…

Tanti Yucca se cam strambase in ghiveci si nu mai era artistica, asa ca i-am dat o branca, am indesat niste pamant pe-o laterala si i-am indreptat postura.

Asta micu’-i puiul lu’ ala mare – bananieri de vita nobila amandoi. Si asta micu’ a stat el trist si abatut intr-un pahar cu apa vreo luna intreaga, de mai ca imi venea si mie sa plang de supararea lui. Dar gata, acum are casuta lui. Cu aceasta ocaziune a trecerii in revista a trupelor, am constatat ca trebuie sa fiu mai dedicata udarii bananului al batran (si de-acum si a mititelului), ca le trebuie apa mai des ca altor plante pentru a se mentine in forma.

De la stanga la dreapta:

- un nene cactus cumparat de la Ikea, care in sfarsit a fost mutat din ghiveciul lui de plastic in unul adecvat casei in care locuieste.

- teposica (am vazut la Gradina Botanica o tufa identica, dar nu am notat cum o cheama…), care a calatorit sub forma de ramurica tocmai din Romania si care s-a chinuit 2 luni si jumatate sa faca radacini, dar inflorita a stat tot timpul. A fost si ea mutata din paharul cu apa intr-un ghiveci onorabil.

- curmalul – gasit sub forma de pui in colbul unui garaj. Creste incet, dar sigur. Mai dureaza pana va ajunge la semetia celui pe care il am in Romania. L-am ridicat putin in ghiveci, ca il pusesem initial numai cu jumatate de masura.

De la dreapta la stanga:

- Diffenbachia traficat sub forma de pui din Romania, acum maret si acomodat in Belgia. Nu a suferit nicio interventie duminica…

- Un lamai si un clementin, intr-o stare nasoala ambii. Trebuie sa ma preocup urgent sa le gasesc un ingrasamant adecvat, ca daca nu o sa-i pierd. Pe clementin (cel mai pricajit si fara frunze) l-am mutat dintr-un pahar de plastic in ghivecel si i-am schimbat complet solul – asta pe post de manevre de resuscitare.

3 orhidee. Una cu floare. Tijele alea ce ies parca fara rost din ghivece sunt de fapt suporti pentru lujerii cu inflorescente, bine camuflati de lentila vigilenta a aparatului foto.

Si a patra orhidee.

Asupra lor am intervenit doar cu putina apa si ajustarea tijelor.

Pe piticania de pe raftul de jos habar nu am cum o cheama, dar am constatat ca ar avea nevoie de un ghiveci mai mare ca deja i-au dat radacinile pe din afara…

Draecena se culcase si ea pe o ureche, inspirata de surata Yucca, dar i-am aplicat si ei o sedinta de reeducare. Parca si asta ar trebui mutata intr-un ghiveci mai mare…

Asadar, concluziile?! Pai ar mai trebui sa cumpar vreo 3 ghivece, o punga de pamant si un ingrasamant special pentru citrici.

Si deja scrisei o groaza, asa ca Gradina Botanica o lasam pe maine. :)

LE: Pozele alea strambe nu au vrut sa se indrepte in WordPress, iar munca de a le sterge, a le indrepta in calculator si a le repune era mai mare fata de chinuiala voastra de a va uita cu capul stramp. :P

Inflorescente vesele

Mda, azi vorbim despre boscheti, incantantii si inflorescente. Deschideti notesul si luati notite!

Incepem cu violetele africane, cunoscute sub numele de Violete de Parma prin Romania, desi saracile nu au nicio legatura cu Italia. In fine, ideea e ca mie imi plac. Mai ales ca stau inflorite tot timpul, daca pici pe aceeasi lungime de unde cu ele. Asadar, mutata la casa noua, anul trecut in mai, mi-am luat una mov. Din experienta proprie stiu ca cele cumparate din florarie, si nu puiate in propria casa, isi pierd florile in maximum 2 saptamani, trec printr-o perioada de adaptare si apoi revin la sentimente mai bune, dupa ce le trece socul psihologic al dezradacinarii. Asta mica si mov s-a conformat in totalitate planului de crestere stiut.

Pe la inceputul lui 2012 i-am adus o surata – una roz – ca ma gandeam ca s-o plictisi singura si macar sa aiba si ea cu cine sa barfeasca ce vede pe geam. Asta roz a inceput si ea cu usurelul in casa noastra: flori picate intr-o saptamana. I-am dat ragazul sa-si revina, am bibilit-o ca si pe cealalta si am asteptat sa reinfloreasca. Au trecut zilele, saptamanile, lunile si ea nimic. Am luat-o cu frumuselul, cu rugaminiti si cu pupaturi, chiar am si mutat-o intr-un loc mai propice infloririi. Si tot fara rezultat. Am trecut la amenintari… Pana la urma m-am resemnat spunandu-mi ca-i capatanoasa si ca bine macar ca e verde. Bineinteles ca nu am renuntat sa-i dau tarcoale si sa o pandesc mai ceva ca pe butelie. Dar nu am lasat sa se vada nimic pe fata mea, nicio urma de curiozitate. In preajma ei, fata mea stana se facea.

Atitudinea asta de presupusa ignorare a dat rezultate caci acum vreo 2 saptamani, in timp ce ma prefaceam ca ma uit la o carte in biblioteca, mi s-a parut ca vad un inceput de inflorescenta. No, da-i si gandeste-te cum sa verifici fara sa o sperii si fara sa-i areti ca te intereseaza. Am mai dat o tarcoala, am mai intors o carte, am mai sters o urma imaginara, dar pana la urma mi-am spus ca ce-o fi o fi si am inceput sa o caut pe sub frunze. Intr-adevar, inflorea! Am inceut sa topai de bucurie. La propriu…

Al doilea studiu de caz le priveste pe orhideele aflate in grija mea cu titlul de “daca-s la noi in ograda, sa ne ocupam si de ele”. In total am 4 – una mica si 3 mari (astea mari sunt primite de colega de apartament). Una din cele mari e inca super inflorita, ca a ajuns la noi abia de o luna. Celelalte sunt deja aclimatizate si ne-am obisnuit ca nu stau cu flori pe ele tot timpul. Dar, acum vreo 3 luni, una a inceput sa dea semne de tije noi. Apoi si cea mica s-a lasat inspirata. Cea mare a ramas cu floarea pana acum, cea mica a cedat psihic.

Am uitat sa precizez ca pe orhidee le pandesc fatis, le caut pe sub frunze cu indecenta si le imboldesc cu tot felul de caracterizari neghioabe sa-mi faca flori. Nu de alta, dar sunt asezate intr-un loc unde ar trebui sa asigure existenta unui fel de paravan decorativ. Si daca nu au flori, sunt doar pitice. (Le iubesc si fara flori, dar sa nu le spuneti.) Asadar, cea mare isi tinea inflorescenta cu mandrie. Doar una si se oprise din evolutie. Dar ce sa vezi? Saptamana trecuta, in timp ce faceam inspectia trupelor, constat ca cea mica s-a hotarat sa ma fericeasca si ea. Timid, un lujer crestea. Mai ramasese una mare fara semne de prezenta florala.

Pana ieri, cand la o analiza atenta a situatiei din teren s-au constatat urmatoarele aspecte: cea deja inflorita continua sa dezvolte inflorescenta existenta cu noi boboci si mai da nastere la inca un lujer, cea mica isi intinde lujerul inspre lumina -asteptam cu viu interes sa masuram lungimea sa, iar cea de-a treia s-a molipsit si ea si creste un lujer de inflorescenta. Deci, amenintarile functioneaza. Iar cine zice ca orhideele infloresc doar o data pe an, inseamna ca nu stie cum sa le motiveze. :D

Ma scuzati, ma duc sa incerc sa fac un bananier sa infloreasca. S-ar putea sa imi ia ceva vreme…

Mica, mica, dar ridica

Anul trecut prin martie-aprilie am primit cadou o orhidee mititica adusa tocmai din Olanda. Pe atunci avea flori roz in varful unei tije lungute cam de 10 cm. A fost prima mea orhidee si eram un pic speriata de ea pentru ca auzisem ca sunt niste plante destul de pretentioase ce necesita conditii deosebite ca sa infloreasca. Mi-am spus ca om trai si om vedea, am scuipat in san si am rugat-o sa nu moara.

A stat ea ce-a stat inflorita (era tare dragalasa), dar la un moment dat i s-au scuturat floricelele. Eu am continuat sa am grija de ea in speranta ca intr-o zi va face alte flori. Dupa vreo doua luni a inceput timid sa imi faca cate o frunzulita noua… M-am bucura, caci imi spuneam ca e un semn ca o duce bine.

Prin toamna trecuta au inceput sa ma chinuie ganduri precum daca nu ar fi nevoie sa o mut intr-un ghiveci mai mare, sa ii schimb solul etc. Cum nu prea stiu exact care sunt instructiunile de utilizare, mi-am spus ca o mai las un an sa vedem ce se intampla. Si se pare ca bine am facut. :D

De vreo 2-3 saptamani am constatat ca ii creste un lujer cu boboci. Incet, incet, azi un milimetru, maine 2, a ajuns la vreo 5 centrimetri inaltime. Eu eram pregatita cu betisoare, clamite, tot ce trebuie ca sa il sprijin si sa il inalt intr-un mod artistic. Numai ca, surpriza! El a decis sa se opreasca acolo… O fi avand rau de inaltime, dar mie nu mi-a spus nimic. Si nu numai ca s-a oprit, dar a si inflorit: nu roz, ca in varianta originala, ci alb!

Acuma stau si ma gandesc ca anul trecut a fost probabil primul ei anisor si nu era inca decisa daca ii plac inaltimile si care o fi culoarea ei preferata… Asta este, eu o iubesc asa cum e ea. :) Numai sa nu ma socheze prea tare si la anul sa imi faca flori albastre. Accept orice, pana la flori negre!

Si daca tot am laudat-o atata, sa ii fac si intrarea in societate.

Cu titlu comparativ:

P.S. Vulturino, multumesc frumos!