Duamnii, oare cum ma mai tine pamantul?!

Cica e plina lumea de oameni mai destepti ca mine. Am fost informata mai pe ocolite zilele trecute… Bineinteles ca inca am inima franta, nici alcool prea mult nu am prin casa ca sa ma dreg, asa ca imi vars amarul unde altundeva decat in on-line, un mediu liber in care libertatea de expresie este foarte bine intelease si unde sub caciula anonimatului poti jigni si da cu pietre pana ti-or disparea toate frustrarile pe care le ai si pe care ai putea sa le ai vreodata. Asa, preventiv.

Cum am aflat ca nu sunt prea mobilata la creier?! Pai vreo doi bloggeri cu sete de sange trafic s-au decis sa faca analiza critica a unor postari de-ale mele. Dupa ce le-am citit, mi-am dat seama ca Lovinescu, Calinescu si altii ale caror nume se termina in -escu habar nu aveau cum se face critica literara si ar trebui resuscitati sa ia lectii de la clasici in viata. Dar sa nu mai bajbaim – e cazul sa imi fac mea culpa aplicat pe text.

Pe 15 aprilie m-am chinuit si mi-am zbatut singurul neuron disponibil sa mai postez ceva elucubratii pe acest blog, martor al neputintei mele intelectuale si a dorintei nefondate de a incepe o potential cariera scriitoriceasco-jurnalistica. Revazand textul, imi dau seama ca sunt o creatura superficiala si imputita de miros de sarmale, cu vagi cunostinte in a citi o partitura si cu pasiuni caudate de a fotografia melcii pe strada. Ei, au mai citit si altii (nu sariti sa-i faceti trafic, ca atata asteapta! :D ) postarea si se pare ca imputirea cu sarmale le-a atras atentia, ca tot vorbeau de curatenie… Am uitat sa va spun ca, asa blonda si inculta cum sunt, imi place la nebunie cand sunt bagata in aceeasi oala (de sarmale) cu rasistii, anti-semitii si, in general, orice alta categorie de radicalisti. Ca eu sunt o super-radicala de ordinul 3 de felul meu…

No, si aplicat pe textul lui nenea sau tanti (nu ca ar conta), as vrea sa mai emit niste idei superficiale si numai bune de criticat… In ignoranta mea, ma simt magulita ca duhnesc a euro-rebut – eu cel putin duhnesc a ceva! :D Mai apoi, alte natii/rase nu duhnesc – mirosul diferit de al nostrum, astia superiori, albi si cu 3 oo, vine din alimentatie, mai specific condimentele consummate. Unde ai largi comunitati amestecate, diferentele nici nu se mai simt pentru ca in general se consuma aceleasi alimente. Aaaa, si cum ei duhnesc pentru noi, si noi duhnim pentru ei. Dar asta e doar parere de oama lipsita de circumvolutiuni… Mai apoi am aflat ca intru in categoria sterilizantilor de calitate si ca nu ma rezum la discutii. Deci, am si eu o calitate! Hurey! Ma duc sa-mi inchin un altar! Inspre final, unde este citata si postarea mea sarmaloaso-culturala, mi-am dat seama ca a citi cruscis si pe sarite poate ajuta la… nimic. Cica ar fi trebuit sa imi arunc geaca preferata doar pentru ca s-a imbibat cu o zeama tomato-uleioasa care iese la spalat cu detergent. No, dar cum de nu mi-a trecut prin minte sa arunc la tomberon banii pe o zi de munca!?

Cum uneori creierul meu cat o boaba de mazare (cred ca al lui Spock e mai mare…) nu gandeste, i-am lasat si un comentariu autorului in care il indemnam sa nu-mi mai treaca pragul vreodata, ca nu vreau sa fiu responsabila de dezgustul nimanui. Ei, abia cand am primit raspunsul mi-am dat seama ca nu ma duce capul nici de aici pana in dashboardul blogului – mi s-a sugerat sa parolez site-ul, sau sa nu mai public. Oare cum de nu m-am gandit la asta?! Si mi s-a mai spus ca articolul era programat de mai multe luni, adica omul stia inainte de a scrie eu despre ce voi scrie si cum se va scurge zeama de sarmale pe mine si ma va imputii… Aaa, si cica am fata de crezator in sfinti si datator de acatiste.

Cum nu vreau sa nedreptatesc pe nimeni, trebuie sa amintesc aici si o alta disecare plina de miez a unui alt articol publicat de mine. Nenea asta, pe langa ca isi pierde vremea citind “toti dubiosii”, mai acuza si de gandire in clisee si re-interpretarea frumosului (cred ca ar trebui sa filosofez pe tema asta la un moment dat…). Cum nu vreau sa il vaduvesc de timp pretios pe care ar putea sa il petreaca in compania jetului sau urinar ata de frumos descries pentru cititorul admirator de frumos, ii propun sa-i dau o bere sau mai multe cand o trece prin Bruxelles. Daca-l cunoasteti, va rog sa-i transmiteti mesajul!

Si la final un mesaj pentru toti super-blogerii astia de succes care sunt mai destepti ca plebea, adica noi astia prosti – beeeeeiiii, Mrcea Popescu e numai unul! :D

LE: Stimati cititori, va ultumesc pentru incurajari. Sa stiti ca am semnalat cazul pentru ca pur si simplu voiam sa fac misto, nu ca as da in plans prin casa si m-as pregati sa-mi tai venele cu cutitul ceramic. :P

Cu greu, dar mai traiesc :D

M-ati dat disparuta sau nici macar nu v-a pasat ca am absentat doua zile?! Ca de obicei, sa stiti ca am avut motive intemeiate: oricat de mare a fost vointa mea de a face blogging live din Franta, vointa racelii a fost si mai mare.

Ca am uitat sa va spun ca de duminica trecuta ma incerca un pui de usturime in gat, dar l-am ignorat cu inversunare. Numai ca dupa 13 ore petrecute in masina vineri, oboseala mi-a slabit organismul tare ca piatra si raceala a inceput sa-si faca de cap. Mai cu perdea, ce-i drept, dar dupa ce i-am dat in cap si cu o petrecere ca la carte sambata noaptea, a fost chiar nesimtita. Mai ales ca inainte de dezmat am ales sa o si scot putin la plimbare prin grote… Iar duminica, desi sinusurile imi alterau simtitor echilibrul, am insistat si persistat in decizia mea de a face catarari pe masive muntoase si sa ma uit la sol de 200m inaltime. Asta cu cataratul trebuie povestita mai in detaliu, dar dupa ce oi face rost si de ceva poze, caci fara a exemplifica cu gratie haul ce se adancea sub cablul pe care faceam echilibristica nu prea se intelege nimic din aventura.

Pana se mai decide raceala sa ma paraseasca, va las cu niste poze, ca sa nu suferiti prea tare. :P

franta1

franta2

franta3

franta4

franta5

franta6

franta7

franta8

In incheiere, va reamintesc de concurs. Mai aveti cateva zile. :)

Ce nazbatii au mai facut Spock si Kirk (II)

Am tot ezitat intre cateva titluri pentru postarea asta, printre care “(In)Separabili” sau “Cu arme si bagaje”. Daca veti citi pana la capat, sper sa intelegeti exact si de ce. :D

V-am spus ca am doi masculi cu personalitate, nu?! Ca doar animalele mele de companie nu au cum sa fie mai prejos fata de stapana lor. Asa ca se disputa pentru orice – cusca, frunze de telina, ascunzatori, loc de facut pipi, biberon de apa… Nu mai conteaza atata vreme cat exista un motiv de harta. Pana acum vreo doua saptamani il cam cainam pe al mai mic, recte Spock, caci eram sigura ca si-o cam incaseaza de la Kirk, desi nu am vazut vreodata vreo dovada clara. Asta pana intr-o zi cand am venit acasa si l-am vazut pe Kirk cu o zgarietura sangeranda deasupra botului. Mititica, nu-i ieseau matele, dar tot era o urma de sange. Mai intai l-am suspectat de marsavii si ca s-a zgariat singur numai ca sa ma convinga cat ii e de greu, dar apoi mi-am spus ca nu are cum sa fie atat de sadic, asa ca l-am doftoricit cu apa oxigenata. Dupa inca vreo 2 zile l-am gasit pe acelasi Kirk cu o zgarietura pe bot…

Am analizat, am cugetat si mi-am spus ca sigur cauza o reprezinta bataia pe locurile de ascunzis. Asa ca am mai comandat o casuta, am rugat si un prieten sa vina sa remodeleze intrarile (le-au cam crescut fundurile…), totul in speranta ca se vor impaca si vor ajunge la o buna intelegere. Numai ca nu a fost asa si m-am pomenit intr-o seara nevoita sa arunc un hanorac peste ei ca sa il salvez pe Kirk din ghearele “oropsitului si mititelului” de Spock. Care Spock, daca tot era asa de pornit pe acaparat spatii si teritorii, a fost mutat singur intr-o cusca. Din intamplare muuuult mai mica, dar a fost doar o intamplare. :D Totusi, le-am lasat lipite ca sa se vada ca poate s-or impaca. Ei, Kirk a suferit pret de vreo 60 de secunde apoi a inceput sa se bucure de libertate si de mancare. Pe de alta parte, Spock mai avea un pic si gasea o modalitate sa roada gratiile de metal ca sa ajunga la Kirk si sa il apuce de gat! Amuzant de privit, mai ales ca stiam ca nu are cum sa treaca de gratii.

Cum solutia cu doua custi de dimensiuni simtitor diferite nu imi suradea, am decis impartirea celei mari in doua parti egale si oferirea unor oportunitati reale de socializare, fara a le da ocazia de a-si infige dintii unul in altul. Pana la urma s-a gasit un grilaj de cumparat, acelasi prieten taietor in lemn, piatra si metal a fost pus la treaba pentru ajustari si porcusorii au ajuns sa intruchipeze sintagma “despartiti, dar impreuna”. Chiar si dupa o saptamana incearca sa isi impuna vointa, dar fara mari succese ca nu prea pot trece de partea cealalta a baricadei. In schimb, daca ii las liberi prin casa, nicio problema. Se mai maraie, dar nu ajung la insangerari. Cred ca au destul teritoriu la dispozitie ca sa nu se calce pe bataturi. Iar daca cumva se pierd din vedere, e o tragedie greaca, caci guita, tipa si fac scandal pana se regasesc. Cine sa-i mai inteleaga?!

separati

Pe de alta parte, in preumblarile lor, au descoperit unde este depozitata telina. Adica undeva in bucatarie intr-un loc care le e accesibil chiar si lor, in piticimea dimensiunilor pe care le au. Si intr-o zi am auzit un fonfaito-rontait din bucatarie. Speriata sa nu care-cumva sa fi dat iama in sacul de gunoi, am alergat tot intr-un suflet sa vad ce se intampla. Ei isi furasere niste frunze si se bagasera sub dulapul de bucatarie ca sa-si ia gustarea… M-a bucurat tare mult aspectul, caci mi-am dat seama ca devin din ce in ce mai independenti. Azi maine i-oi trimite direct la magazin sa faca cumparaturi. Sau ii iau cu mine, le dau drumul printre rafturi si ii recuperez dupa ce cineaza – mai ieftin, ca doar nu oi plati pentru cateva grame de legume din stomacul lor. :D

Si, cum o sa dispar vreo patru zile, i-am pregatit de vizita la matusa Pianista. Cam asa arata bagajelul lor:

bagaje

Si cam atat. Ma duc sa ma pregatesc de un week-end prelungit in bataia ploii.